Nisip
Ce ai vrut tu sa afli
Când clepsidra s-a spart între noi,
Nu ai fi aflat niciodată.
Pentru ca timpul, de atunci
S- a împărțit la doi.
Nisipul clepsidrei,
Şi pe el,
Nisipul acela strâns în sticlă,
Am vrut să- l împărțim
După legile iubirii noastre tăinuite.
Bob cu bob,
Cum ne împărțisem şi iubirea.
Grămada ta se făcea mai mare,
Pentru că eu,
Pe ascuns,
Îți puneam din porția mea.
Şi atunci mă lăsam păcălit!
Mă lăsam păcălit atunci,
Pentru că şi eu te păcălisem cu amintirile.
Eu aveam mai multe amintiri decât tine,
Pentru că eu te iubeam
Şi te păstram în sângele meu,
Şi î urechile mele, în palmele mele,
În sufletul meu.
Dar ochiul minții te arunca afară
Prin tâmple.
Nu te mai suporta să îl inunzi.
Ai venit pe urmă să împarțim şi iarba
Pe care o semănasem împreună.
Dar eu am spus : ” NU! Iarba s-a uscat
Şi pe asta nu o împarte decât Dumnezeu.”
İarba este sfântă,
Pentru că acolo ne-am iubit.
Cu părul fluturând în vântul neîmpărțit
Ai plecat,
Clipind des,
Aşteptând până la stradă
Să-ți sărut paşii.
I-am sărutat,
Dar, doar după ce ai plecat.
———————————-
Simina PĂUN-MOISE
17 aprilie, 2018