CÂNTECUL VIEȚII
Sunt harpa ce-și cântă a cântec,
când ziua
îşi schimbă iar haina,
m-apasă culoarea-nserării,
suspin a lumină pierdută,
mă-ntreb dacă-s eu
sau ce sunt,
sunt eu
ce se luptă cu vina,
sau vina se luptă cu mine,
când cântecul vieții-și ascultă.
Sunt cântec albastru marin,
ce seara coboară în suflet,
sunt val
ce de teamă se urcă
să-și fie altarul din gând,
sunt şoapta din poala înserării,
ce-și cântă viața în plânset,
se-nmoaie aripa în gând,
sunt eu
cea ce sunt
pe pământ.
Sunt nopți
cu coșmaruri aevea,
când lumea se rupe în două,
se strânge pământul în mine
și-și varsă nisipu-nserării,
simt coardele lirei albastre
în mine cum cântă…
și-mi plouă,
îmi plouă
și-și varsă veninul
pe urma din umbra
cărării.
—————————
Silvia URLIH
19 noiembrie, 2018