O carte bună, a unui pamfletar de valoare: Mihai Buznea
Mihai Buznea, reputat jurnalist în România, de peste 50 de ani în branşă, apare în librării cu o bijuterie de carte, scoasă la lumină de Editura Ateneul Scriitorilor. „Instant Story”, acesta este titlul care însumează un mănunchi de tablete jurnalistico-literare, pe care le citeşti cu plăcere şi implicare.
În al său „Cuvânt înainte”, dublat de subtitlul LITERATURĂ „LA REPEZEALĂ”, Mihai Buznea, spre a-şi defini mai bine stilul şi unele din intenţiile cărţii, citează un mare gazetar al zilelor noastre, anume Tom Brokaw, strălucit reporter în presa electronică de prim rang, care , printre altele, a spus: „… totul este să povesteşti întâmplări. Asta e tot jurnalismul”. Citat bun, pentru contextul demonstraţiei sale, a lui Mihai Buznea, dar, după o astfel de afirmaţie, eşti obligat să adaugi: da, să povesteşti, dar cum? Şi mai înainte e necesar, desigur, să alegi ce povesteşti. Să ştii pe ce să pui accentul. Astfel de chestiuni nu-s abordate explicit de autorul cărţii, căci el are delicateţea şi bunul simț să-l determine pe cititor să găsească singur răspuns, după lectura cărţii. Căci răspunsul există, însă implicit.
Cert e că tabletele lui Mihai Buznea se citesc cu plăcere, rapid, Şi nu odată, cu zâmbetul pe buze. Dar, înainte de a ne referi la tematica aprigului şi dinamicului jurnalist – cu certe înclinaţii literare, să-i definim, cumva, stilul, aşa cum reiese din această culegere. Voi face însă, mai întâi, o mică digresiune. Gândindu-mă la coloratura stilului acestei cărţi, mi-am amintit de o iubire frumoasă şi platonică din adolescenţa mea băcăuană, când, dacă simţeam că se uită la mine vreo fată, dacă eram în timpul mersului pe trotuar, să zicem, ei bine simţeam că îmi ardeau obrajii şi trebuia să spun în gând: 1-2; 1-2; 1-2, sau alteori să număr incontinuu, până dispăream de sub impresia că sunt privit. (Altfel, puteam să mă-mpleticesc şi să mă fac de râs!…). Ei bine, tot în acea perioadă s-a-ntâmplat că iubeam o fată, o minune de fată; dar o iubeam, cum să spun?!, de la distanţă. O dată ea a venit într-o rochie de tafta, un fel de gri care nu era gri, și care, la fiecare mişcare a ei căpăta o altă strălucire sub soarele de vară. Parcă erau culorile curcubeului pe fata asta. Am întrebat ce culoare e aceea? Era şanjant. Rochia, nu fata. Apoi am luat-o, în sfârşit, în sfârşit, am luat-o de mână, şi-am făcut câţiva paşi „pi centru”. Şi foşnea. Rochia, nu fata. Apoi a plecat, iar eu am rămas în amintire cu armonia aceea fermecătoare, a culorilor de pe o rochie de tafta…
Acum mă-ntorc la amicul meu, coleg de breaslă, alături de care am lucrat ani şi ani, mă-ntorc să-i laud cartea (a 8-a) şi să spun că, întrucât Mihai Buznea a scris cu iscusinţă toate genurile gazetăeşti, am constatat în povestirile din „Instant story” nu o culoare, cu un melanj coloristic aparte, specific doar lui, un melanj marca Mihai Buznea, care împleteşte, ca nimeni altul, câte un pic din fiecare gen gazetăresc. Astfel, stilul scurtelor sale istorisiri implică lumini şi umbre şi culori în diferite tonuri, armonizate între ele. Stil şanjant şi unic, cu farmecul lui, cu urcuşuri şi coborâşuri, încât ochiul şi inima să pătrundă cu uşurinţă mesajele sale, demne de luat în seamă.
Totodată, Mihai Buznea se dovedeşte un bun portretist, un reporter iscusit şi un eseist subţire şi sugestiv. Foloseşte limba literară, dar, în acelaşi timp, este stăpân pe limbajul de argou actual, are verbul şi fraza limpede, neevitând, cu curaj, atunci când consideră necesar, și unele întunecimi de limbaj, ca mai apoi sau mai înainte, să abunde citând din înţelepciunea lumii culte sau din folclor, vorba-i fiind potrivită în funcţie de subiectul abordat, de contextul specific faptului descris. Predominant, totuşi, dacă revenim la genurile abordate, mi se pare la Mihai Buznea pamfletul (și-mi permit să spun că astfel el se înscrie într-o bogată şi strălucită tradiţie literară românească!). Ironia şi satira lui Mihai Buznea ţintesc cu precizie şi cu efect!
Aşa,de exemplu, în „…Să nu aştepţi vorbe mari de la mine!” este combătută şi ridiculizată vulgaritatea limbajului unor categorii – se pare destul de răspândite azi nu numai printre oamenii de rând, dar vai! este prezentă şi în cadrul unei părţi din literatura vremii (Şi încă cu „success” de librărie)! Autorul este deosebit de incisiv, dar ştie şi să-ţi sugereze printre cuvinte. Faptul că amintitele feluri reprobabile de cărţi au tiraje imense, doar faptul acesta, adus la lumina reflectorului buznian, îl determină pe cititor să se-ntrebe cum se face că există atâţia amatori de literatură de gang?! Ce e cu educaţia de până acum, în ţară? Cu ce se-ndeletnicesc aceşti cititori ce preferă autori cu gura spurcată? Ce fel de societate vrem să fim?! Gândul ne duce la stricarea limbii! Dar, vedeţi dumneavoastră, gândim cu cuvinte. Iar dacă avem la-ndemână cuvinte stricate, oare cum gândesc aceşti oameni?
Sunt întrebări pe care autorul nu le pune, dar, aproape misterios, ne determină să ni le punem singuri şi să fim nemulţumiţi şi chiar revoltaţi! In aceeaşi ordine de idei aş cita „Al şaselea simţ”. Locul acestuia , zice Mihai Buznea „I-au luat (…) vulgul, bădărănia, nesimţirea, sfidarea. E timpul lor glorios! (…) Bunelor maniere – arta de a trăi cu eleganţă, cu bun simţ, li s-a cântat prohodul, iar resuscitarea pare a fi ceva de domeniul imposibilului. Al miracolului”.
Voi continua să citez, nu că n-aş avea ce să adaug, dar prea le spune bine însuşi autorul. Vorbind de „spectacolul” străzii, el arată cu indignare: „a dispărut aproape cu desăvârşire respectul faţă de sine însuşi. Şi faţă de ceilalţi. Făcând loc mizeriei de toate felurile. De la ţinuta vestimentară indecentă, provocatoare sau voit neglijentă, la verbiajul incitant şi reacţiile violente. Mârlănie la puterea N plus.” Şi Mihai Buznea nu se opreşte numai la astfel de „infractori”. Decepţionat, nu-i lasă în pace nici pe „judecători”, care sunt „tot mai puţini, au vocile din ce în ce mai slabe”. Și iată că, aproape pe nesimţite, Mihai Buznea vorbeşte în acelaşi sens cu Nenea Iancu Caragiale, care spunea undeva, prin glasul unui renumit personaj: „Într-o soţietate fără prinţipuri, care va să zică nu le are!”... Iar autorul lui „Instant story”, concluzionează, arătând că racilele societăţii la care ne-am referit, sunt „rezultatul lipsei de educaţie. Al lipsei de principii”.
Satira autorului se îndreaptă şi spre alte aspecte dăunătoare societăţii. De pildă, în „Gaiţele” sau „Teletembelizarea” sunt incriminate lipsa de profesionalism şi calitatea lacunară a televiziunilor actuale, „cultura surogat” şi, cum spune M.B. „cronicizarea vulgului.” Realităţile inconfortabile ale unui prezent ce-i apare autorlui ca fiind „dur” sunt şi de alt gen, Şi mă refer acum la tableta privind folosirea forţei de muncă, uneori, până la epuizare, la viaţa unor lucrători lipsită de satisfacţii şi fără o retribuire corespunzătoare.
Dar gama tematică a acestei mici cărţi mari, este mult mai largă. Nu insist. Revin doar la stilul specific al cărții, în care se împletesc armonios şi original elemente de povestire, reportaj, eseu, satiră, pamflet. Remarc, în același timp, cu admiraţie – ochiul critic al scriitorlui, Ţinuta sa morală, subliniez şi repet: ţinuta morală şi curajul cu care acest condei vibrant se adresează semenilor săi.
Cineva remarca faptul că multe din personaje şi situaţii par a fi fără ieşire, fără o rezolvare corectivă. Dar însuși faptul că descrierea realităţii şi comentariul acid se adresează mulţimii de cititori, deschis şi la obiect, faptul că autorul îşi câştigă – încă o dată – simpatia lor, denotă optimismul lui Mihai Buznea, care vorbeşte colorat, șanjant ca niște reflexe sidefii pe o rochie de tafta, o minunată rochie care sugerează întreaga frumuseţe a lumii.
Iar dacă lumea e frumoasă, atunci, mai devreme sau mai târziu, vor dispare urâţeniile pământului, împotriva cărora se ridică Mihai Buznea şi în „Instant story” – o carte pe care îmi permit să o recomand cu căldură.
––––––––
Roni CĂCIULARU
Petah Tikva, Israel
10 martie 2018