Ecou de toamnă
Nostalgic mi-e gândul când toamna îşi lasă
Amprenta arămie pe frunze şi alei…
Cu pasu-i grăbit,vechi urme apasă
Răvăşind amintiri cu miresme de tei.
Îşi plimbă teatral mantia-i bogată,
Sub gene-şi ascunde doi stropi de nectar…
Vezi,tu…o iubesc că-i atât de şireată
Picurându-ne miere într-un suflet amar!
Vântul,sedus de buzele-i coapte
Valsează cu frunze-n mirific decor…
…Uimire…răsfăț…ecouri de şoapte…
Înalță văzduhul,ce brumează uşor.
Mi-e dor de culoare…de soare…de tine…
De valul ce stăruie vremii!…Un timp
Păstrat-ai la tâmple argint pentru mine
Dar nu îmi e teamă de acest anotimp!
Enigma din noi
E linişte adâncă… printre gânduri albastre
Tăcerea-şi ascultă ecou-n tristeți.
Că totu-i un joc când, din mâinile noastre
Aleatoriu, destinul şi-aruncă săgeți.
Furişări iluzorii prin ferestre de suflet,
Îndulcesc amnezia sentinței- capcană…
Într-un pas istovit de propriul său umblet
Ce-şi descoperă urma atât de… umană.
Cameleonic miraj însuflețeşte azi, zarea…
Curcubeul din inimi ne- absolvă de vină?
Când ochiul flămând îşi urmează chemarea
Cerşind nemilos un strop de lumină.
Răceala ce-o simți e mult prea terestră,
Speriat eşti de gândul de a privi înapoi!
Când crezi c- ai pierdut… o rază celestă
Îşi propagă căldura, propulsând-o spre noi.
Reflexia ploii
Azi, plouă liniştit… şi stropi amețitori,
Se scutură din norii ce parcă fac risipă
De sentimente vii… părând ca o ispită
În ochii tăi năuci, adânci şi visători.
Tulburător decorul!… sau ploaia e de vină?
…Par stropii nemuririi şi-i simt ca pe-un alint,
Ce-mi picură prin suflet… sau poate, e senină
Furtuna ce-o stârneşti!… şi nu pot să dezmint.
Păşeşti imun prin vremea posacă şi nomadă,
Nectarul din cuvânt ți-e hrană pentru zei.
Porți focul în privire… lăsându-l ca să ardă
Tu poți pentru o clipă, privi prin ochii mei.
E-o ploaie milenară care ne spală firea…
Secundele se scurg zorite-n contratimp…
Din lumi îndepărtate ne țintuie uimirea
De a crea temeinic o punte peste timp.
–––––––––––––
Rodica-Rita RUTA
Târgu Mureș
28 noiembrie, 2017