SOARTA
Podul de flori de pe Prut s-a deschis.
Fraţii de pe ambele maluri s-au acuprins.
Cu ochii în lacrimi deplângându-şi amarul
Şi fericiţi erau că au dat jos hotarul.
Hotarul pus-a de cel străin,
Le-au adus numai amar şi venin.
Nu s-au văzut frate cu frate,
Zeci de ani până la moarte.
De-şi scriau cate-o scrisoare,
Atenţia era foarte mare.
Nu puteau ca să-şi deplângă,
Soarta ce i-au despărţit,
Pu-sa între ei un gard de sârmă,
Pe acelaş scump pământ.
-Cât de greu îmi este frate,
Vorbea unul dintre ei.
-Am trăit o viaţa întreagă,
Nevăzând pe fraţii mei
Şi când s-a deschis hotarul,
Aş fi dorit ca să-i revăd,
Dar fiind mai mari ca mine,
Zac acuma în pământ.
Mi-aş fi dorit să-mi văd nepoţii,
De la fraţii mei iubiţi.
Teamă-mi-i de mă apropii,
Să ramână chiar uimiţi.
Nu am botezat nici unul,
N-am venit la nunta lor,
Pentru ei, eu sunt străinul,
De-am fost fraţi cu taţii lor.
Şi zicând aceste toate,
A rămas chiar el uimit,
-Tu eşti a lui tata, frate?
-Noi, iţi zicem: bun venit!
Iata aceştea-ţi sunt nepoţii,
De la fraţii tăi iubiţi
Şi te-am aşteptat cu toţii,
Ca să fim din nou uniţi.
înbrăţişându-se nepoţii,
Era atât de fericit.
-Aş vrea să fiu cu aşa emoţii
Şi când m-oi duce în mormânt!
Doresc acum ca niciodată,
Nici unul din nepoţii mei,
Să nu cunoască aşa soartă,
Ce am avut-o eu si fraţii mei.
Să se deschidă larg hotarul,
Să taie sârma dintre fraţi,
Să nu mai înghiţim amarul,
Ce ne-a fost dat, atâţia ani.
——————————
Raisa MOCREAC
8 octombrie, 2018