DUREREA TĂCERII
Ascunde-mă-n cuvintele
ce sparg tăceri,
și dorul
adâncului cel mai înalt,
să îmi sărute ochii,
să-mi cadă tot albastrul
în sclipiri
când genele, privirea
îmi ascund…
Mă las cu timpul meu
în lutul
ce mă răsfață în dureri
și te aștept în vremi
pe drum de infinit,
să mă transformi în pasăre
cu-aripi îngreunate
de dorul cel de azi
și cel de ieri…
Și-apoi din mâna ta,
căuș cu apa vie să îmi fac,
să-mi torn… la rădăcina
îndureratelor tăceri.
SĂ MORI IUBIRE
Vremelnică iubire
cu-aripi de nesfârșit,
învăluită în misterul
de netăgăduit,
mi-ai scrijelat pe inimă
un semn de întrebare
cât cerul și pământul;
Când vei zbura
cu-aripile de infinit,
plinindu-ne iubirea
în lumea asta mare ?…
Să nu știu cine ești,
să nu știu cine sunt…
să ne topim în temnița iubirii,
să curgem foc și lavă
ucigătoare, să ardem…
să ne mistuim ?!…
Să mori iubire, să mori
arsă în chinuri
căci căutându-ne
unul pe altul…am început
să nu ne mai găsim !
PLOAIA CA O BALERINĂ
Ploaia ca o balerină
udă, diafană, nudă,
în căderi unduitoare
printre degete de vânt,
se desface, se-mpletește
cu-ntunericul din noapte
și-al ei cântec cu mărgele,
arabescuri de cristale
se înșiră pe pământ…
Subțirica și înaltă
ca un franjure de apă,
desprinsă din nori lunatici,
spintecând parfumul nopții,
se topește în țărână…
să-nnoiască și să crească
visul anotimpului…
Ploaia ca o balerină
udă, diafană, nudă…
muza dansului sălbatic,
peste noapte-n zori de zi
se deschide-n curcubeu
și în taină se cunună.