,,CORONA” ne amenință: ,,NU IEȘIȚI DIN CASĂ”…e veșnic pe urmele noastre…mai ales a celor învîrstă. Zidurile locuinței au început să fie apăsătoare, greu de suportat, țîșnesc prin colțuri ofuri și lacrimile suferințelor!
STOP! PÎNĂ AICI !!! Nu era necesar să răsfoiesc vreun ghid de excursi,ci doar să-mi rememorez acel colț al Eretz Israelului pe care l-am bătut cu picioarele acum cîțiva ani. Desișul pădurilor, colțurile luminate al soarelui a căror raze sclipitoare mi-au zîmbit, povestirile istorice și eroul Berl KAȚINELSOHN despre care am citit și mi-a vorbit chiar nepoata acestuia. De altfel ,a intrat în tradiția pămîntenilor-Eretz Israel-de a sărbătorii o seamă de evenimente fie cu aspect religios sau istoric între colinele învăluite de arbori ale pădurii ,,IAAR BEIT ȘEMEN”. Printre acestea voi aminti ,,Tișa be AV” -ziua ,,distrugerii Templului Sfînt precum și a celor mai mari nenorociri prin care a trecut poporul evreu. De altfel legendele se țin lanț ,dar voi aminti pe ,,Regele eliberării –s-a născut în această zi”. Decizia am luat-o pe loc, eliberîndu-mă de greaua povară ,,CORONA”. Am pornit pe șoseaua care duce spre Ierusalim și după aproape 2 km. ne-am îndreptat către pădure pe un traseu –bine marcat- ajungînd în raiul BEIT ȘEMEN. Suprafețele imense, azi de nerecunoscut prin podoabele naturale, au fost cumpărate de sionistul Eliahu Sapir și Iehoșua Henkin –care au bătut cu piciorul pămînturile în 1904.S-au făcut, de la început încercări de plantare, mai întîi de Măslini. Keren Kaiemet a înălțat școli agricole în care tineretul a fost pregătit pentru desțelinarea pămînturilor. Iată-ne în zilele noastre plimbîndu-ne prin pădurile înălțate,respirînd și inspirînd aerul proaspăt, curat…departe de CORONA. La început au fost sădiți arbori de măslini. Numele provine din,,în mijlocul păduri” o fabrică de ulei ,,precum găsim scris în cartea lui IEȘAIAHU” vie era fabricarea …….Ben ȘEMEN.
O seamă de locuri deosebite –pe suprafețe întinse –le străbatem de-a lungul și de-a latul a ceea înseamnă ,,BeitȘemen”: Neot Kdumim; Modiin; și Parcul Maimuțelor. În sud se află Satul Daniel, apoi Moșavul ,,Beit Șemen” Pădurea propriu zisă Beit Șemen cuprinde o suprafață de 30000 dunami. E una din cele mai vechi și mai mari din Israel. Pădurea se află între Ben Șemen și Modiin, în ambele părți ale șoselei 443. KKL a organizat cărări –auto,cît și cărări pentru biciclete. Cărările pentru turiști permit vizitarea deplină a superbei naturi înconjurătoare. De altfel în calea vizitatorilor sunt răspîndite Monumente istorice: Tel Hadid; Monumentul închinat evreilor originali din Lud; Monumentul Haganalei; ș.m.altele. Drumul prin pădure duce la Tel-Hadir, apoi la Observatorul Modiin și mormintele Macabeilor. Tel-Hadir, se află în vîrful dealului pe care străjuiesc arborii de măslin. Printre aceștea –în timpul sezonului sunt covoare de SABRE-fructe gustoase specifice țării. Din vîrful dealului privirea ne e cucerită de întinderea șesului IEHUDA, Guș DAN și fășia ,,Rețuat ha-Hof. Colina e din perioada bronzului antic. Șimon Hașmonaitul a pus bazele așezării în 143 î.e.n. La poalele acestei așezări au fost date luptele contra armatei Salonicului. În drum vom întîlni Monumentul ,,Anna Nahum” la umbra pădurii de brazi. Mitze Modiin e drumul care duce spre Migdal Tațpid a cărei formă se aseamănă cu o făclie. Acesta e simbolul ,,Răscoalei Hașmonaimilor”. În zilele noastre, pe suprafața dealului a fost clădit un AMFITEATRU –folosit pentru spectacole în aer liber. Dacă doriți să întreprindeți o excursie ,să vă relaxați într-o pădure în care natura predomină,,BEN ȘEMEN-este locul preferat. Unul din trasee-pentru cei care sunt bicicliști- e însemnat cu ,,roșu”. Are o lungime de 24 km., -e potrivit celor care își încearcă puterile pedalînd pe bicicletă. Deoarece traseul acesta începe de la mijlocul pădurii, intrarea pe taseu începe de la semnalizatorul,,HERTZEL”. Veți ajunge la parcarea ,,SAKI” apoi conntinuați pînă la popasul ,,HASUSIM”. De aci se urcă spre punctul de OBSERVARE”. Aici puteți să vă odihniți. Se recomandă ,,bicicliștilor” ba chiar celor care doresc-după o săptămînă petrecută între ,,pereții camerelor ” să facă o plimbare pe traseul” HADID ,,care e însemnat cu ,,VERDE” și are o lungime de 10 km. Acesta se aliniază la alte două trasee. Toate ajung pînă în vîrful dealului. De aici începe coborîrea –cam 1200 mtr.,printr-o natură de basm: copaci, anemone și nu numai. Parfumul naturii este darul ,,zilei”. Veți putea continuua pînă la TEL HADID, înconjurați de arborii bătrînilor ,,Măslini”. În drum veți întîlni și un lac cu apă, în apropierea unui copac imens, îconjurat de mese pentru Pic—Nic. Odihniți-vă și păstrați buna dispoziție!!
———————–
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel
6 august 2020
Am citit cu interes și plăcere drumul evadării tale, Paul, din atmosfera apăsătoare a Coronei. Natura, prin frumusețea ei, ne alină tensiunea născută din captivitatea camerei. Drumul tău a condus însă și prin istorie. Frumoasă lectură! Felicitări!
F. frumos scris, cu documentare istorica si religioasa, pe care tu le faci cu succes intotdeauna.
Felicitari, Poldy!