A 75 – COMEMORARE
Pentru ,,iubitorii scenei,, fie actori, regizori, dramaturgi, sau simpli spectatori care îndrăgesc arta teatrală, lectura cronicelor, vizionarea spectacolelor –dramaturgiei Sebastiene rămîne o tradiție insuflată de la o generație la alta. Studierea nenumăratelor materiale se reflectă, în mod deosebit, în articolele –care adesea au aspect istoric,unele interpretări în pas cu evenimentele sociale actuale, cu prospețimea tinereții –a cronicarilor, istoricilor, ziariștilor din zilele noastre –poate a punctului de vedere politic –ideologic a acestora. Mă îndepărtez, pe cât posibil, de acești interpreți de culori diferite și mă regăsesc, cu fiecare lectură a operelor sale, atras de ,,omul,,- scriitorul a cărei origini Brăilene –a educației, formare intelectuală și cetățenească a primit-o atît în sînul familiei Hechter cît și la Liceul din orașul natal. Brăila, a fost pentru mine ,,deschiderea unor noi căi de a privii și interpreta dramaturgia,, de a face cunoștiință cu unul din cei care l-au cunoscut și apreciat pe dramaturg. Repartizarea la această scenă s-a datorit unei împrejurări ,,spontane,, Directoarea Victorița se afla în biroul Directorului teatrelor, în timp ce acestuia i s-a prezentat lista absolvenților. Eram doar cîțiva absolvenți ai secției CRITICĂ de teatru și cinematografie. După cîteva zile m-am prezentat în biroul directoarei. Tradiția teatrală trecea de la o genereție la alta. Iubitorii acestei arte –brăilenii au deținut timp de ani recordul. Orașul Brăila a avut un ,,Teatru particular,,. După cîteva ore l-am cunoscut pe regizorul principal – d-l Gabriel Negri. Convorbirile cu maestrul s-au prelungit, bine-n-țeles sorbindu-ne cafeaua la bufetul din Piața Carol, unde colectivul artistic obișnuia să-și petreacă pauzele dintre orele de repețiție. Era la început de stagiune, fapt care m-a obligat în calitate de Secretar literar –să studiez repertoriul.Primisem cîteva indicații de la Negri și Victorița .Colegii ,în una din seri m-au invitat la ,,pescuit,,Fără undiță ,păream cam stingher. Dar buna dispoziție a venit odată cu prima gustare a unor bunătăți care au fost stropite cu o băutură potrivită. După orele de repetiție, maestrul Negri-un distins personaj, elegant și bine întreținut-mă invitase –pentru o mai bună cunoștiință, la o plimbare pe străzile largi, pavate și împresurate la fiecare cîțiva metri cu copaci a căror ramuri verzi mențineau o atmosferă plăcută. Maestrul era un bun ghid. În povestirile sale se simțea simpatia ba chiar aprecierea față de populație și figurile intelectualilor urbei. Despre artiștii scenei brăilene-unii din vechea generație, alții –la primul botez dramatic. Ne-am oprit lîngă gardul de fier forjat al Liceului.Privea către ferestrele claselor…a curții …apoi respiră adînc.Citeam în gesturile ,privirea sa , sentimente de nostalgie, de frămîntare. Apoi, îmi cuprinse umerii și respiră adînc..: Aici a absolvit cu brio bunul meu prieten ..și apoi adăugă,, Vasile Goraș era directorul liceului. El i-a înmînat ,,Diploma,, elevului Hechter. O strălucire a unor lacrimi, aproape invizibile, și cu mîna care mă cuprinse îmi orientă privirea spre scările de piatră gri-intrarea elevilor…
Da, amicul Mihail Sebastian-coroana generației!! …
Ne-am continuat plimbarea pe una din străzile apropiate. Privirea lui Negri din nou îmi trase atenția: aici-a locuit familia Iosif Hecter…de aici au pornit spre viață cei trei fii Poldy –fratele mai mare, Mihai și Andrei Beno-fratele mai mic. Privirile ni s-au încrucișat. Eram cuprins de o stare emoțională. Maestrul Gabriel Negri într-un costum grifer, la două rînduri. Sub gulerul cămășii bine apretate atîrna o cravată cu dungi portocalii pe un fond alb strălucitor. Mîna cu semne de vine albastre, mîngîia cravata și apoi își aranja colțul batistei din buzunarul superior al hainei. Despre Mihail am să povestesc colectivului în preajma viitoarei premiere.Spuse discret,ca și cum El maestrul Negri ar deține ,,secretul vieții ,a dramaturgului. Apoi, își orientă privirea sper mine:- secretarul literar va fi de acord să introducem în repertoriu un ,,Sebastian,,?! În cele două ore de plimbare, învățasem un amplu capitol despre ,,avocatu-jurnalistul, dramaturgul Mihail Sebatian,,. Cît despre omul și prietenul, rămase a-mi relata cu alt prilej. Maestrul Negri-așa-i plăcea să fie numit ,,maestru,, și nici decum ,,tovarășe regizor,, . De- ndată am trecut la fapte. În prima ședință a micului colectiv artistic,am propus intrarea în repertoriu a piesei,,Jocul de-a vacanța,, de Mihail Sebastian.Victorița(directoarea T.S.Brăila, era absolventa clasei de actorie, fiind membră de Partid, cu toată tinerețea a fost numită ,,Directoare,,. Așa că ,…și totuși, din respect pentru Maestru admisese propunerea. Acum,spuse: să avem aprobarea de la Partid.
Desigur, între noi studenții, discutam despre numeroși dramaturgi și operele acestora. Cînd ajungeam la Mihail Sebastian –ne priveam, dar nu aveam la îndemînă informații, documente concrete ci doar frînturi …ori în acest mod nu puteam analiza opera dramatică. La Biblioteca Centrală, ziarele din perioada anilor 30-45 erau în depozit și nu erau permise de a fi difuzate. Cele trei opere dramatice ,,Jocul de-a vacanța; Steaua fără nume și Ultima oră –texte șapirografiate, mergeau din mînă în mînă în special printre cei de la clasele de regie și critică dramatică. Dezbaterile din cercul nostru s-au rezumat la romanul ,,De două mii de ani ,,-o desbatere familiară ,cu parfum evreiesc. Desigur acesta era motivul ne acceptării în anumite mase de lectori. Sebastian era simpatizat, apreciat pe deoparte de unii intelectuali romîni, colegi de redacție precum Mircea Eliade, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Eugen Ionescu ,Teodorescu- Braniște. Cu familia Teodoreanu era vecin, iar cafeaua de dimineață o luau împreună. De altă parte întreținea legături cu A.L.Zissu, Feliz Aderca, Camil Baltazar. Cu toate acestea trebuie subliniat că unii dintre ei precum Eliade Mircea –un simpatizant al naționalismului –ca să nu scriu ,,legionarilor,, avea,, accese de prietenie față de Sebastian. Și totuși, în perioada grea a ,,celui de al doilea Război Mondial,, cînd armatele germane se plimbau pe străzile Bucureștiului, articolele sale nu se mai publicau sub semnătura autorului, s-au mai găsit prieteni adevărați din mediul intelectual care-l invitau, îi deschideau o ușă.
Sebastian scrisese o nouă piesă de teatru. Camil Petrescu rămăsese printre puținii care-l îmbrățișau. ,deasemenea Ionel Jianu. Avocații evrei fuseseră excluși de la Tribunal. Scandaluri și bătăi antisemite în tribunal. Fiecare dintre ei au fost nevoiți să se rezume la diverse funcții precum profesori la Liceul evreiesc, funcțonari pe la bănci. Un alt prieten a lui Sebastian, pictorul și scenograful Siegfried mi-a povestit despre acceptarea de către directorul Teatrului Național din București ,,Sică Alexandrescu, a piesei ,,Jocul de-a vacanța,,…doar numele dramaturgului era schimbat.
Întîlnirea mea cu pictorul și scenograful Siegffried, pe care l-am cunoscut întîmplător în casa dr.Copelman, m-au ajutat să înțeleg mai deplin,atmosfera care a dominat în perioada legionarilor. Și în special atmosfera din teatrul din Romînia, unde numeroși artiști de origine evreiască, au fost excluși. Această lucrare ,,Jocul de-a vacanța,, Sebastian a scris-o, în perioadele care se afla la Breaza. Scria fiecare tablou al uni act încet. A trecut multă vreme pînă a terminat actul al treilea. De altfel, vedea cu precizie interpreții fiecărui rol. Personajele Leni, Ștefan, Bogoiu, Jef le-a schițat după posibilitățile de interpretarea anumitor actori de la Național. Pentru a înregisra efectul pe care-l va avea piesa, a lecturato mai întîi într-un cerc intim de actori, precum Nenișor, Ghiță Ionescu, Marietta Sadova, Vraca, Sandina Stan, Leny Caler. Aceasta din urmă a fost, timp îndelungat, prietena lui Mihail. A luat în considerație observațiile acestora. Dacă e vorba de prietenie, atunci Sebastian dovedise o sinceră prietenie față de colegul de breaslă-romancierul BLECHER , pe care-l vizitase de nenumărate ori în casa izolată din Roman. Pe acest romancier, el Sebastian la susținut și la ajutat în editarea romanului ,,Inimi cicatrizate,,. Din viitoarea distribuție făcea parte Vraca, Leni, Timică și un tînăr Mircea Axente. În perioada cînd partidul Legionar era la putere, cu toate că piesa făcea parte din repertoriul naționalului, ea a fost scoasă. Și totuși în luna septembrie 1938 repetițiile erau în plină desfășurare. Sică Alexandresc-directorul naționalului- prevedea un succes, pe data de 14 septembrie 1938 s-a anunțat deschiderea stagiunii de la Comedia cu ,,Jocul de-a vacanța. Scenografia era semnată de Siegfried. Scria mult, frecventa concertele de la Filarmonică, iar micile concedii le petrecea la Predeal, Breaza. Acestea erau punctele sale de echilibru. Scria, scria mult, divers și a fost publicat de-alungul vremii. Chiar și sub regimul legionar.
Ceea ce a rămas un adevărat ,,mister,, este accidentul stupid –Mihail Sebastian – a fost călcat de un camion, pe străzile Bucureștiului 1945. O lacrimă e prea puțin; un articol la cea de a 75-comemorare –un gest prea modest.
——————-——–
Dr. Paul LEIBOVICI
Rehovat, Israel
Iunie 2020