Retrăiesc zilele de odinioară cînd urcam cu ușurință pe munții Bucegi. Excursiile noaste erau neplanificate ,spontane și nelimitate. Atît cît ne ținea ,,cureaua,,. Urcam tot grupul de colegi și colege avînd doar rucsacul pe spinare pe care l-am umplut cu cele strict necesare, ca nu cumva să ne îngreuieze urcușul. Nimic nu era fix: nici cîte zile să rămînem, nici la ce cabane vom poposi,iar traseul îl parcurgeam în funcție de starea vremii. O luam pe un povîrniș însemnat care ducea spre vîrful muntelui. Dacă ne simțeam obosiți sau dacă ne apuca o vreme neprielnică ne adăposteam pe unde eram pînă apoi o luam iar la drum. Așa am reacționat cînd ne-a apucat ,,ploaia ciobănească,, ;o ploaie deasă și rece. Ne-am adăpostit la Costila. A trecut după numai cîteva ore.Iar am luat-o la drum.
Masivul Bucegi ne întîmpină c-am la o înălțime cuprinsă între 798-1055m. Mai întîi ne-am scăldat privirile. Încă în zori zilei am observat priveliștele, de o frumusețe magică- care ne înconjurau. Era zona de la poalele munților Vîrful cu Dor ,Furnica,Piatra Arsă.
Pentru a face alpinism pe Bucegi nu trebuie numai decît s-o pornești din Sinaia. Se poate pleca și de la Bușteni-o veche așezare care permite turistului să urce pe Bucegi din diferite puncte. Bușteni a devenit ,în special după cel de al doilea război mondial ,una din cele mai populare orașe turistice. Excursiile și vacanțele petrecute aci sunt o adevărată plăcere și relaxare.
Noi am început urcușul în zorii zilei ,în așa fel ca razele solare ale amiezii să ne găsească la Cabană sau în apropierea acesteia.Aprovizionarea ne-o făcusem de cu seară,doar cu strictul necesar . Ne-am umplut cu apă sticlele ,pe care le-am pus în buzunarele rucksacului,plus cîte ceva de îmbucat.Am pornit-o la drum .Privirea ne era îndreptată mai tot timpul spre natura din jur.Respiram adînc căci aerul proaspăt,răcoros ne dădea o stare de înviorare.Toate cărăruiele ,mai înguste cît laba piciorului,ori alteori mai late că puteam merge cîte doi-trei,dar pietroase,cu spițuri de piatră tăioase.De sub tălpile bocancilor se răsturna prundișul mărunt,iar semnele pașilor se îngropau în pămîntul care respira după ploaia din timpul nopții.Direcția noastră era Vîrful Babele.Aci se încrucișează principalele drumuri .,,Ciupercile ,,de piatră de munte,,Babele,,-monumentele naturii precum ,,Sfinxul,,,care e numai la cîțiva metri de Cabană.Numele acesta i s-a dat în anul 1936 ;e înalt de 8 metri și are o lățime se 12 m.Privindu-l dinspre direcția Baba Vîntoaselor –o stîncă din preajma lui ,acesta are înfățișarea unui Sfinx. Numaidecît ,în apropiere de Sfinx ,am dat peste un grup de stînci a cărei nume e Babele sau cum li se spune ,,Altarele ciclopice din Caraiman,,fiind închinate Pămîntului,Cerului,Soarelui și Lunii ca și lui Marte-zeu al războaielor și al agriculturii.
Așa cum se întîmplă și în alte locuri din natură unde apa și vîntul ,înghețul și dezghețul sunt adevărați sculptori ,meșteri în această artă a dăltuitului natural,rocile de pe acest platou –gresii și calcare-s-au lăsat cioplite de diversele fenomene naturale.Și iată că în decursul anilor au dat o formă acestor stînci ,cărora poporul le-a atribuit denumirea de Babele.
Pentru ca excursia să fie mai plină de farmec ,să avem cît mai multe povestiri ,ne-am hotărît să ne împărțim în două grupe .Unii din colegi au luat drumul din Bușteni pe cărarea însemnată cu semnul triunghiului albastru ,iar alții au urcat pe cea cu cruce .Așa am putut fotografia aspecte diferite și schimburi de impresii. Buștenii se găsesc la o înălțime de 883 m.Am pornit-o pe valea Urlătoarea Mică și Urlătoarea Mare pînă în cantonul JEPI.De aici ne-am orientat după semnul triunghiului roșu pînă sub Vîrful Ciocîrlia care se află la 2025 m. Aici drumul se încrucișează cu cel însemnat cu o dungă galbenă care urmează linia telefoanelor și apoi spre Babe. E un drum care durează 5-6 ore .
Vă povesteam că o parte din grupul nostru a pornit-o pe poteca marcată cu crucea albastră,respectiv Valea Caraimanului (Valea Jepilor) care trece pe la cabana Caraiman la o altitudine de 2025 m.Acest drum e mai scurt și în acelaș timp mai lesne de urcat. După ce ne-am odihnit ,aruncînd de pe noi mai întîi hainele prăfuite și pline de apa ploii ,de transpirație ,ne-am spălat cu apă rece de la pompă. Așa ne-am înviorat. Ne-a răzbit și foamea.În popasul nostru am terminat întreaga provizie de alimente. Prin împrejurime am dat de o stînă ,turme de oi însoțite de un tînăr păstor și cîțiva cîini.
Din vorbă în vorbă omul a înțeles că am dori să îmbucăm cîte ceva ,așa că una-două a pus ceaunul pe niște piciorușe (pirosti),a turnat apă,apoi făină de porumb și mămăliga bolborosea molcom .Apoi a mai sucit și învîrtit un făcăleț, cu care amestecă zdravăn ,în timp ce punea sarea .Noi holbam ochii spre ceaun cu gîndul îndreptat spre masa care ne aștepta. Odată domolită mămăliga ,a răsturnat-o pe o scîndură și apoi a scos porțiile de bulzi(brînză) de la stînă. Cu vorba lui domoală a spus:numai pe aici puteți mînca așa ceva,,Fiecare a primit un boț de mămăligă aburindă .L-am desfăcut și în interior ,ascunsă bine într-un concon ,brînza începuse să se topească.Am mîncat cu o poftă nespusă! .Dela bufetul cabanei- care nu era departe de popasul nostru- am cumpărat o sticlă de rachiu și astfel am ciocnit paharele,muțumind pentru ospăț lui Mihăiță-ciobanul care ne ospătase .Apoi, i-am dat ascultare celor povestite .Ochii îi ardeau și buzele late nu încetau să pîlpîie.
Mă gîndeam la viața acestor oameni de munte care-și petrec tinerețea pe lîngă turma de oi.El,OIERUL,, ducea o viață ,,idilică,, Aceștia muncesc din greu,din răsputeri,într-o climă aspră.Cît despre plata muncii….! Iată ce ne-a spus:,,am 5-600 de oi și c-am 200 de cîrlani .Urc cu ei cam la mijlocul lunii mai și cobor în Septembrie .Depinde de starea vremii.Apoi ,să știți că sunt,,oier,, din moși –strămoși. Cît despre brănza care ați gustat-o depinde de pășune! Trebuie să fie pe muche de vîrf.Apoi să fie iarbă de piatră și brad.Apoi,astea se simt în gustul brînzei. Oile de munte dau o altă brînză –o altă calitate-decît cele dela șes!. Fiecare vorbă din povestirile sale erau subliniate pe pomeții săi,bătuți de vînt ,pe buzele late ,parcă sucite ,ca săi acopere bărbia cu fire țepoase .
,,Brînza de burduf de aici ,ne asigură oierul,nu o găsiți altundeva!Laptele e natural.Cașului de oaie îi adăugăm cheagul și după trei sfertuti de oră începe să se închege.Adăugăm Sidile.După ce se scurge zerul ,cașul se face ca talpa și e pus la buduroi. …
I-am ascultat povestea ,,brînzei de oi,, după care ne-am luat ,,ziua bună,,îmbrățișîndu-l . Am pornit-o spre cabana ,,OMU,, construită în 1888. De cum se lăsase întunericul ne-am culcat în,,dormitor,,-un pod cu așternut din paie proaspete. Am adormit la lumina lunii care străpungea prin ferestruica- cam de jumătate de metru. Doar susuitul unei ape-rîușor care trecea în apropiere se auzea ca atingerea arcușului de vioara lăutarului.
A fost una din expedițiile cele mai frumoase!
———————–
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel