Cred că aveam vreo şase ani, mama mă purta cu pantaloni scurţi, şi fiindcă ar fi dorit să aibă o fetiţă, mă purta cu o freză a la „Micul Lord”, am şi o poză de pe atunci, stând ţeapăn pe o bicicletă cu trei roate (a fotografului), a din faţă cu mult mai mare, uitându-mă deznădăjduit la…. „uite, acuma apare păsărica”.
Eram un băeţaş la locul meu, toată ziulica mă jucam poarca şi ţurca, şi până a cade bine noaptea, ieşeam în ogradă, şi cu o praştie (noi îi ziceam rohatca) din sfoară de cânepă făcută de tata, ca cea cu care David l-a lăsat lat pe Goliat, bombardam casele de prin prejur, cu pietroae cam cât pumnul, pe care mi le strângeam cu grije de cu ziuă, până când auzeam zornăind vre-o fereastră. Atunci repejor, intram smerit în casă. Mama striga supărată la mine: „pe unde-ai umblat până acuma înpeliţatule, marşi! de te spală pe labele dinapoi, c-ai făcut cerarceaful ăla ca dracu’ hai mişcă că acusi o ei pe coaje”. Eu mofluz băgam „labele dinapoi” în lighianul cu apă rece, şi căscând de-mi pârâiau falcile, le frecam puţin unul de altul, atât cât să moi colbul. Apoi aşa cu ele ude mă zvârleam în pat şi adormeam buştean cât ai clipi din ochi cu sufletul plin de mângâiere şi de vise minunate.
Am uitat să vă spun, că toată tărăşenia asta se întâmpla în mahalaua Visternicenilor din Chişinău, târgul copilăriei mele, de care mă leagă amintiri pe care le văd limpede în faţa ochilor ca şi când s-ar fi întâmplat ieri.
Într-una din zile, mi-aduc aminte că era vară, vine mama la mine val vârtej, şi-mi spune: „Hai sa mergem repede la Sobor (catedrala din Chişinău lângă care este şi statuia lui Ştefan Vodă stând falnic cu Crucea în mână, înălţată în văzduh către cer), vine Regina Mamă cu Marele Voievod de Alba Iulia”. Treaba asta pe mine mă lăsa rece, „Ce treabă am eu cu el, cît o fi el de Mare Voievod de Alba Iulia, să fie sănătos şi să mă lase în pace!” Dar ce am scăpat de mama? M-a îmbrăcat cu ce aveam mai bun, m-a pieptănat şi mi-a mai aranjat cu scuipat nişte bucle rebele pe frunte, m-a înşfăcat de o mână şi fuga la Sobor.
La Sobor era moarte de om. Mama a început să înoate prin oceanul de oameni cu mine disperat ancorat în derivă de aproape îmi smulgea mâna din umeri. Eu ştergeam cu nasul fudul la toţi cei pe care-i călca mama vitejeşte în picioare. Unele cucoane mai miloase strigau la mama: „Nu ţ-âi ghini cucuonă hăi, o sâ ucizi copchilu aista, eşti chioarâ, nu vez că-ş dă duhu’?” şi aveau dreptate, „copchilu”, era pe ducă, dar mama nu s-a lăsat până nu a ajuns în faţă spre ura şi dispreţul tuturor celor pe care îi zdrobise fără nici o cruţare.
Culmea, tocmai atunci trecea prin faţa noastră „Regina Mamă” târând de o aripă pe cine credeţi? Pe „Marele Voievod de Alba Iulia”, care era o mogâldeaţă cam cât mine, dolofan şi bosumflat. Era şi el în pantaloni scurţi, şi era şi el tuns á la „Micul Lord”. „Ăstă e Marele Voievod?” mi-am zis eu, „pentru ăsta m-a târit mama cu nasul pe la fundul oamenilor tixiţi ca la pomană? Pentru ăsta era să-mi smulgă mâna din umeri?”. Şi fără să stau mult pe gânduri, m-am răzbunat pe el cum m-am priceput, i-am scos o limbă cât am putut de tare! El a răspuns pe moment, şi mi-a scos una şi mai lungă! Înfuriat, trebuia reacţionat prompt şi decisiv. Eram gata să-i lansez un caimac la precizie drept între felinare de să mă ţină minte, sau şi mai categoric, ca să-i iau dintr-o dată piuitu’, mai bine îi rad scurt o copită la ţurloaie… Noroc că mama disperată văzând ce „dialog” port eu cu „Marele Voievod”, m-a smucit de mi-au clănţănit dinţii.
Atunci cu un aer blând, matern, Regina Mamă, bănuind ce chelfăneală am să primesc de la mama, pentru comportamentul meu foarte puţin potrivit faţă de un înalt membru al famliei regale, s-a aplecat spre mine şi m-a mângâiat delicat pe creştet. Şi a mai făcut ceva nemaipomenit, a zâmbit prietenos la mama (ca de la mamă la mamă!). Gest care pe mama a dat-o gata, motiv pentru care m-a iertat, dar nu numai atât, pentru ea am devenit un erou mai abitir ca cel ce stătea falnic cu Crucea în mână înălţată în văzduh către cer. Fapta mea „eroică”, a fost povestită şi răspovestită cu multă mândrie şi mare lux de amănunte, de către maică-mea la tot coconetul din mahalaua Visternicenilor, în timp ce eu murem de ciudă că n-am apucat să-l pictez pe „Marele Voievod” cu ce v-am spus mai înainte, sau să-i las amintire nişte vânătăi pe ţurloaie…
Acum ştiţi cine mi-a pus mâna în cap!
Să fac o precizare, „Marele Voievod” este leat cu mine, adică e contingentul ’43, adicătelea a văzut lumina zilei în ‘921. În orice caz, el m-a tăiat la procreaţie! A făcut ce a făcut de a adus pe lume cinci fete făra să aibă vre-un băiet. Eu mor de ruşine, nu am adus decât două fete, că deh, el e mai ceva, el era „Mare Voievod ”, pe când eu nu-s decât un pârlit de injiner care scrie poveşti. În sfârsit mi s-a făcut somn, mă duc să mă culc, noroc că nu trebuie să mă spăl pe „labele dinapoi” că azi nu am umblat descult.
„Din sacu’ lui Moş Bodrângă”
Ovidiu CREANGĂ
Toronto, Canada
————————————————-
SIMPLE COINCIDENŢE SAU MÂNA DESTINULUI !?
Domnul Ovidiu Creangă a părăsit acestă lume (aproape) în aceeaşi zi cu Majestatea Sa Regele Mihai I – la doar câteva ore diferenţă. Primul a murit la Toronto, pe data de 4 decembrie 2017, iar al doilea pe data de 5 decembrie 2017. Diferenţa de fus orar între Toronto (Canada) şi Elveţia este de minus 6 ore. Şirul coincidenţelor a continuat pe parcursul vieţii celor doi. Ambii au fost născuţi în anul 1921 şi au decedat în acelaşi timp… După cum se relatează în articolul de mai sus, cei doi s-au întâlnit la Chişinău când aveau doar şase anişori, atunci când micul „Mare Voievod de Alba Iulia” făcea o vizită în capitala Basarabiei, însoţit de regina mamă. (George Roca, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)