I.
Cum dulce-i mierea dintre spini gustată,
Iubirea-i mare-atunci când greu înfruntă,
Trecând prin vânt ușor, furtună cruntă,
Și-n inimi, două, e pe veci purtată.
Adună dor din ploaia cea măruntă
Și-azur de cer iubind, cu drag, constată
Cum soare-nvinge bolta cea pătată,
Voioasă rază frunți cum le descruntă!
Atunci când oameni poartă-n piept iubirea,
Nu lasă umbre peste ea să cadă,
Ce poartă-n ele frig și-aduc zdrobirea…
Priviri fluide-mpart curgând cascadă,
În freamăt blând de tei le simți vorbirea,
Faguri-Trăiri și roze-ntr-o arcadă.
II.
Cuvinte dragi te-ating cu șoapte fine
Și buze ce-ți aduc surâs, iubire,
Înalță clipa vieţii, dând uimire,
Aprind, în suflet, dor să stai cu mine…
Se șterg tăceri și simte trup trezire
Și tot ce a durut se schimbă-n bine,
Atâta calm se-așterne-n tot ce vine,
Tu mă iubești, mi-așezi în ochi safire.
Privind mijit sub gene lungi răsfrânte
Cum lași un braț pe umeri blând să treacă…
Îți murmur stins silabe dulci și frânte,
Rostindu-ți nume – gândul nostru pleacă…
Fiori și jar andante-ncep să cânte,
Nu mai vorbim. Trăiri, cu drag, petreacă!
———————————–
Olguța LUNCAȘU TRIFAN
Iunie, 2020