Timp fără tine
se zbat sub pleoape aşteptări de tine,
îmi dezveleşte noaptea nu ştiu cine
şi nu ştiu cum te tot respir în gând
iar „mai târziu” e fructul lui „curând”,
fruct când amar de tot şi când divin
şi plâng cu el şi-apoi la el mă-nchin,
îmi moţăie şi stelele pe drum,
nesomnu-mi te visează nu ştiu cum
şi ochii lui deschişi ca un răsfăţ
nasc ochii tăi de care mă agăţ
şi-aşa trăiesc murind fără să ştiu,
plutind între „curând” şi „prea târziu”,
iar pe-acest drum şi trudnic şi păgân
nici mie însămi nu îmi mai rămân
că mă duci tu cu tine şi nu ştii
ce freamăt creşte-n drumuri când nu vii,
cum cade timpul ăsta fără tine
buimac şi-nfometat s-ajungă „mâine”,
cum smulg din sânge chipul tău plecând,
scrâşnind din ore cercul unui gând
în care-nchid târziul şi te-aştept –
şi-n loc de inimă, doar tu îmi baţi în piept
şi înc-o seară-mi cade-n dor pe drum,
tu-mi baţi în piept dar n-am cui să o spun,
iar pe sub pietre-nmuguresc făclii
să nu te rătăceşti de-o fi să vii …
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
19 iulie, 2018