Nina TĂRCHILĂ: Poezia

Poezia

e un izvor profund printre umbre de dor legănat
în care valul emoţiei nu e niciodată secat.
e o lumină fosforescentă care-mi aprinde culorile împrejur
dând un sens sentimentelor ăstora fără contur.
e muzica pe care-o înalţ în timpanele tale,
ispita cu care-ți pictez aurore boreale,
e mătasea cuvintelor cu care glasul mi-l îmbrac
după ce părea că-nvăţasem să tac,
e santinela neuitărilor înfipte în viaţă,
biruinţa luminii peste-ntuneric şi ceaţă.
e ţărm, eu sunt valul dăruindu-mă lui necontenit
amestecând în nisipuri ce-am iubit cu ce n-am iubit.
e haosul în care mă prăbușesc din când în când
ascultând cum crește neștiutoare iarba pe sub pământ.