Clopotar
Tocmai trag de funia albastră a gândurilor…
Ding!
Visele zboară speriate,
lilieci albaștri…
Țăndări
se fac vitraliile timpului;
dincolo de ziduri
pleoapa lui Dumnezeu clipind des…
Dang!
răspunde sufletul meu înflorit
între două mirări.
Îngeri țâșnesc tropăind
pe caldarâmul cenușiu
al tâmplei.
Năuc,
inspir adânc la granița dintre vis
și nevis…
Efemeră,
mizeră
realitate.
Lat,
îmi așez în jurul tâmplei
funia gândurilor,
roasă de molia deznădejdii.
Ding!
Ning…
Dincolo și dincoace
Dincolo de bordura pleoapei
mi se leagănă
galbene
ultimile toamne.
Doamne,
ce de vise căzute în noroi,
ce de ploi
și ce de înghețate lacrimi…
Patimi
fumegând în cenușă
și departe,
mult prea departe
o ușă
deschisă la perete
pe al cărei prag dorm regrete…
Dincoace,
frunză bătută de vânt
eu murmurând:
-Doamne, ce de vise
căzute în noroi…
Ce de ploi!
Ce de ploi…
Poem pe cornișa unei lacrimi
Plâng, galben arămiu
lângă umbra crescută din tâmplă
ca o aripă de înger.
Este timpul genezei,
a înfingerii dinților
în felia subțire a veșniciei.
Explozie a sinelui, undele gândurilor
mă poarte în neelectrificate galaxii.
Unde
să îmi odihnesc cădelnița tălpii,
cui
să dărui binecuvântarea unui sărut?
Doar pumni încleștați,
nici o mână întinsă…
În propria cochilie mă târâi
copilăresc descântându-mi:
,,Melc, melc, codobelc…
Galben-arămie urmă
pe cornișa cristalizată
a lacrimii…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Noiembrie 2019