Încercări
Eu încerc cu degetul marea,
tu încerci cu degetul cerul…
Misterul,
pe cât de adânc pe atât de înalt…
Același asfalt
albastru, aceeași oglindă,
același opaiț răstignit pe a timpului grindă
rostogolindu-se de la răsărit la apus…
,,Pace pe pământ…și în cer sus…”
Pe mine mă învăluie marea,
tu îmbrățișezi cerul…
Pieptul meu îți este cărarea,
gura ta îmi e giuvaerul…
Între noi, îngeri mângâind strune de lire,
potire
albastre de dor
și plâns de cocor…
Noi, doi fluturi închiși în celule de lut
așteptând să zboare, liberi
ca la început.
Ultimul tren
Încă mai stau
agățat de pleoapa ta tremurândă
privindu-ți în suflet…
Vârtej de cenușă
și palid apus delirând…
Flămând,
închid după mine scârțâinda ușă
apoi mă prăval, lacrimă stinsă
pe obrazu-ți ridat.
Nicicând
nu va mai exista o-nviere…
Păcat!
Invazie de cenușiu
Tocmai când mă îndrăgostisem de alb
cenușiul singurătății
bătea la fereastra de cristal
a sufletului meu.
Am stins instant lumina
pentru a nu îmi ucide
precum ostașii lui Irod
de curând născută
lacrima.
O vreme
am tot auzit-o tropotind
dincolo de pereții albaștrii
ai gândurilor…
Naștere
Scâncind,
undeva în pădurea amintirilor
se naște un vis,
steaua speranței veghindu-i
ecoul primului țipăt.
Ieslea dorului îi leagănă
în căușurile palmelor
speriatele priviri…
Atâta Betleem revăsat între noi
încât se retăcesc urmele magilor
și totuși
iubirea ne învăluie precum
un cor murmurat de îngeri
sub cupola înfrunzitei nopți.
,, Pace pe pământ…”
Între mine și tine
iubito,
înfloresc nuferi…
În aval de iubire
Atunci
în preaplinul sufletului meu
am să vă botez cu dragoste
spre iertarea păcatelor…
ale mele, ale voastre…
căci nu există suspinător
pe malurile Iordanului
să nu aibe tălpile întinate.
După mine însă vor veni alții
și alții
visele săgetându-vă.
Nu îi urâți…
cuprindeți-i în brațe
și la rândul vostru, cufundați-i
în unda argintie
a sufletelor voastre.
În aval,
vor înflori imaculați
nuferii iertării…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
28 decembrie, 2018