Dacă totuși te-ai născut
Și dacă totuși te-ai născut, femeie
Cu foc sub epiderma de mătase,
Aprinde focul în a mele oase
Și-mi fi pentru celesta poartă, cheie.
Și dacă totuși mi-ai trimis misivă
Prin ochii tăi ce prevestesc pârjolul
Să ne jucăm până la capăt rolul
Plutind pe-a vieții mare în derivă.
De naufragii teamă nu îți fie,
Pe-o insulă-ți voi construi palate,
Am să îți pun pe degete agate
Și nudul ți-l îmbrac în poezie.
Și dacă totuși te-ai născut, femeie,
Trofeu în noapte și în zori osândă,
Te voi sculpta-n privirea mea flămândă,
Mirabilă, angelică scânteie.
În nervii mei a urma ta misoase,
În palma mea fierbinte-i al tău lut…
Să o putem lua de la-nceput
Aprinde rugul în a mele oase.
Tot
Îți e conturul răsărit de soare
Iar zâmbetul îți este curcubeu,
Scrisoare de la însăși Dumnezeu
Ești farul meu aprins pe țărm de mare.
Ești apa care setea mi-o alină
Și pâinea aburindă din cuptor,
Ești peste hăuri puntea mea de dor
Și leacul ce durerile-mi alină.
Nu te asemeni cu nimic, comoară,
Mai mult decât vreodată mi-am dorit,
Ești vinul din pocalul aurit
Pe care-l sorb în fiecare seară
Și cântul ce-l ascult când sânger trist…
Ești tot ce am nevoie să exist.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
22 octombrie, 2018