Zori desfăcându-se
Ca petale de nufăr se desfac zorile
Inundându-mi retina cu toate culorile.
Curcubeu de speranțe între mine și tine;
peste a zilei de ieri prăfuite ruine,
bălării de uitare crescute trufaș
lângă umbra cuvântului rostit pătimaș…
Între ele, borduri și lanțuri de ură…
Cineva, un străin, fericirea ne fură
și-n oglinda albastră-n care tremură zorii
colindând a furtuni rostogolește norii…
Ia-mă de mână iubito, nu îi vom face jocul,
îmi sunt brațele arcă de-o să vinã potopul,
pieptu-n răni înflorit munte e… Ararat!
Viața iar îmi dă șah însă nu este mat…
Mai rezist înc-o zi, mai aprind o lumină,
biet monarh fără tron te am încă regină,
Don Quijote fugar iau cu-asalt morile
când petale de nufăr, se desfac zorile…
Împărțiri
Ne împărțeam în secunde
rotunde,
în slute minute
si incolore
ore…
Zilele
le încuiaserăm în azilele
vieții, suferinde
de netratate pneumonii.
Făclii,
stele pâlpâinde
se rostogoleau pe trambulina
pleoapelor tale reci
în al uitării beci…
Lumina
rămânea totuși aprinsă
decupându-ne pașii…
Sub întinderea necuprinsă a cerului,
adâncind groapa misterului,
de pe secera argintatei luni,
nebuni
sinucigași, săreau cosașii…
Ahile
Spun toți despre Ahile
că era viteaz…(avea și pile)
și era întâiul
când era vorba de mardeală…
Fără tocmeală
se arunca-n al luptelor vacarm…
Avea el calități de bun jandarm
și totuși a murit lovit fiind
de o săgeată trasă de Paris…
Ce am de zis
pe lângă ce s-a zis?
Când te vânează mulți dușmani cu jind,
chiar dacă ești Ahile cel întâi
în meșteșugul luptelor, nicicând
nu-ntoarce spre dușman al tău călcâi…
Sfidând matematici netoate
Niciodată noi
nu putea-vom fi doi
decât de trăi-vom departe
ori dincolo de a vămii moarte…
Cât timp vom fi împreună
și ghindă rodește gorunul,
sfidând matematici netoate
ce spun că așa nu se poate,
sub soare ori lună
vom fi veșnic unul…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
16 august 2018