Poem scris în galeră
Din insipidele cuvinte
Voi înălța în mine rug.
Din viața proprie transfug,
Săpând în zori de zi cuvinte
Pe albul crug
Al filei, ce spre ea mă cheamă
Ca un nedezlegat mister…
Sclav al destinului pauper,
Plătind din vis iubirii vamă,
Vâslind spre cer…
Îmi fi-va vâsla dreaptă pana,
Vocale să aștern cuminți…
În versuri semănând iacinți,
Culege-voi odată, mana
Truditei minți.
Iar când va fi să simt aproape
De mine tainicul apus,
Tot ce până atunci n-am spus,
Misivă am să-ți las, sub pleoape,
Și fi-voi dus…
Condamnați
Sânii tăi,
turturele dăltuite în marmura nopții,
ofrande
pe altarul de aramă al toamnei…
Prizonieri ai retinei mele flămânde,
suspinând
pe tipsiile palmelor
întinse a rugă târzie,
așteptând înfiorați
ghilotina
întâiului sărut.
Așteptată de-o viață
Nici nu am observat
când a trecut în fugă, pe lângă mine,
fericirea.
Era deghizată în vânzător ambulant
de ziare.
-,,Ultima oră! Cade guvernul!…”
striga fluturând petalele de celuloză
mirosind a plumb cald.
Obosit,
pe bordura speranței aștept să revină…
În buzunarul stâng, mototolită,
strâng în pumn bancnota de un leu,
prețul privirii în ochi
a așteptatei,
de-o viață,
fericiri.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
3 august 2018