Stare de facto
Ne-am obișnuit să stăm în genunchi,
crengi fără trunchi
uscate demult…
Am făcut cult
din plecarea capului cât mai în jos
și din pupatul în dos.
Treziți-vă oameni, cimentați-vă coloana,
nu va domni veșnic satana,
nu va fi mereu întuneric…
numeric
îngerii sunt mai mulți.
Șleahta aceasta de inculți
trebuie doar alungată,
schimbată…
E vremea să se termine odată!
Crengile uscate de azi
pot fi mâine brazi…
Primăvară oarbă
Se tânguie a verde iarba
sub pasul meu ușor călcat
În primăvara asta, oarba,
Care mă cere de bărbat.
În tropote aleargă cerbii
Pe neștiutele poteci
Pierzându-și coarnele imberbii
Lâng-un izvor cu unde reci.
Departe, dinspre sud, cocorii
Se-ncolonează în calești
Spărgând cu al lor țipăt norii
Ce plâng ca-n cartea cu povești.
Doar ghioceii râd într-una
Din albe clopote sunând
În timp ce stelele și luna
Argint în târgul nopții vând.
Se lasă peste toate rouă
Ca focu-n ziua de apoi,
Noi împărțim o șoaptă-n două
De remușcări și vină goi.
Mai este timp doar de-o țigară
Apoi ne vom porni pe plâns
Uimiți de-atâta primăvară
Și-atâta dragoste ce-am strâns.
Nebunul dintre cuvinte
Am cunoscut adată un nebun. Nu știu dacă era de legat ori nu… Nu făcea rău nimănui. Zi și noapte hoinărea printre cuvinte ca într-un tainic labirint. Culegea unul de aici, unul de dincolo, le făcea buchete și la răscruci le oferea cu un zâmbet larg celor din jur. Era atât de fericit când oamenii zâmbeau. Cea mai mare satisfacție o avea însă când un adjectiv multicolor se punea stavilă în calea unei lacrimi oprindu-i rostogolirea. Părea un înger cerșetor ce strângea lacrimi în schimbul picăturilor de lumină din buchetele cu grijă aranjate.
Într-o zi însă, nimeni nu l-a mai văzut. La început nimănui nu i-a păsat, apoi unii au înțeles că nu mai era cine să le dăruiască flori.
L-au căutat zadarnic. Plecase…
Poate se exilase în propria umbră, ori cine știe, se transformase în fluture. Cert este că uneori i se mai văd urmele, între straturile de cuvinte neculese.
Am cunoscut cândva un nebun… Poate totuși era de legat. Astfel, ar mai fi printre noi, încătușat în fuga unui verb. Din când în când, în nopțile cu lună, îmi pare că îi văd în luciul unei bălți umbra…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI