Cu deget de lumină în geam bătu azi noapte
O lună parcă scoasă din cartea cu povești,
Frumoasă ca o zână m-ademenea cu șoapte
Să-mi spună că departe, tu încă mă iubești.
Când am deschis fereastra s-a furișat pe pernă
Înnobilând pereții cu raze de argint
Și îmi părea o vrajă ce o doream eternă
Și tu părându-mi luna, am prins să o alint.
Era precum azima ce o făcea bunica,
Așijderea de caldă, având miros celest,
Și când am prins-o-n brațe nu a rămas nimica
Și azi la ambasada vieții fac protest.
Și cer dumnezeirii de consecvenț-o boabă:
Ori luna să mi-o lase, ori eu să-ți fiu pictat
Pe șevaletul pleoapei, să mă săruți degrabă
Ca pe un sfânt cu barbă din ceruri evadat
De nu, în astă noapte cu praștia în mână
Dobor din ceruri luna pentru a-mi fi cadână.
Nuferi
Mi te-ai deschis precum un fir de nufăr
Și ne simțeam ca oamenii dintâi,
Sub capul tău sta pieptu-mi căpătâi
Iar inima-mi era cu patimi cufăr.
Ca Biblia mi te-ai deschis pe-altare
Să te citesc precum un preot trist.
Vibrai ca un pian… eram un Lizst
Ce te-atingea cu degete fugare.
Sub palma mea zvâcneai ca un Vezuviu,
Ca pe-o Golgotă te urcam, proscris,
Aveai candele-aprinse în iris
Și-n vene îți curgeau dorințe fluviu.
Și sufeream că pentru mine suferi…
Era o deltă patul… noi, doi nuferi…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
19 iulie 2019