Ce va fi?
Ce va fi când nu vom mai fi?
Când oasele vor albi
sub pătura verde a ierbii?
Când deasupra noastră cerbii
vor boncălui?
O vom lua în altă parte de la început,
vom duce dorul cortului de lut?
Cât și ce ne vom aminti?
Vom mai urî, ori vom mai iubi?
Vom scrie pe cupola cerului
cu îngerii, poezii?
Ce bine ar fi de am putea ști
ce vom deveni când nu vom mai fi…
Haiducie
Te contopeai cu natura…
Părul îți era de culoarea
spicelor coapte,
buzele aveau aromă de fragi,
ochii erau crâmpeie de cer,
iar sub tricoul verde precum iarba
tresăltau fluturi…
Haiduceam în jurul tău
călare pe vise,
cu paloșul dorințelor la brâu,
chiund a iubire.
Garizim și Ebal
Iubirea este oare doar un val?…
Maree care vine, apoi pleacă?…
E-o luptă viața ori e doar o joacă…
Iar tu…ești Garizim?…Eu sunt Ebal?
Pe prova neștiinței stând de cart
Atâtea întrebări îmi bat la poartă…
Minciuna e un viciu sau e artă?…
Dreptatea-i un bețiv cu capul spart?
Iar noi…efemeride-n insectar
Spălându-ne în dragoste aripa?…
Sorbind setoși din cupa vieții clipa,
Suntem o zi cu roșu-n calendar?
Pe șevaletul timpului, curat,
Suntem un chip închis într-o oglindă?
Acum când scriu, frisoane mă colindă
Și-aștept pendulul să îmi dea șah-mat.
Îmi bubuie în tâmple întrebări,
În mine zidurile stau să cadă…
Mă simt ca floarea albă din livadă
Care miros de coasă simte-n nări.
Dar răstignindu-mi soarta, triumfal
Te voi iubi, apoi, fugind în munți,
În loc de-altare construi-vom punți…
Tu fi-vei Garizim…iar eu Ebal.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
14 august 2018