Florii
Umil, călare pe un biet asin
Trecea urmat de gloate, Împăratul.
Îl aplaudau săracul și bogatul
Văzându-l pe Mesia, așteptatul…
Văzduhul de-osanale era plin.
Îi așterneau ‘nainte haine, flori,
Devalizau de ramuri verzi finicii,
Doar fariseii orbi și plini de vicii
Cereau ca să își certe ucenicii…
Dar El tăcea…și-L cuprindeau fiori.
Arzânde lacrimi înfloreau în glod,
Căci Regele plângea pentru cetate:
,,Iersusalime, zidurile toate,
Curând au să îți fie dărâmate
Si-mprăștiat va fi al tău norod…”
Și astăzi plânge, cum a plâns și-atunci,
Isus, privind la mine și la tine:
,,Plin de religie si de doctrine,
Sărmane om, m-ai alungat pe Mine
Si nu ții cont de sfintele-Mi porunci!…
Cum cheamă cloșca gălbiorii pui,
Așa te chem, cu brațele-amândouă,
Să-ți torn pe rana sufletului rouă
Și să îți dăruiesc o viață nouă
În care lacrimă pe pleoapă nu-i…”
Prietene, ce ai să faci, nu stiu,
Dar stiu că eu îl voi primi pe Rege…
De orice rău, pe veci, să mă dezlege,
Pun capăt rătăcirilor pribege…
De astăzi, fi-voi, cerurilor fiu.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
21 aprilie 2019