Ciutura sufletului tău…
Adast uneori
pe ciutura sufletului tău
oglindindu-mi chipul
în unda privirilor …
Îți voi înnoi cumpăna, iubito,
apoi,
legănându-te în căușul palmelorl
îți voi semăna pleoapele cu săruturi
și le voi înverzi
cu lăstari de mângâieri…
Tu vei clipoci răcoros
dăruindu-mi-te…
Eu, pasăre rănită,
voi adăsta pe ciutura
sufletului tău
sorbindu-te.
Dor dumnezeiesc
Dumnezeiesc îmi este dor de tine,
Demonic, depărtarea ne desparte,
Îmi pare orice kilometru moarte
Iar pieptu-mi e cavernă cu suspine.
Îmi pare orice oră o cătușă
Și fiecare zi un lanț îmi pare…
Îmi este mintea de visări vâltoare
Iar amintirea ta îmi este ușă.
Ridic iubirea ca pe-o halebardă
Și țăndări fac îngustele cutume,
De dor de ochii tăi aprind o lume
Și rup bucăți a depărtării zgardă…
Îmi joacă stropi de rouă în retine,
Precum un glas de tun îmi bate cordul,
Busola nu îmi mai arată nordul,
Să mor, spre-a fi jelit de tine-mi vine…
Și totuși îți trimit prin îngeri șoapte
Și te invit pe-a cerului ruine…
Dumnezeiesc fiindu-mi dor de tine
Vom degusta licori de stele coapte.
…eu sunt Noe…
Ploaia aceasta ce cade mereu
inundându-mi sufletul arid…
În arca sufletului, Dumnezeu
ținând între degete un blid.
Eu sunt blidul ce îl ține în mână
plin cu zeamă de linte;
jumătate uscată țărână,
jumătate de ploaie cuvinte…
Ploaia aceasta, cernere de ape
cu fiece picătură apăsându-mă greu…
Nu-i cine de ea să mă scape,
doar zâmbetul tău, curcubeu
și visul, în cioc cu o creangă de-aloe…
De-ai vrea să-mi fi arcă…aș vrea să fiu Noe.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
22 iulie, 2018