Mi-au înflorit literele sub coaste
O frunză de dafin îşi epuizează mirosul
într-o ceaşcă de vin fiert,
mi-au înflorit literele sub coaste,
sunt nişte sunete de ţimbal
sfârâie ca pe un grătar peştele sărat,
alte arome dospite.
Gura face pungi de plăcere
în care curg ape nebune,
clipele se împuşcă pe la colţuri
cu prăştii de nerăbdare,
fumul defilează prin aer
ca un înger trist.
Frigul se lasă biruit
şi iarna se pierde-n amănunte
peste care trec cântând.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
21 octombrie, 2018