Mă scufund în golul din pahar
Mă rod carii lemnului roşu în simţuri
până-n sinapsele nervilor la fantă,
nu-i mai suport şi ţip de frustrare
pentru a mă elibera din chingi nesimţite.
Mă scufund în golul din pahar
ce nu-şi mai doreşte apă plată,
mai degrabă vom sorbi cristalinul
din pălinca cu mărgele de argint.
Aş încerca să cuprind arderea
în palmele tale cu miros de iarbă
dar nu am nevoie decât de un gest,
poezia ta să-mi ţese sub piele
pânza de paianjen a mângâierilor
scrise pe marginea cuvintelor
în care ne contopim
noi şi respiraţiile noaste tăioase
ascultându-ne inimile cum curg ca nisipul
şi le iubim, ne lasă să construim castele.
La sfârşit ochi în ochi vom înţelege,
tot ce ne consumă trebuie depăşit,
unghi în unghi să descoperim filonul
până la cea dintâi celulă şi s-o iubim
mai mult decât pe noi înşine purtătorii
unui ideal nemărginit.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
16 noiembrie, 2018