La muntele vrăjit
Cei ce vor să respire-n cuvinte
se confruntă cu înţelepţii în logos
şi pun nuferi la subsioara femeilor
ca nişte embleme pe frontonul iubirii.
Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge,
cei ce calcă pe urme vor fi ca melcul pe poartă,
dă bineţe lupilor tineri cu dalii în coarne
aruncându-le de sus cheia.
Cu toţii alergăm la muntele vrăjit
unde există vânat mare şi mic,
pădurile îşi umflă plămânii-n soare,
nu vor să inspire teamă locuitorilor
ce-şi văd liniştea spartă de arme de foc
şi fug speriaţi de moarte.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
9 octombrie, 2018