Aburul viu
Din sâmburele trupului se ridică sufletul
mai presus decât fiinţa la nemurire,
aburul viu se pătrunde cu duh
şi Dumnezeu suflă deasupra lui
descântecul universului.
Un halou de uimire despică cerurile
cu arbori de lumină
ce îngheaţă limba de piatră a norilor,
sub ei alunecă ploile soarelui.
Ziua odihneşte în oglinzi de ape
tristeţea fuge de sine-n imagini
nelocuite de viaţă,
fără nicio înviere.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
28 octombrie, 2018