Lectura oricăreia dintre cărţile doamnei Elena Buică – scriitoarea româno-canadiană alintată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv „Buni”, exprimând întreaga consideraţie a celor care o cunosc şi o admiră – este un real festin literar pentru fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivitatea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii şi, mai ales, de talentul de a comunica sufleteşte cu lectorii săi, indiferent de tematica şi de conţinutul fiecăreia dintre ele.
Nici cele două volume, a căror lansare la Alexandria este o onoare pentru iubitorii cărţilor sale din judeţul nostru (să nu uităm că este originară din Ţigăneştii Teleormanului unde şi-a petrecut copilăria, adolescenţa şi o parte din tinereţe), nu încalcă orientarea pe care însăşi şi-a impus-o, aceea de a ajunge la sufletul fiecărui cititor, aceea de a-şi deschide inima şi mintea în faţa acestuia, cu sinceritatea şi dragostea de oameni care i-a stat şi îi stă în fire dintotdeauna.
Volumul bilingv „Între două lumi, Canada şi România/Between two worlds, Canada & Romania” a fost publicat în acest an, 2017, la Editura „Armonii Culturale” din Adjud – editor, Gheorghe A. Stroia -, fiind dedicat împlinirii a 150 de ani de existenţă a Canadei (patria de suflet) şi, în egală măsură, centenarului Marii Uniri prin care s-a săvârşit România modernă (patria de sânge, patria natală) care se va sărbători în anul 2018. Volumul are o semnificaţie deosebită pentru scriitoare, în sensul că marchează, prin anticipare, împlinirea vârstei de 85 de ani, fiind dedicat şi împlinirii celor două decenii de când trăieşte în patria adoptivă – Canada.
Titlul cărţii este mai mult decât elocvent, scriitoarea trăind de două decenii „între două lumi”, cea mai mare parte din timpul fiecărui an petrecând-o în ţara adoptivă, cu gândul la patria natală pe care o vizitează anual, vizită plină de emoţii, de sentimente, de bucuria că Dumnezeu îi acordă această şansă.
De altfel, volumul este o continuare a scrierilor sale anterioare şi devine, ca şi acelea, un jurnal afectiv de impresii şi trăiri sufleteşti prilejuite de periplul prin cele mai diverse locuri ale Canadei şi ale lumii, cunoscând ţinuturi pitoreşti şi oamenii acestora în toate manifestările lor. Sunt locuri în care a văzut „Viaţa în toată frumuseţea ei”, călătorii în care a cunoscut şi a trăit „adevărate primeniri ale sufletului, trupului şi minţii”, descoperind „senzaţii, simţuri, trăiri imposibil de redat în cuvinte”, aşa cum exclama încă din anul 2005, în volumul Crâmpeie de viaţă. Nouă ani mai târziu, va ilustra în mod strălucit „lumea călătoriilor şi a vacanţelor” în volumul Frumoasele vacanţe, în care amintirile europene din Greci, din Spania, din Austria şi, bineînţeles, din România, se îmbină în mod fericit cu impresiile produse de metropolele Americii, surprinzând-o cu „tumultul” şi arhitectonica lor şi producându-i o uimire entuziastă, trăiri nemaicunoscute până atunci şi o admiraţie fără margini.
Din toate aceste volume se desprinde imaginea unui pelerin avid de cunoaştere, cu o imensă curiozitate faţă de tot ceea ce se petrece în jurul său, hotărâtoare fiind deschiderea sufletului şi a minţii pentru tot ce vede, aude şi înţelege. Din amalgamul de amănunte, cronicara propriei peregrinări prin România, prin Canada şi pe alte meridiane ale lumii, alege numai pe cele apte să dezvăluie reprezentarea consistentă, verosimilă, directă, extrem de sinceră a trăirilor sale sufleteşti.
Cele patru capitole ale volumului de faţă dedicate Canadei, cea de a doua patrie pe care o iubeşte la fel de mult ca pe cea natală, surprind „un univers variat de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri, taine ascunse în strigătul mut al unei conştiinţe care duce la o luptă inegală cu destinul” („Prefaţă”), precum şi prinosul de recunoştinţă al unui emigrant căruia i s-a oferit şansa „de a trăi cu demnitate, în limitele bunei-cuviinţe” şi de a-şi cultiva trăsăturile personalităţii, chiar şi la vârsta senectuţii.
Într-un prim capitol („Scânteieri de viaţă canadiană”), autoarea are marea satisfacţie de a-şi exprima, cu sinceritate şi în mod deschis, dragostea faţă de Canada, ţara adoptivă („o iubesc ca pe cea de a doua patrie”) şi de a prezenta câteva trăsături ce caracterizează pe canadieni, aceştia fiind oameni de o onestitate indubitabilă, iar „calmul, stăpânirea de sine şi ordinea cu care se lucra” chiar şi în momente mai puţin faste, folclorul, momentele esenţiale ale vieţii, învăţământul canadian sunt tot atâtea aspecte care lasă în mintea şi în inima autoarei amprente de neşters.
Un al doilea capitol („Adaptarea în Canada”) are la origine explicarea hotărârii Elenei Buică de a-şi părăsi patria natală, fiind obligată, moral, să facă acest lucru din cauza hoţiei, trufiei, imposturii, corupţiei, caracteristici ale „noii ciocoimi”, iar stabilirea în această a doua patrie înseamnă o şansă uriaşă, nu numai pentru autoare, ci pentru toţi emigranţii, indiferent de etnie, aceea de a trăi, plenar, într-o colectivitate primitoare, cu multă bună-cuviinţă şi cu respect pentru demnitatea fiecăruia. Acest lucru o face să exprime, fără nicio reţinere dragostea şi gratitudinea sa („te iubim şi pe tine, altfel, dar tot cu căldură, fiindcă şi tu ne eşti mamă!”), odată cu un călduros prinos de recunoştinţă faţă de această ţară, devenită o reală „patrie de suflet”.
O paralelă între civilizaţia românească şi cea canadiană, categoric în defavoarea celei dintâi caracterizate prin opulenţa, luxul deşucheat, extravaganţa ostentativă ale noilor îmbogăţiţi dintr-o României postrevoluţionară, evidenţiază bunul-gust, rafinamentul şi măsura în toate cultivate de canadieni, indiferent de etnia de origine a acestora.
Sărbătorile şi vacanţele petrecute în Canada devin un prilej de „trăiri pline de frumuseţi înălţătoare ce-şi trag seva din rădăcini adânci”, mai ales când emigrantul, bucuros, trăieşte fericirea de a se afla în mijlocul familiei sau al conaţionalilor aflaţi, şi ei, în aceleaşi locuri primitoare, aceste aspecte fiind surprinse în capitolul „Vacanţe canadiene”.
Elena Buică nu pierde prilejul de a omagia pe conaţionalii săi (Herman Victorov, Ovidiu Creangă, Silvestru Moraru, Nicăpetre, Helena Belt, Victor Roşca, fraţii Iacob şi Florin Oprea), care fac cinste României prin realizările lor în cele mai diverse domenii, mai ales în literatură şi arte, dedicând fiecăruia câte un medalion din care emană căldura, sinceritatea admiraţiei, respectul şi gratitudinea pentru activitatea şi opera lor. Remarcabil este, în acest sens, omagiul pios adus publicaţiei care i-a oferit, cu generozitate, şansa de a se afirma ca literat încă din anul 2003, „Observatorul din Toronto”, al cărei ctitor şi conducător, românul Dumitru-Puiu Popescu, i-a acordat o rubrică permanentă, „Prin sita vremii”, devenită, ulterior, „Între două lumi”, rubrici în care au apărut cele mai multe dintre scrierile acestui volum. Un alt român, „remarcabilul publicist” George Roca, se bucură de întreaga admiraţie şi gratitudine a Elenei Buică pentru faptul că i-a facilitat, nu o dată, publicarea scrierilor sale în reviste din întreaga lume, mai ales din Australia.
Iată, deci, că Elena Buică-Buni reuşeşte să ne surprindă încă o dată prin „universul de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri, taine” al unui om trecut prin atâtea nelinişti existenţiale şi dificultăţi întâmpinate într-o ţară în care nu a fost pe deplin înţeleasă, dar către care se îndreaptă dragostea şi gândurile sale de bine, pentru că „ţinutul natal, care e încă viu în mine, îmi dă fiori, mă împresoară şi nu îmi dă pace”.
Din toate scrierile acestui volum răzbat admiraţia fără margini, profundul sentiment de dragoste, dar, mai ales, gratitudinea autoarei, atât pentru ţara-mamă, cât şi pentru ţara-adoptivă, care a primit-o cu braţele larg deschise oferindu-i posibilitatea de a-şi împlini vocaţia, înfrânată de condiţii neprielnice până atunci, de cronicar al vieţii oamenilor, vocaţie pe care o împlineşte cu dăruire, cu afectivitatea care-i caracterizează toate cărţile, făcându-l pe cititor să trăiască aidoma simţămintele, căldura, dragostea sa pentru oameni, prezentate cu un talent narativ incontestabil.
–––––––
Nicolae DINA
Alexandria, Teleorman
Ianuarie 2018