Dialog cu sufletul
Prin muguri de brazi mai șuieră vântul,
Răni clandestine acoperă-n haină
Seva sporește smaraldul în taină,
Risipă de Rai cu miros de cetini,
Mă-nbată adânc… pădurea e faină.
-Ți-aș spune ce-aud când glasu-ți mă cheamă,
Murmur de ceară spre-ntoarcerea serii,
E gata să-mi ia din of-ul poverii,
S-adorm lângă râu, sub sălcii pletoase,
Să-mi stingă dorul din glasul tăcerii.
-Ce-ai vrea să-ți mai spun? Durerea-i stăpână,
Mă leagă doru-n mâhniri veninoase,
De cetini, de-Azur și ploi furtunoase…
Beznă-i infernul… îmi mângâie gândul
Câțiva licurici, scântei luminoase.
Tu, suflet nebun! Ce-ai vrea să-ți mai spun?
Te-aud cum mă strigi cu graiul tăcerii,
Destrami în ecou pe umerii serii
Timpul pe tâmple-n arcade eterne
Pe râu, în aval, amurgul durerii.
-M-auzi… ? Cum așa? Să zâmbesc… ce-mi oferi?
Păcatul ți-l port… nu mă lași să-nfloresc.
Amurgul îmi ceri și îmi spui să-l zoresc,
În dor te arunci, nu vezi curcubeul
Din ploaie ițit, despletit, fecioresc,
Aprins, violet… rădăcină-n abis!
În nori cenușii vezi marea-n furtună,
Talazul izbind în gânduri îți tună,
Gol infinitul și făr’ de speranță
Viața ce-mi dai… nu-mi pare-oportună.
Hai… spune-mi ce ai? Ți-arăt răsăritul
În briza mării să cânte diezii
Sau câmpul cu flori!Și zburdă ca iezii.
Dă-mi inima ta…Să stau,suflet în ea
Înflori-vor gutui-n geana amiezii!
——————————-
Nastasica POPA
6 mai 2019