PERPETUUM MOBILE
Simt, uneori, că sunt pribeag prin mine,
Drumeţ pierdut, intrus rătăcitor,
Orbecăind în ceaţă prin destine,
Bătând la porţi închise, visător.
Simt, uneori, că eşti aşa departe…
Mă amăgesc și mă răsfăț că-mi eşti
Suflet-pereche, dulce jumătate,
Iubindu-ne în raiuri pământești.
Din orizonturi vagi, autumnale,
Revii, suav, pe vechile poteci,
La mine-n gând e iarăși sărbătoare,
Dar tu sosești ca mai apoi să pleci.
Simt, uneori, că frunzele în toamnă,
N-au fost nicicând văratice-n livezi,
Un veșnic arămiu, iubită doamnă,
Plutește trist, mereu, în ochii-ţi verzi.
Patima-i grea, anevoios e drumul,
În inimi arde viu un foc ceresc…
Văpaia e iubire ! Însă fumul ?
Himeră gri în freamătul lumesc.
Să nu lăsăm ca clipele perene,
Se plece-n van, întrebătoare-n noi,
Prin elegia vremii ce își cerne,
Păreri de rău spre timpuri de apoi.
Pe melopeea toamnei, fascinantă,
Valsăm dual, împătimiţi sau tern,
Iubirea absolută ne așteaptă
Într-un perpetuum mobile… Etern.
———————————
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
15 octombrie 2019