Miriam Nadia DĂBĂU în dialog cu scriitorul Ioan Popoiu

IUBIRE – ROMANTISM – POEZIE

 

Motto: Iubirea nu este un târg!

Te iubesc pentru că mă iubeşti!

Iubirea este o certitudine!

(Liviu Rebreanu)

 

Miriam Nadia DĂBĂU: Să pornim, în interviul nostru, de la o legendă, „Tristan şi Isolda”! Lumea medievală a considerat-o ca fiind o legendă între doi tineri, care s-au iubit până la sacrificiul suprem. Te-aş ruga, Ioan, să înfăţişezi tema acestei frumoase opere.

Ioan Popoiu: Să vorbeşti despre legenda celor doi îndrăgostiţi, Tristan şi Isolda, este o desfătare şi o provocare pentru noi. De ce ne impresionează atât de mult această legendă ?! Ce se petrece aici ? Să vedem care este conţinutul. Tristan, cavaler, nobil, crescut la curte sub tutela unchiului său, Mark, rege în Cornwall, luptă pentru libertatea regatului şi il ucide în luptă pe Morholt, regele Irlandei. Sora lui, Isolda, urmăreşte să se răzbune pe Tristan, care, ironie a soartei, este trimis de Mark în Irlanda s-o peţească pe Isolda pentru rege. Pe drumul de întoarcere, Isolda încearcă să-l otrăvească, dar, în mod misterios, otrava este substituită printr-o licoare de dragoste. Cei doi se îndrăgostesc fulgerător şi astfel se înfiripă între ei o iubire fără sfârşit. Isolda se căsătoreşte cu regele Mark, dar iubirea ei se îndreaptă spre Tristan, alături de care îşi petrece nopţile de dragoste. Ei părăsesc curtea regelui şi duc o viaţă retrasă în pădurea Broceliande. Într-un târziu, fără să uite că este regină, Isolda se întoarce la curte, iar Tristan, copleşit de durere, părăseşte regatul şi pleacă în lume, dar nu-şi poate afla liniştea. Istovit de durere şi de dorul după iubita sa, Tristan se întoarce în regat şi, fiind foarte bolnav, cere să-i fie îndeplinită ultima dorinţă: să o vadă încă o dată pe Isolda. El precizează că, dacă iubita sa va veni, să fie trase pânzele albe, iar dacă nu va veni, să fie trase cele negre. Regele Mark află, prin slujitorii săi, de aceasta şi  cere corăbierilor să tragă pânzele negre. Zdrobit de durere, considerându-se părăsit de fiinţa iubită, Tristan moare. Isolda ajunge în cele din urmă la el şi, aflându-l mort, se prăbuşeşte de durere, murind alături de el. Cei doi sunt înmormântaţi împreună, iar deasupra mormântului creşte un trandafir care nu se va ofili niciodată. Acesta este legenda, aşa cum a ajuns până la noi…

Miriam Nadia DĂBĂU: Ştiu că îţi place mult lumea medievală. De fapt, operele alese, cum este cea prezentată de noi, şi aici putem face o asociere cu ,,Romeo şi Julieta”, au marcat poezia modernă. Aşadar, de ce Tristan şi Isolda ?!

Ioan Popoiu: Da, întrebarea este inevitabilă! Au mai fost istorii de dragoste, dar niciuna nu a avut  impactul legendei despre Tristan şi Isolda. Cu siguranţă, iubirea dintre cei doi îndrăgostiţi a tulburat minţile şi inimile oamenilor acelei vremi. Mentalul lumii medievale era cu totul aparte, iubirea era deopotrivă extaz şi agonie. Putem intui aceste lucruri, acum, la începutul secolului XXI ?! Din acest punct de vedere, ne ajută arta, muzica în speţă, când asculţi ,,Moartea Isoldei”, de Wagner, reuşeşti să înţelegi mai bine sensul profund al cuvintelor lui Pascal: ,,Inima are raţiuni, pe care raţiunea nu poate să le înţeleagă”!  Lumea medievală, atât de puţin cunoscută şi înţeleasă, ne apare ca un tărâm mirific în care iubirea era mai mult decât un sentiment, o adevărată vrajă, o flacără, în care cei doi se contopeau într-o singură fiinţă. Omul medieval era în toate şi în sens profund un excesiv, care nu se menaja pe sine, fiind gata să ardă ca o vâlvătaie pentru sentimente înalte, nobile, de iubire sau eroism. Tristan trăieşte o dramă sfâşietoare, fiind prins între sentimentul onoarei, al fidelităţii sale de cavaler faţă de regele (şi unchiul său) Mark şi sentimentul iubirii nemărginite, supraomeneşti, faţă de Isolda, fiind gata să-şi pună viaţa în joc pentru a-şi urma sentimenntele. Cei doi eroi ai unei mari iubiri nu se gândesc niciun moment să renunţe, să sacrifice iubirea lor pentru a ocoli primejdiile sau a duce o viaţă liniştită, cuminte, ci, dimpotrivă, îndură suferinţele sufleteşti cele mai grele şi mai crude pentru a urma chemările inimii. Pentru cei doi, primejdia nu era să-şi piardă viaţa, ci să nu fie pusă în pericol iubirea care-i stăpânea. Aceasta era frumoasa mentalitate medievală. Ea a fost redescoperită mult mai târziu şi valorificată de romantism.

Miriam Nadia DĂBĂU: Ajungem astfel la romantism! Ce este romantismul ?! Cum ai defini acest curent, astăzi, dar în viitor ?

Ioan Popoiu: Romantismul…Ar trebui să vorbim mai mult depre el. Nu este simplu să-l definim. Romantismul reprezintă ultima mare revoltă a spiritului european! După secolele de renaştere şi clasicism, noul curent literar-artistic restabilea punţile cu fabuloasa lume medievală. Romantismul s-a născut, în jurul anului 1800, în cercurile intelectuale, aristocratice şi scriitoriceşti, din Germania şi Anglia, extinzându-se apoi în Franţa şi Italia, în restul Europei, până dincolo de ocean, în America, în special prin opera lui Edgar Allan Poe. El a fost iniţiat şi cultivat de scriitori, precum Walter Scott, lord Byron, Novalis, Goethe, deopotrivă clasic şi romantic, autorul romanului Suferinţele tânărului Werther, Schiller (Intrigă şi iubire), E.T.A. Hoffmann (Elixirele Diavolului) ş.a. Trecând prin Franţa (Hugo, Lamartine) şi Italia (Leopardi), curentul avea să ajungă până în Rusia (Puşkin, Lermontov) şi Ţările Române, Eminescu fiind considerat ultimul mare romantic european.

Miriam Nadia DĂBĂU: Ce a adus nou acest curent, dacă a avut o asemenea extindere ?

Ioan Popoiu: Dincolo de expansiunea sa, romantismul a adus un suflu nou, a provocat o mutaţie în conştiinţa europeană, o ,,rupere de ritm”! Deviza romantismului era ,,Furtună şi avânt” (Sturm und Drang), iar această deviză ne spune multe despre substanţa (esenţa) curentului. Lunga perioadă anterioară, caracterizată prin măsură şi echilibru, era percepută acum ca sufocantă, inerţială, ca o stavilă în faţa elanului promovat de romantism. Scriitorii romantici, tineri, aristocraţi, cu imaginaţia aprinsă de lectură şi inspiraţie, au aflat, în Evul Mediu, modele eroice şi nobile, pasiuni înflăcărate, caractere profunde, pagini glorioase de istorie. Respingând atitudinea îngustă, unilaterală, a enciclopediştilor, care vorbeau de o epocă de ignoranţă şi misticism, doctrina progresului social, romanticii au îmbrăţişat cu voluptate Evul Mediu, spiritul eroic şi de sacrificiu, excesul, pasiunea, aventura, pelerinajele şi cruciadele, cavalerismul şi mistica, au cultivat cu fervoare goticul, stilul artistic medieval prin excelenţă. Printre motivele fundamentale ale creaţiei poetice s-a situat iubirea romantică, eroi gata de sacrificiu, înzestraţi, cu caractere puternice, dispuşi la orice jertfă pentru un ideal nobil.

Acum, dacă vorbim despre prezent, voi spune că există un subconştient romantic, valurile de realism şi pragmatism, care s-au abătut asupra curentului, nu au reuşit să înăbuşe impulsurile romantice din fiinţa noastră. Aş spune chiar că nu putem respira liber fără romantism! În privinţa viitorului, sunt un optimist, valorile promovate de romantici vor fi regăsite gradual, şansa noastră de a supravieţui ca fiinţe umane libere, spontane, imaginative, creative, ţine tot de romantism.

Miriam Nadia DĂBĂU: Cum ai defini romantismul în poezia contemporană ?

Ioan Popoiu: Romantismul persistă în poezia prezentă ca stare de spirit! El nu este cultivat explicit, la vedere, dat există ca atmosferă (te invit la o cină romantică!), impulsuri şi atitudini romantice. Poezia de dragoste îndeosebi este impregnată de această atmosferă (a spune ,,te iubesc” este romantic! Sau a oferi un buchet de flori!), versuri caracterizate prin lirism, peisajele, pastelul aparţin sferei romanticului. Aş vrea să avem această încredinţare: romantismul nu moare şi nu se predă! Din fericire!

Miriam Nadia DĂBĂU: De exemplu, în poezia mea, a ta, a unor poeţi contemporani ?

Ioan Popoiu: Voi începe cu poezia ta, Miriam, însă mai întâi te rog să te prezinţi cititorilor, care te cunosc mai puţin.

Miriam Nadia DĂBĂU: Mulţumesc, Ioan, apreciez eleganţa ta. Sunt născută în Mediaş, am absolvit Liceul de filologie-istorie ,,Ştefan Ludwig Roth” din localitate, apoi am studiat drept-psihologie. După absolvirea facultăţii, am lucrat la o bancă, în contabilitate, în România. Din 2007, locuiesc în Franţa, (am acte franceze de şedere). Scriu poezii de când mă ştiu, dar cu ,,pauze de viaţă”! Am finalizat volumul de poezii ,,Poeme de dragoste şi dor”, în iunie 2018, am făcut două lansări, în septembrie a.c., la Mediaş şi Bucureşti. Am publicat în revista din Chişinău, ,,Roua Stelară”, nr. 55, noiembrie 2018, şi ,,Revista literară de Tecuci”, nr. 51, decembrie 2018. Iubesc romantismul, dar şi aspectele reale ale existenţei. Iubesc tot ce-i frumos în literatură şi viaţă. Îmi plac clasicii români şi universali, îmi place muzica. Iubesc şi îmi place să fiu iubită.

Ioan Popoiu: Apreciez spusele tale atât de directe. Mă voi referi acum la poezia ta. Cunosc o parte a versurilor tale (aştept volumul promis!). Poezia ta, Miriam, este o lirică de dragoste, motivul iubirii este precumpănitor. Versurile tale sunt atrăgătoare, fiind caracterizate prin sinceritate, emoţie şi pasiune, prin spontaneitate, printr-o sensibilitate exacerbată, versuri încântătoare care plac cititorului de poezie.

Mă voi referi acum la poezia mea. Să precizez că sunt originar din Galaţi, am făcut liceul de filologie-istorie, la Galaţi, apoi am studiat istorie-filosofie, la Iaşi, şi teologie, la Sibiu. Am lucrat ca muzeograf şi profesor. Scriu de la 24 de ani, după facultate, am citit în cenacluri şi am publicat în reviste din Iaşi, Braşov şi Sibiu. Am scris o serie de eseuri. Am publicat primul meu volum, ,,Vifor eretic”, în 2008, la Iaşi, apoi am fost prezent cu grupaje poetice, în mai multe antologii, în 2017 şi 2018, iar acum adun material pentru un al doilea volum. Poezie mea este una existenţială, predominant reflexivă, anticalofilă, caracterizată prin luciditate, sarcasm şi revoltă metafizică. În ultima vreme, această poezie s-a mai diversificat tematic, am abordat şi lirica de dragoste.

Miriam Nadia DĂBĂU: Crezi că, în 2018, se scrie o poezie clasică sau este o poezie liberă, fără a se ţine seama de reguli, ritm, măsură etc. ?

Ioan Popoiu: Consider că poezia clasică (tradiţională) aparţine trecutului, fiind tot mai rar abordată, predomină versul liber, neîncătuşat de canoane estetice. Dincolo de aspectul formal, definitorie este substanţa poeziei, talentul, cultura, inspiraţia!

Miriam Nadia DĂBĂU: Cum vezi tu contribuţia ta, în literatură, poezie, de exemplu ?

Ioan Popoiu: Contribuţia noastră, ca scriitori, poeţi, la început de secol XXI, este o problemă de viziune, nu atât cantitativă cât valorică. Talentul şi inspiraţia sunt elementele definitorii.

Miriam Nadia DĂBĂU: Ai proiecte de viitor, Ioan ?

Ioan Popoiu: Da, proiectele sunt cele care ne motivează! Vreau să scriu un eseu, ,,Faust şi Mefisto”, după opera lui Goethe, şi un volum de amintiri, conceput ca un roman autobiografic.

Miriam Nadia DĂBĂU: De ce este bine să privim şi dincolo de realitate ?

Ioan Popoiu: Realitatea este mărginită, în timp ce fiinţa umană este însetată de absolut, vrea să cuprindă totul, să ştie ce se află ,,dincolo”, aceasta este şansa noastră de autodesăvârşire!

Miriam Nadia DĂBĂU: Poţi să dai nume de poeţi, scriitori, care au o contribuţie considerabilă la literatura universală ?

Ioan Popoiu: Iată lista mea: Homer, Dante, Shakespeare, Cervantes, Goethe, Dostoievski, Tolstoi, Soljeniţân, Borges.

Miriam Nadia DĂBĂU: Ce-ţi place la poezia mea şi de ce m-ai ales pe mine ?!

Ioan Popoiu: Apreciez pasiunea ta, emoţia, sinceritatea, tandreţea, delicateţea, căldura, expresivitatea! Te-am ales, pentru că avem o viziune apropiată a existenţei, a poeziei, împărtăşim multe valori în comun, avem aceleaşi aspiraţii spirituale şi estetice, pentru că eşti vie, autentică. Îţi mulţumesc mult!

M-ai invitat să aleg, în final, o poezie, voi alege o poezie de a ta, în semn de recunoştinţă pentru acest interviu: Lutul iubirii: ,,Frământ lutul iubirii/cu inima mea durerea,/cu ochii mei uitarea,/cu mâinile mele/purtate prin lut/ţi-aş mângâia obrajii…/Da, iubite de vis,/lutul iubirii/este greu de lucrat/este aceeaşi lucrare/a unui olar, ce frământă/cu lacrimi şi lutul/se-nmoaiede căldura/dorinţei pentru o formă!/E tare lutul iubirii/pentru că tu, iubite de vis,/nu vrei să primeşti/nici iubire, nici mângâiere/Ci numai durere!”

Miriam Nadia DĂBĂU: Îţi mulţumesc şi eu.

––––––––––-

A consemnat,

Miriam Nadia DĂBĂU

10 decembrie, 2018