SUB PATRAFIR DE STELE
În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,
Să privegheze lumea din vârful unui deal,
Și de acolo Doamne în preaspășită rugă
Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.
Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat
Sub umbra Ta norodul să-mi fie câștigat,
Că Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume
Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai bune.
La vechile-ți altare mereu s-au închinat,
Strămoși, moșii noștri și eu cu al meu leat,
Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,
C-așa de prunci ne-nvață învrednicita, muma.
La sfânta liturghie, cucernicii părinți
Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,
Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim
De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.
Păcătuim în viață, că cel păcat ne-mbie
Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,
Uitând că doar iertarea și veșnica iubire
Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.
De-aveți în al vost suflet biserica din deal
Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,
Nimic în astă lume n-o să vă fie greu
C-aveți de partea vostră pe Domnul , tot mereu.
Din huma cea cu moșii luați mereu putere,
S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere,
Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,
Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.
Din lacrima durerii vă faceți bucurie,
Iar urgisita vreme istorie vă fie,
Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,
Că țara și cu Domnul pe-aicea au un rost.
*
Sub patrafir de stele, biserica din deal
Veghează pace-mi fie aicea în Ardeal,
Că la sfârșitul lumii, aici va fi să-mi fie
Grădina Maicii noastre, cucernica Maria.
AICI, LA MINE-N SFÂNTUL MEU ARDEAL
Motto: „Ascunsă-i veșnicia în Ardeal,
Prin văi umbroase, câmpuri, sus pe deal,
Și din cuibarul astui dulce plai
Tu ne-ai făcut chiar tinda unui rai”
Aicea-s frumuseți cum nu-s pe lume
Aici pământu-i unt de-ntins pe pâine,
Aicea stâna-i cuib de veșnicie
Și câmpu-ntreg cusut îmi e pe-o ie.
Aicea vorba-i lungă și domoală,
Aicea dorul țării-i dulce boală,
Aicea moșu-i sfântul din pomelnic
Și-n țintirim mormânt de om jertfelnic.
Aici noi ținem datina străbună
Și sfinții din altarne țin de mână
Să nu lăsăm credința veștejească
Și-n ceia tineri veșnic să renască.
Aici izvoru-i leac de lecui,
Iar cea codană bună-i de iubit,
Aici dacă mă-njuri de biata mamă,
La săptămână ți-oi mânca pomamă.
Aici trăim smerelnic și frumos
Îndestulați puțin, dar sănătos,
Aici suntem de când ne știm acasă
Trăind sub umbra Maicii cea Miloasă.
Aicea râul, codrul, ne e frate,
Aicea depărtarea ni-i aproape,
Aici ni-i somnul veșnic în țărână
La cap cu-n prun, ca umbră să ne țână.
Aicea bolta nopți-i înstelată,
Iar pe cărarea strâmtă-nrourată
Sub pași ușori se tăinuiesc iubiri
Ce-or lăcrima cândva, în amintiri.
Aici voi fi mereu ce-mi place mie
Cât îmi sunt viu jertfelnic, mort, vecie,
Acum, un trăitor aici pe-un deal,
Iar mîine huma, bunului Ardeal.
VEȘNICIA ÎN ARDEAL
Sui, cobor și sui din nou
prin Ardealul meu în rouă,
Dealuri îmi ajung la nori,
văi prin câmpuri îmi coboară,
Pe coline mărgelate
cu biserici mici, bătrâne,
Stău din timpuri vechi, uitate
ici și colo, târle, stâne,
Veșnicia și credința,
amândouă-n gemănate,
Întăritu-ne-au voința
să-i fim locului cetate.
Noi de-odat ne știm cu timpul
tot urcând din moș în moș
Îngânat-am anotimpul
pe a timpului răboj.
Azi, suntem aici vecie
Și așa mereu vom fi,
Clipă de Dumnezeire
Cât pe-aicea vom trăi.
BISERICUȚA DIN ARDEAL
Din loc în loc am semănat Ardealul
Cu boabe de credință în cuib de nemurit,
Să-mi știe veșnicia c-aici câmpia, dealul,
Trăiesc sub umbra crucii demult, pân’ la sfârșit.
Și-n ce-a bisericuță, icoana îmi adună
Sub bolta-i zugrăvită cu sfinții din ceresc,
Mulțimea păcătoasă să-mi fie împreună
În ruga de iertare, la Domnul, când greșesc.
Sunt mulți aceea care au suflete-ntinate
Și multe mai făcură în viața lor de-acum,
În rugă la icoane, ierta-li-s-or păcate
Și-o vreme a lor suflet va fi poate mai bun.
Așa-m trăit din timpuri bătrâne și uitate
Tot renoiți în vreme aicea în Ardeal,
Mereu în câte-o luptă, cu dor de libertate,
Să aibă următorii o cruce-n vârf de deal.
Biserica și limba ținutu-ne-a-mpreună
În toate câte viața ne-a pus de dus în spate,
Aceste două încă, din veacuri ne adună
Să renviem de-apururi, din moarte-n altă moarte.
*
Acum, când sui costișa bătrână ca și mine
Spre cea bisericuță ce-am pus-o-n vârf de deal,
Mă simt că-s mai aprope de ceruri și de Tine
Aici unde-s vecie, în sfântul meu, Ardeal.
ARDEALU-MPĂRĂTESC
Motto: Trecător prin ceruri ninse,
cu luceferii în roi,
Însfinţesc cu-a mele vise,
urma carului cu boi.
Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc
Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,
Şi bogăţii visate şi trai împărătesc
Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,
Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim
Şi nici măcar o floare din el, nici bob din vie,
C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim
Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,
Şi-a lacrimă sărată , şi-a clipă de vecie,
Şi-a proaspătă crăiţă , şi-a fragă şi-a mohor,
Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie,
Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.
Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe
Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,
Unde măritul soare să-ţi dea mereu bineţe,
Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.
Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat
Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,
Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,
Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.
Măcar pentru atâta eu n-am să dau Ardealul
Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,
C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul
Ce m-a născut pe mine şi m-a-nstelat cu ei.
Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită
Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,
Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită
Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,
Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină
Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,
Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,
Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.
Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,
E începutul lumii ce îl purtăm în noi,
E jalea şi amarul, e vis şi bucurie,
E vorba legănată a carului cu boi.
E-a Maicii Născătoare grădină înflorită
Ce-n grijă Ea ne-a dat-o, ne fie dar ceresc,
Şi-apoi prin jertfa noastră să fie miruită
Să merităm odihna-n Ardealu-mpărătesc.
IN RUGĂ DE IERTARE
Motto: În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,
Din cădelniț-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,
Cerne sfintele icoane și ca dulce sărutare
Și se-așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.
Mai peste tot la mine, pe coama unui deal ,
Să fie mai aproape de raiul din ceresc,
S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal
Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.
Cărarea înierbată, din vale îmi aduce
Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat,
Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce
Și vechile icoane cu chip străluminat.
Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă
Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare
La multele păcate, ce stau să se intindă
Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.
Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare
Poruncilor știute din vremuri de demult,
Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare
Și-or fi creștini cum fost-au, atunci, la început.
C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,
Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,
Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime
Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.
*
Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie
Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,
Spre cerurile ‘nalte, încet smert se suie
A sufletului slavă, din locul ăsta sfânt.
Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie
Biserica și neamul mereu n-același loc,
Vor umple de iubire clipita de vecie
Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.
GÂNDUL LUI HRISTOS PE CRUCE
Stă Iisus pe Sfânta Cruce pironit în patru cuie
Şi-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:
-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus
Depărtându-se de Mine, laşi cum alţi-n lume nu-s.
N-au avut în ei credinţă ca să vreie să îmi moară
Pentru Tine, pentru lume, pentru tot ce-i înconjoară,
Pentru neam, pentru dreptate, încă pentru cea iubire
Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.
De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate
Ale voastre cruci făcute din o mie de păcate,
Eu le-adun , le iau cu mine şi le duc dinspre lumesc
Ca iertate toate fie, de Părintele Ceresc.
Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc
Şi să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,
Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat
Mi-l urmaţi îndeaproape, veţi avea de câştigat
Lumea-ntreagă, veşnicia, raiul cu-ale sale toate,
Necuprinsa-mpărăţia şi-ncă multe nevisate,
Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credinţă
Ce-i mai tare decât moartea şi v-aduce biruinţă.
Toţi nemerniciţii lumii, păcătoşii, fiecare
Care-mi staţi la talpa crucii într-o rugă de iertare,
Mântuiţi veţi fi de-apururi dacă-n voi aveţi voinţă
Să vă lepădaţi păcatul şi-n cel loc puneţi credinţă.
Cu nimicul ăsta mare veţi schimba întreaga lume,
Va pieri pe veci păcatul şi de-mi faceţi fapte bune
Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători
Veţi pleca spre judecată nimănui să-i fiţi datori.
*
Asta zise-n gând Issusul, pironit de noi pe cruce
Şi-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce
Când aici, cum a mai fost-a, fi-va raiul de-nceput
Unde toţi, cândva, odată, am trăit şi-am încăput.
ÎN BOCETUL DURERII
În bocetul durerii, Măicuţă Născătoare
Mi te topeşti ca sarea de lacrimi picurată,
Tot întrebându-ţi soarta, de ce pe Tine oare
Căzut-a nenorocul să fii azi lăcrimată?
Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,
Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,
Şi-acum, de ce sortitul îţi dă o greauă palmă
Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.
Bătutu-l-au în cuie pe-o cruce de osândă
Trădat de trădătorii la neaml creştinesc,
Şi inima-ţi de mamă, smerită, caldă, blândă,
S-a înmuiat durerii rugându-l pe Ceresc
Să ţi-l întoarcă-n viaţă din moartea nemiloasă
Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine
Păcatul omenirii, ca prin a morţii coasă
S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.
Tu mai rămâi Măicuţă să osteneşti prin lume,
Să-mparţi cuvinte-leacuri la ceia necăjiţi,
Să picuri cu iubire a Tale fapte bune
Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinţi.
La Tine-nchinăciune şi rugă de iertare
Cerşim noi îndulciţii adesea la păcat,
Că trecătoarea viaţă, ne dă din câte are
S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.
HRISTOS A ÎNVIAT
Motto: Ați plâns destul, de-acum vă bucurați
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt
Să fie Solul Său pe-acest pământ,
Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,
Și pironit pe cruce L-ați lăsat.
De ce? Că a venit să vă arate,
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,
Veți fi vecie lungă de vecii
Și-n bucurii de raiuri veți trăi
De-aici făcut-ați FAPTE LĂUDATE
Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI în toate?
Minuni El v-arătat ca să vă-mbune
Să zilniciți mereu în fapte bune,
Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.
Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,
Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,
Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,
Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,
Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,
Al vostru gând să lepede MINCIUNA,
Și în CURAT în CINSTE și-n DREPTATE
Să vă trăiți viața, CĂ SE POATE!
Nu v-a plăcut cât toate v-i le-a zis,
Nu l-ați crezut că El e cel trimis,
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi
Și lăcomia să vă lase goi.
A voștii ochi, să creadă nu au vrut
Minuni pe care El mi Le-a făcut.
Ați născocit că-i solul mincinos
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,
Și fără remușcări la cele toate
L-ați judecat și L-ați trimis la moarte
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie
Și de acol’ la ceruri să îmi suie.
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc
Să ierte neamul nostru omenesc,
Că El chezaș s-o pune pentru toate
Păcatele ce-n lume-s adunate,
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte
Genunea cea cu suflete mărunte,
Iar de acol’, pe moarte a călcat
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!
*
E zi de Paște, deci, vă bucurați
C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertați
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,
Ca la sfârșit, când or lăsa cea lume,
Să-mi stea cu El la masă în ceresc
Cât încă fi-va neamul omenesc.
ÎNSFINŢITUL LEMN AL CRUCII
Motto: Pe coastele cu pruni, din deal în deal
Să aibă veşnicia sfântul semn,
Biserici rânduit-am în Ardeal
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.
In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul
Punându-i veşnicia în crucile de lemn,
Cu ele miruit-am şi văile şi dealul
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.
Din învechite veacuri la ele păcătoşii
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,
Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.
Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri
Să guste bucuria scăpării din nevoi,
Surâsul să apară pe suptele obrazuri
Şi geana de lumină în ochii trişti şi goi.
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,
Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.
În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire
Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,
Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire
Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.
***
Acum când urc cărarea spre cea bisericuţă
Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,
Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă
Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.
ZI DE MARE SĂRBĂTOARE
E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă
Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,
Să fim cu toți de față la liturghia sfântă
Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.
În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat
Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,
Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,
Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.
Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE,
De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce
Cel asfințit de soare acolo chinuit,
Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.
De-acolo El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat
Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat,
Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm
Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.
Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât
Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât
Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,
Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.
Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat
Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT!
Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm
Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.
*
De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI!
Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcați
Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,
C-a voastre fapte toate să merite cununi.
TOT LĂUDÂNDU-TE
Icoană lăudată,
Preapură și curată,
Din suflet de altare
Ți-aducem închinare,
Plângându-ne,
Rugându-te,
Smerindu-ne,
’Nălțându-te,
Și lăudându-te,
Tu Maică Născătoare
A toate iertătoare.
Din cerul Tău îngăduie,
Ca haru-ți să ne mântuie,
Că te-om slăvi
Și te-om mări,
Și te-om iubi
Cât vom trăi.
FALȘI ÎNCHINĂTORI
Te-am căutat cu gându-mi prin cerul înstelat
Când la a Ta icoană sfios m-am închinat,
Când pentru-ai mei și mine cerut-am sănătate
Și pace, fericire, să faci le fie-n toate.
Tu, Doamne, Iertătorul, nu da la toți pomeni
De nu-ți suntem supusă armată de oșteni,
Nu farisei smerelnici cu vorbe mincinoase,
Cu gândul la păcate și firi alunecoase.
Lor dă-le cît pot duce necaz și suferință
Să vadă de la sine, că doar cea pocăință
Va merita iertarea la cele câte-s toate
În tine, om nevolnic, de-o viață adunate.
Așa că la icoană să vii cu gând curat,
Să vrei șă mi te lepezi de dulcele păcat
Și-n locul lui de-acuma n-atale toate fapte
Iubire cât cuprinde să pui, până la moarte.
Așa doar Iertătorul ți-ascultă a ta rugă,
Îți cântărește fapta și-n așteptarea lungă
Adânc El chibzuiește de bine-i merita
Iertat să fii în parte de toată vina ta.
*
Bisericile-s pline de falși închinători
Ce n-au în ei smeritul și ce de-atâtea ori
Tot Ți-au promis, în vorbe, că de le dai iertare
De mâine a lor viață va merge spre-ndreptare.
Așa zic mulți și-acuma în față la icoane,
Apoi, c-an a lor viață toți mint Mărite Doamne,
Creștini sunt în biserici, apoi de-acol’ de iasă
Îmi uită ce promis-au și nici că le mai pasă.
DĂM VESTE
De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti
Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,
Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti
Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce
Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,
Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce
Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată
De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,
Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată
Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor
În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,
Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor
Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.
Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut
Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,
De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut
Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!
JERTFITUL MIEL
Tu, BIETUL MIEL, ales ai fost de soarte
Să speli al nostru suflet de păcate,
Prin jetfa ta, prea crud și nepătat,
Pe Domnul cel din cer, l-ai îmbunat.
Ne iartă dar, că noi n-am fost în stare
Să punem bunătate-n fiecare,
Și-n fapte bune viața s-onodăm
Ca pe a ta, mieluțe, s-o salvăm.
Voința noastră-i slabă și-ntinată
De dulcele păcat, ce viața toată
Ne-mbie să-l gustăm, ca să ne prindă
În vraja lui, și-n noi să se întindă.
*
Când carnea ta dulcie o gustăm
Ar trebui un MULȚUMESC să-ți dăm,
Că tu, în locul nostru jertfitul spre ceresc
Adus–ai pentru viața-ți, iertare-n omenesc.
Noi suntem prea nevrednici de-a ta jertfelnicie
Și nu suntem în stare de-un pic de omenie,
O rugă de iertare în taină să-nălțăm
Când așezați la masă, din tine îmbucăm.
CERESCUL FIE-N SUFLETELE VOASTRE
De la Adam încoace, acum ca și-altădată
Îl tot cătați pe Domnul prin cerurile-nalte,
Cu ochii și cu gândul, în rugi înlăcrimate
De-acolo vreți vă vină iertarea așteptată.
Și tot acolo credeți că-i raiul veșniciei
Și tronul judecăți la toate ce-ați făcut,
Răsplata celor fapte ce Domnul le-a trecut
În cartea vieții voastre, că El de toate știe.
Și-apoi, de-acol’ în viață, cu frică așteptați
Nenorociri să vină la multele păcate,
Pe care le făcut-ați în gândul vost’ și-n fapte,
Când ați uitat pe Domnul în viață să-l urmați.
*
Eu cred că-n gândul vostru-i greșită judecată
Când credeți că în ceruri sunt cele aste toate,
Sortitul vieții voastre din naștere la moarte,
Cu clipa ce-a din urmă, când viața vi se gată.
CERESCUL Sfânt cu Domnul AtoateIertătorul
În SUFLETELE VOASTRE ar trebui să fie,
Și-atunci trăi-veți viața și-apoi, lunga vecie
Sub ocrotirea umbrei, AtoateVeghetorul.
Cu ceru-n al vost suflet sunteți în raiul care
E-n sufletul și-n fapta ce-o faceți orișicând,
Îmbucurat de toate va fi al vostru gând
C-aveți aici comoară, ce-n lume nimeni n-are.
NOI SUNTEM FII JERTFEI
Ne-ai pus aicea Doamne, la drumuri de răscruce,
Să fim, cât vremuri fi-vor, mereu pe-a vieții cruce,
Să îndurăm nevoia, batjocuri și ciuntiri
Și-apoi din vreme-n vreme n-apoi reîntregiri.
Să vreie toți vecinii mănoasa noastră humă,
Comori ce-s dedesubturi și-acolo mi se-adună,
Câmpii și deal și munte cu sate răsfirate
Și lanuri unduite, păduri întunecate.
Eu cred c-ai vrut Mărite ca treji să fim mereu,
Puțin ne-ai dat de bine și mult ne-ai pus în greu,
Ai vrut ca-n drumul vieții de toate să-ncercăm,
Să știm la următorii ce încă să lăsăm.
La cruce de istorii ne dat-ai mari bărbați,
Pe toți să ne-mpreune, să știm că suntem frați,
Plătitu-Ți-am ca vamă a nostre vieți, mărunte,
Pomelnice să fie din vremile trecute.
Am fost în înălțare de-atâtea ori în vreme
Când de nimic și nimeni n-avut-am a ne teme,
În cartea de istorii am fost îngloriați
Și-n marmura Columnei, la lume arătați.
*
Din ce am fost mărire odată în suire
Acum, de la o vreme, suntem în scoborâre,
Învinși de din-lăuntru suntem de-acum de noi,
Ne-ademenit păcatul și-ajuns-am în nevoi.
Dorit-am libertatea și-am înțeles-o prost
Când vrut-a fiecare să-i facă vieții rost,
Furat-am cât se poate și fost-am trădători
Și lași ca niciodată, de țară vânzători.
Vre-o câțiva, iuți de minte, au adunat averi,
Cei mulți se lenevit-au la mici, la chefuri, beri
Și-acum, în gura mare se plâng c-au sărăcit,
Că nu-i mai ca odată să aibă de muncit.
Minciuna, lașitatea, cea lene, cea trădare,
Pe orișicine-n lume mi-l duce la pierzare,
Ne fie-nvățătură de-acuma ca să știm
Că cinstea și-adevărul ne nalță cât trăim.
Ne iartă PreaMărite că am uitat de Tine,
De cât Tu ne-nvățat-ai ca să ne fie bine,
Ne vom trezi din asta, că altă cale nu-i,
De ce-i acum pe-aicea, suntem deja sătui.
Tu numai dă-ne Doamne, un brav s-avem în frunte,
Ne cheme după dânsul, ne umple de virtute,
Că ne-om spăla rușinea ce-acuma o trăim
Și iară doar prin luptă din nou ne-om mântui.
*
Noi suntem fii jertfei de la-nceput de lume,
Prin ea, trecând istorii, ne-am pus pe cap cunune,
Păcatele se spală, virtutea se câștigă
Plătindu-le cu jertfă, de cei ce vor să-nvingă.
––––––––––––-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș, Paște 2019