Mărunte ploi de vară se cern din vineți nori,
Prin bălți și prin-prejururi se ospețesc cocori,
E-o vreme tristă, acră, s-o vinzi nici cu doi bani,
Care ne ține-n lesă, în zile cât în ani.
Așa ne trece ziua și nopțile-ngânate,
De când, închiși în casă ne-am săturat de toate,
Că omul, mi se știe, vrea liber să trăiască,
Și viața să și-o facă cum mintea lui gândească.
În teamă și-ntristare ne ține Nevăzutul,
De noi își râde-n barbă și ăsta-i începutul
La ce ca mâine fi-va, ce încă nu vroim
Să ni se-ntâmple nouă, sortit să împlinim.
*
Mai vină-odată vara, că prea o așteptăm,
Nemeritată vamă la Nevăzut îi dăm,
Acum, că vorba vine, spuneți, cine-i mai mare
Aici, pe astă humă și-n largile-i hotare?
Așa că nu vă-ncredeți că totul sunteți voi,
Și mari și tari ca nimeni, de-apururea eroi,
Nimicul, Nevăzutul, vă-nfrânge-ntr-o clipită
Și pe de-asupra voastră, v-a fâlfâi-o aripă.
ÎNCHINĂCIUNE
Bătrânit-a satul meu
Cum îmbătrânesc și eu,
Și el Doamne-i nevoit
Cum îs și eu gârbovit,
Și el Doamne-i fără vrere
Cum și io-s fără putere,
Și el Doamne-i hobosât,
Cum și io-s de amărât.
*
Amândoi am fost o vreme
Tinerei și în putere,
C-am avut lumea pe mână
Zâ de zâ în săptămână,
Și-am făcut cum noi am vrut,
Și cum încă am putut,
Și-am făcut cum am dorit,
Și cum bine ne-a venit.
**
Astăzi, încă așteptăm
Vremea noastră s-o gătăm,
Și să fim mâne amintire
Măcar cât am fost iubire,
Timpul facă-ne ulcele
Semănate prin vâlcele,
Și din noi o cărăruie
De-o putea în Rai să suie
La înaltul cel ceresc
În sălaș dumnezeiesc,
Ca noi doi să ne suim
Ție să îți multămim,
Că ținutu-ne-ai pe lume,
Ca să facem lucruri bune,
Viața care o trăim,
Toată încă s-o iubim,
Și dacă ne-nvrednicim
Raiul Tău să-l dobândim.
*
Vremea noastră-i cătră sară,
Noi, cu inima ușoară
Într-o rugă lăcrimată
Mulțumi-Ți-om, că odată,
În a Ta împărăție
Fost-am viață, în trăire,
Iar ca mâine…amintire.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Mai, 2020