DESCĂLECĂTORII
Îmi trec prin gânduri chipuri mereu de neoprit,
Cu voi, ce-n dedemulturi ați fost frânturi de timp,
Și pus-ați brațul, mintea vă fie temelie
La țări ce-n lunga vreme trăi-vor în vecie.
Că voi, descălecații, mlădițe pe un ram,
Ați fost atunci, în vreme, nou început de neam,
Și-al vostru de legendă, nemuritorul nume,
Făcutu-s-a în timpuri, un glorios renume.
Vă veșniciți de-acuma în sfinte mănăstiri,
Și-n lăudat vă facem de-apururi pomeniri,
Așa că azi ne sunteți, icoane-nlăurate
Pe-altarul țării noastre, de-apururi lăudate.
În urma voastră încă, mi se smeresc în fală
Ai noștri domni de suflet, întăritori de țară,
Ce ne-au lăsat ca zestre virtutea și curajul,
Ca nimeni de rușine nu bată-ne obrazul.
Ei, file lungi de cronici ne-au scris în cartea țării,
Și din a lor viață făcutu-ne-au istorii,
Să știm că omul vrednic rămâne peste vreme
Icoană nemurită și-a timpului însemne.
*
De va slăbit puterea și va murit speranța,
La ei vă ducă gândul, la ei vă tragă ața,
Și-aduceți-v-aminte că lor voi le urmați,
Și ca și ei voi încă, să-mi fiți neînfricați.
ÎNCURAJARE
Neamul nostru cel jertfelnic, spre-al măririi veșnicie
Fostu-mi-a mereu datornic vamă deie-mi vitejiei,
Doar așa, un loc sub soare s-a găsit și pentru el,
Să și-l facă prag de țară, bun să-i fie, sălășel.
Are dealuri, are câmpuri, are munți semeți de piatră,
Are loc jur-împrejuru-i să și-l facă sfântă vatră,
S-o păzească cu-a lui viață, vamă dată nemuririi,
Dacă vrea aici rămâie, pe cărarea veșnicirii.
Și-are fii, bouri destoinici, toți cu stele mari în frunte,
Ce trăitu-și-au viața în onoare și virtute,
Fie-mi pildă pentru alți cum o țară mi se ține,
Când îmi ești vlăstar din neamul, făcătorilor de bine.
Radu, Dragoș, Bogdan și-alții, descălecători de țară,
Cap de neamuri domnitoare fost-au celor ce urmară
Să ridice-n fala lumii inimi tinere, curate,
Ce în cronici să rămăie, cu-a lor fapte lăudate.
De la ei avem în sânge sfânta dragoste de țară
Și de neamul nost’ sfielnic, răbdător în veci de-ocară,
Și de Doina lăcrimată și de Dorul cel de Dor
Și de cerul de de-asupra plin de zboruri de cocor.
Cum să nu ții astă țară în al dorului căuș?
Cum să nu-i cânți lăcrimarea pe al inimii arcuș?
Cum să nu-ți pui a ta viață în a sorții aspră palmă
Când la toate cât făcut-ai, dădător vei fi de samă?
*
Așadară, ei îmi fost-au descălecători de țară,
Vița nobilă, străveche, cea de unde-o să răsară
Veci la rând, în înnoire, muguri de viteji eroi,
Ce lungindu-și viețuirea, au ajuns până la noi.
Lăudați-vă că sunteți purtători de os domnesc
Și aveți în voi vecie din ăst lut și din ceresc,
Nu vă temeți nici de viață, nici de moartea ce-o să vină
Că voi sunteți ram de neamuri, din a Raiului Grădină.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Mai, 2020