Motto:
E întomnată vremea ca cea viață,
Ce-am tot lungito-n umbră de noroc,
Ce e-nainte, e ascuns în ceață,
Ce e-napoi, s-a ars,’n-al vieții foc.
-variantă-
Tot suit-am, coborât-am, îndelung pe-a vieții cale,
Bucuratu-m-a ursita, întristatu-m-a cu jale,
Datu-mi-a învățătură și în vreme m-a domnit,
Iar cît e după silință, ea, în fală m-a suit.
Ca la toți mi-a dat de toate, adunate, bune, rele,
Să le simt dulceți și-amarul, liniștite și rebele,
Mi-a umplut copilăria cu plăceri adevărate
Ce-au rămas în a mea minte, cum au fost, nevinovate.
Și acum mai simt c-atunce așteptata primăvară,
Cu miros de re-nviere, când, cu inima ușoară
Culegeam din Bercul nostru ghiocei și viorele
Iar sub bolți de pomii în floare, aveam raiurile mele.
Mai apoi, din tinerețe, țin și-acum luare-aminte
Primele iubiri curate pe atunci îmbobocite
Și codanele frumoase dornice de-mbrățișări,
De săruturi îmboldite de a inimii chemări.
Doamne, raiu-ți de poveste coborât-a pe pământ,
Când, sub bolți scânteietoare noi eram un singur gând,
Iar a noastre inimi două se legau prin jurăminte,
Mari, frumoase, ’nălțătoare, cu-n sărut pecetluite.
Prea puțin-a fost cea vreme de curat și de frumos
Și prea scurt-a fost clipita din cel timp prea furtunos,
Când se cuibărea divinul într-o lungă-mbrățișare
Și dulceața gurii tale, mi-o dădeai c-o sărutare.
*
Cum trecut-au cele timpuri de smerit și de-adevăr
Și-alte-n rând apoi venit-au cu atâtea amânări,
Ce mințitu-ne-au într-una viața asta depănată,
Prin nevoi ce de o vreme, parcă nici nu se mai gată.
De-asta azi, când mai aproape-i timpul meu de cel sfârșit
Tot mă-ntorc cătând în gându-mi vremea care m-a vrăjit
Și din ea tot gust dulceța clipei cele de-nceput,
Unde-n raiul meu de-atuncea, lumea-ntreagă a-ncăput.
ÎN VREMILE DE DULCE FERICIRE
Când vreți să fiți în lumi de fericire
Și să scăpați de viața mincinoasă,
Întoarceți-vă-n vremi cu preaiubire
Din tinerețea voastră norocoasă.
Acolo-ți fi cu simțuri nepătate
Iubind mereu în purul adevăr,
Acolo-ți fi cu gânduri vii, curate
Și-ți arde-ncet în calde-mbrățișări.
Acolo-ți fi esență de simțire,
Dulceață însfințită de divin,
Trăită clipă-n bobi de fericire
În nopți neadormite-n dor și-n chin.
Acolo-ți fi, cum nu-ți mai fi vreodată,
Înmugurite flori în primăvară,
Ființă pură încă ne-ntinată,
Dorință vrută, toată ce-nfioară.
*
Păstrați mereu în țandără de minte
A tinereții clipă de divin,
Ea leac va fi de-acuma înainte
La viața asta de amar și chin.
Iar când va fi sfârșitul ce-o să vină
Ca să plecați spre lumile cerești,
Lăsați tot ce-i urât în astă tină,
Luați cu voi doar timpuri tinerești.
Vă fie dor aici să reveniți,
Să căutați pierduta fericire,
Să vă simțiți curați ca niște sfinți,
În vremile ce azi sunt amintire
————————————
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Septembrie 2019