Cucuruz cu frunza-n sus
Dorul badi mi te-a pus,
El cu lăcrimi te-a udat,
Și cu doruri te-a săpat
Tot gândind la tine dară,
De din ziuă, până-n seară.
Cucuruz cu frunza verde
Șoapta ta doar el mi-o crede,
Când cu drag îi mulțumești
Că din grija lui tu crești,
Că din doruri și suspine
Tu te-nalți și-ți șade bine,
Că din visul său în noapte
Tu-ți faci boabe dulci de lapte.
Cucuruz foșnind de dor
Legănat adormitor,
El te-o vrea din primăvară
Până-n miez adânc de toamnă,
Sâ-i fii fală, semeție,
Lumea toată să mi-l știe
Că e harnic și muncește
Și pe tine te iubește.
Fată dragă și frumoasă
Ești de-acuma norocoasă
C-al tău bade te iubește
Și de dor se ofilește.
Eu, povață-și dau de bine
Că la toamna care vine
La cules de cucuruze
Satură-l de-atale buze
Și ți-l ia de soțior
Că se stinge de-al tău dor.
Du-l apoi la cununie
Ca al tău pe veci să fie
Și mi-l ține-n miere-lapte
Dup-a sale bune fapte
Și mi-l ține-n sân de rai
Pân’ la anu-n luna mai
Și mi-l ține ca pe-un crai
Să nu-l pierzi, că fi-va bai.
AȘA SĂ FIE OARE ?
,,Istoria știută e plină de minciuni”,
Că prea ades e scrisă de cel învingător
Și-n clipa cea de fală, el mi se vrea dator
Să-și preamărească fapta în fața ăstei lumi,
Ca numele-i și faima-i să-mi aibă-n veci cununi,
Iar fila de istorii să-i dea mereu onor.
Ce cată el, hapsânul? Pământ și bogăție,
Lăsând în a lui urmă popoare ce se frăng,
Blesteme, rugi nălțate și ochii care plâng
Sperând că cea dreptate divină o să vie,
Și-o să arate lumii acea nemernicie,
Că adevărul n-o fi, de-apururea nătâng.
De-aici pornește totul, că cel care-i mai tare
E lege peste legea cea bună, strămoșească
Și-așa cu dreptul ăsta nu-i nimeni să-l oprească,
Să ia ce își dorește, să taie, să omoare,
C-așa e cu războiul, mai plângi și te mai doare,
Că el face ursita la rasa omenească.
Puțină-i vremea păcii cu liniște deplină,
E doară timpu-n care se coace-un alt război,
Se-alege cine fi-va învinsul dintre voi,
Și cine lăcrima-va din nou până la cină,
Chiar dacă-n lumea asta el n-are nici o vină
Asupra lui veni-va de-acum, temutul roi,
*
-Îmi spune înțelepte, ce-i cartea de istorii
Ce-o tot învăț de-o viață citind a sale foi?
-Ciracule, ți-oi spune să știm numai noi doi
Că-n ea, de când e lumea, au pus învingătorii
Scârnavele lor fapte, să fie-apoi eroii,
Iar ce învață lumea-s, ,,MEMORII DIN RĂZBOI”
LA CRÂȘMA LUI NICOLAE
-Crâșmarule! înoadă jinu, să țină până-n zori de zâuă,
Să bem, să povestim de câte viața asta ne tăt cere
Și la băndași mai dă-le-o cană, c-or hi sătoși de beutură,
Ca să ne cânte-o noapte-ntreagă, cântări de bună mângâiere.
Că viața asta-i o ninica și mâne poate ni să gată,
Că numa Domnu știe câtă-i și cât ne-o dat ca să ne hie,
Și-apoi ce-o hi-va după asta, acol’ pe lumea haialaltă,
Niciunu n-o vint pân-acuma, măcar o vorbă să ne spuie.
Să him măcar amu în voie, că de năcaz și beteșuguri
Ni podul plin și mâne alte or tăt veniră rând la rând,
Să le-nnecăm pe tăte dară, în jinu bun și-jurături
Și-n noaptea asta să le scoatem, din întinatul nostru gând.
Hai să-nchinăm de sănătate, că fără ea n-om hi ninica,
Ne-o deie Domnu să ne hie bogăt tăt anu ce-o rămas
Și-apoi, din vrerea Dumisale, noroc ne puie, atâtica,
În blidu vieții zâlnicite, ce are gust de, părăstas.
Și zâ băndașule din gură un cântec vechi din moși bătrâni,
Ne sece inima de jele, ne storcă lăcrimele-amare,
Ne spuie cum am fost odată a lumii ăsteia stăpâni
Și-amu sântem ca vai de lume, o umbră doar, o arătare.
Îngârboviți sub anii noștri, cu mintea ce-o avem sub cușmă,
Suntem de tăt ninicu lumii, cu zâle scurte, numărate,
Nici măcar buni, așa de fală, de stat o noapte într-o crâșmă,
Să ne-amintim de cum odată, avut-am vieți adevărate.
Așa că haideți, înc-o cană să bem din vinul tămâios,
Să ne-amintin de tinerețe și toate câte le-am făcut,
Ne-om răzbuna pe viața asta și-n gândul nostru mânios,
Om pune toți un bob de dulce, din ce-a fost bine, în trecut.
*
La crâșma cea, din drumul mare, s-au pus bătrânii pe beute
Mi-or înopta cu cana-n mână, tot deșirând trecutul timp,
Vor spune vrute și nevrute din câte cele ce-s făcute,
Că pân’ la zâuă-s ceasuri multe, într-ale iernii anotimp.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
8 iulie 2019