RAIURILE MELE
Printre picuri deși de ploaie, ce-n fereastă-ncep a-mi bate,
Tot cercându-mi nostalgia sub frumoasele mușcate,
Gându-mi încă se deșteaptă, și-ndulcit într-o visare
Îmi întoarce roata vieții pe a timpului cărare.
Și mă duce, până unde fost-a raiul meu de lume,
În cel timp al tinereții cu clipitele-i nebune,
Când o tânără codană m-a vrăjit cu o privire
Și fiori aprins-a-n mine, doritoarea de iubire.
Doamne, toate raiurile Tale de le-ai strânge la un loc
Nu îmi fac cât sărutarea celei fete, un boboc,
Ce avea în ea trăirea și simțirile-i curate,
Din ființa ei venite, toate fiind adevărate.
Doar atunci și doar acolo fost-au raiurile mele
Ce nicicând în cele ceruri nu vor fi la fel ca ele,
Să-ți aprind-a ta ființă dintr-o simplă-mbrățișare,
Și, șoptindu-i jurăminte, s-o cuprinzi, c-o sărutare.
*
Picuri grei de lăcrimare, pe mușcata din fereastră
Sunt a sufletului boabă înstelate ca o astră,
Si, în seara ce coboară ca o umbră peste lume,
El, trecutul cu prezentul, stau de-acum, să se-mpreune.
BOBOC DE TAINICĂ IUBIRE
Spusu-țí-am cândva cuvinte din simțirea mea curată,
Din trăirile de-atuncea, cum îmi fost-au ele-odată,
Din ce mintea tinerească de atuncea a simțit,
Când în vremile acelea, clipa sorții ne-a-ndrăgit.
Cât frumos a fost atuncea, cât simțire preacurată,
Cât trăire adunată în ființa ta de fată,
Câte gânduri și dorințe puse-n nopți neadormite,
Cîte clipe nălțătoare în nespuse jurăminte,
Câte rugi la ceruri toate în suspine înălțate,
Și iertări cerșite încă de sub gene lăcrimate,
Câte vise și speranțe puse-n ziua cea de mâine,
Câte clipe întristate, făcând viața-mi grea de câine.
Toate-au fost dumnezeire, clipa raiului lumesc
Ce ne-ai dat-o Tu, Mărite, din înaltul Tău ceresc,
Să ne fie neuitare cât pe lume vom trăi,
Și să știm c-avem acuma, pentru ce, a ne-aminti.
VIS DE PRIMĂVARĂ
Motto: ,,Au înflorit melinii, înviorându-mi dealul
Cu movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,
Mirosuri îmdulcite învăluie Ardealul
De parc-am fi de-acuma, în rai de-adevărat”
Ții minte cum odată, ca tineri fără vină,
În crângul plin de floare pe tainice cărări,
Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână
Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.
Și-n cele lungi clipe, în calde jurăminte,
Sub patrafir de ramuri, al nostru gând curat,
Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte
Înfiorat cuvântul, de-apururi ne-a legat.
Eram atunci în lumea visărilor rebele,
Și-n strânsă-mbrățișare urcam în spre ceresc,
Era clipita ceea de vrajă și de miere
Cum n-a mai fost de-atuncea o alta în lumesc.
Dece nu lași Tu Doamne, cea vreme-a tinereții
Cât vrea să îmi rămâie în drag si-n fericit?
Dece nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții
Lungească-se clipita trăită-n îndulcit?
*
Acum, în mersul lumii, o altă primăvară
Tot vine în rotire aminte să-mi aducă,
De cum a fost odată, la început de vară
Când sufletu-n visare pe alte căi apucă.
Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată
Să mă aștepți cu simțuri arzânde și-n fior,
Doar umbrei amintirii, în vis mi te arată
Ținându-mă de mână, prin crângul plin de dor.
În boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire
Te mai sărut odată icoana mea din gând,
Rămâi acol’ de-apururi, smerită-n amintire,
Să-mi fericești visarea, în nopți ce vin la rând.
POȘTALION CU VISE
Prin margine de zare, morgane-n răsfirat,
Trecea poștalionul nălucă-n asfințit,
Căluții iuți ca vântul, pe drumul înserat
Se mistuiau în colbul de vânturi risipit.
Pe ploi, pe vânt, pe arșiți, pe vreme troienită,
El tot înoadă drumuri din large depărtări,
Să nu rămână lumea în vremuri priponită,
Să ne cunoaștem gândul pe-al scrisului cărări.
Tu legi pe rând răspântii la margine de viață
Ducând în lung și-n latul scrisorile-așteptate,
În ele-s dor, iubire, durere și speranță,
Și toate ce-s pe lume a fi adevărate.
Când vii, cu tine vine speranța amânată
Să stâmpere-o iubire, stârnească un fior,
Când pleci, tu iei cu tine o inimă-ntristată
Ce plânge-nlăcrimată topindu-se de dor.
*
Te urmăresc cu gându-mi cum larga depărtare
Mi te topește-n drumul de colb încețoșat,
De-acum, cu tine-n suflet voi sta în așteptare
Poștalion cu vise, ce vii pe înserat.
Iubirea-i vis înălțător
Ce l-ai trăit cu-a ta simțire,
În țandără de gând, cu dor,
Mi-o ține taină, de iubire
Poezii pentru ,,ZIUA FEMEII”
Vouă, ce ne țineți viața îndulcită cu de toate,
Păcătosul nostru suflet, asta vă va spune-n soapte…..
TU EȘTI
Tu eşti fiorul ce m-aprinde
Şi mă ridică spre divin,
Surâsul care nu se vinde,
Îmbietorul roşu vin,
Eşti taină-n veci nedezlegată,
Nectar de floare dulce-amară,
Cel vis sub bolta înstelată,
O şoaptă care veşnic cheamă,
Un rai din clipe desfătate,
Divinul strâns într-un sărut,
Durerea inimi-ntristate,
Speranţa din cuvântul mut.
Curata roua dimineţii,
Polenul dragostei în vânt,
Norocul din cărarea vieţii,
Şi umbra scrisului cuvânt.
Balsam la înimă amară,
Vioară aşteptând arcuş,
Bănuţ de aur din comoară,
Vecia prinsă-ntr-un ţăruş.
Dulceaţa vrajei din iubire,
Smerita rugă pusă-n gând,
Suav parfum de amintire,
Şi-un tainic suflet,..lăcrimând.
AŞTEAPTA-MĂ
Aşteaptă-mă că vin din nou diseară
Să umplem cu iubire nopţi de jar,
Să-ţi fac divine clipe, că afară
Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.
Cănd vom aprinde focu-n şemineu
Şi caldul său ne va topi-mpreună,
Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu
Prin lumi ce au luceferi în cunună.
Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire
Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,
Ca să păstrăm în dulcea amintire
Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.
Nu suspina cănd dimineţi se crapă
Că fi-vor încă seri nenumărate,
Când însetatul vine şi se-adapă
Cu ale tale toate lacrimi neuscate.
Vor fi aceste nopţi de catifea
În cele vremi ce încă or să vină,
Licoare aburindă de cafea
Şi-o amintire tainică, divină.
ÎNSFINŢITA
Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,
În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,
In clipa veşnicită ce vine din trecut,
În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.
În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,
În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,
În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,
În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.
În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,
Jertfelnica durere ce geme într-o rană,
O aripă de înger ce-n măreţii se-nalţă,
Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.
Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,
Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,
Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti
Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.
Eu fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,
Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,
Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,
Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea
AȘA TE VĂD
Motto:
,, Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare
Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare’’
Eşti rază de lumină ce cobori,
Eşti soarele ce iasă dintre nori,
Eşti lacrima fierbinte pe obraz
Şi umărul de sprijin la necaz.
Eşti floare de cireş în primăvară
Ce se deschide-n alb, a câta oară,
Să bucure pe cela cu păcat
Când pentru veşnicie l-ai iertat.
Ulcior cu apă eşti pentru-nsetat,
Şi pernă pentru cel ce-a înoptat,
Toiag pentru drumeţul călător
Şi aripă de pasăre în zbor.
Eşti stânca cea de mare sărutată,
Izvor de apă rece şi curată,
Şi leacul care-nchide arsa rană,
Bănuţul dat din suflet, ca pomană.
Icoană eşti pe tâmplă de altare,
Sămânţa de speranţă ce nu moare,
În toate eşti o tainică minune,
Eşti ziua cea de azi, şi cea de mâine.
TĂINUITELE IUBIRI
Tăinuitele iubiri
Poartă miere-n amintiri,
Iar pe suflet, picurate,
Lacrimi multe, înfundate,
Neştiute, neuitate,
Doar de tine numărate.
Petrecutele iubiri
Fă-le vis de amintiri
Şi le lasă-n voia lor
Să colinde călător,
Iar la porţile ştiute
Să oprească, să-mi sărute
Ochii ceia-nlăcrimaţi
Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.
Când uitatele iubiri
Scormonesc în amintiri,
Fă din ele vin-pelin
Şi mi-l picură puţin
Peste sufletu-mi târziu
Să-nfioare-al meu….pustiu.
***
Îndulcitele iubiri,
Frământatele-amintiri,
Foste-s viaţă şi trăire,
Nestemate-n nepieire,
Leac la suflet, mângâiere,
Căzătoare arse stele.
PICURI DE LACRIMĂ
Picuri de lacrimă
Rouă-s ce pier ,
Nopţile-n patimă
Stele-s pe cer .
Vreau reîntoarcerea
Zilei ce-aştept ,
Dulce-i renaşterea
Visului drept .
Fie-ţi cărările
Câmpuri cu flori ,
Facă-ţi iubirile
Nopţi de nesomn .
Arse-ţi-s buzele
După sărut ,
Mari îs cuvintele
Gestului mut .
Tainic durerile
Fost-au ce-au vrut,
Iar împăcările
Nou început.
PATIMA ŞI LACRIMĂ
Pune-ţi doru-n lacrimă
Şi iubirea-n patimă ,
Şi m-aşteaptă c-am să vin
În cel vis, dulce-pelin .
Pune-ţi doru-n patimă
Şi iubire-n lacrimă ,
Şi mă iartă , n-am să vin
Visurile să-ţi alin .
Pune dor şi patimă
În iubirea-lacrimă ,
Şi mă-nchide pe deplin
În iubirea ta, de chin.
***
Şterge-ţi dulcea lacrimă ,
Uită de cea patimă ,
Fă din ele vin-pelin
Că-i tarziu, şi nu mai vin .
NOAPTE DE TAINĂ
Lasă lampa mică, umbre să se-adune,
Pune la ţâţână lacrimi înstelate,
Stâmpără-ţi bătaia inimii nebune,
Rugi la Născătoarea, meargă-ţi înălţate.
Când ieşi-va luna voi veni cuminte
Să îţi ung cu miere simţurile toate,
Ochii-ţi săruta-voi, să mă ţină minte,
Nedormiţi mă cheme, rugători în noapte.
Taină îţi voi spune învrăjită-n şoaptă
Să te năvălească sîngele fierbinte,
Iar când dezmierda-voi, gura fragă coaptă
Mângăiate vise sta-vor să te-alinte.
Vântu-mi şteargă urma când pleca-voi iară,
Inima-ţi m-ascundă într-un colţ de gând,
Să mă veşnicească într-un dor de-o seară
Taină să mă facă, dulce-nfiorând.
ÎŢI AMINTEŞTI IUBITO….
Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam
Şi-a timpului secunde cu grijă număram,
Să fim copiii clipei norocului cerşit
Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.
Îţi aminteşti iubito cum încă număram
Ferice zile-n care iubirilor ne dam,
Ne ducă în urcare spre lumile de sus,
Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.
Îţi aminteşti iubito cât însetat eram
De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram
Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,
Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.
Îţi aminteşti iubito de nopţile-nstelate
Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,
Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam
Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.
***
De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus
Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,
O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere
Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.
Voi fi cu tie-alături ţinându-te de mână
Să simţi iar bucuria că suntem împreună
Şi în mireasma dulce a florilor de mai
Să retrăim iar timpul ce-a fost un dulce rai.
VIS FERICE
Adormit-ai iar iubit-o prinsă-n mreje de uitări,
Ca-n clipite îndulcite să-ţi petreci a nopţii cale,
Tot scoţăndu-le-n plăcere din fântâna cu visări,
Ce-o rămâne nesecată, în ascunsul minţii tale.
Şi-mi tot ceri mereu smerită, gândul să ţi se-mplinescă
Ca să vie Zburătorul din cea margine de lume,
Să coboare de pe boltă în odaia ta lumească
Şi-un sărut să simţi pe pleoape, şi pe buze cum îţi pune.
Tu să-l strângi în calde braţe şi cuprinsă-n fierbinţeală
Să te laşi de valuri dusă unde el ţi-o vrea norocul,
Ca să fii a lui mireasă peste astrele-n găteală
Ce să-ţi facă-nchinăciune, însfinţindu-ţi astfel locul.
Prefăcută în lumină, în rotiri prin universuri
În vecii de vremi să-ţi treacă tinereţi nemuritoare,
Viul lumii să te cânte preamărindu-te în versuri
Şi să-mi fii fântâna vieţii, veşnicită născătoare.
Universuri fără margini să le umplii cu iubire
Şi izvor de fericire fă genunile focoase,
Rai să fie astă lume, plină de Dumnezeire,
Iar din timp fără oprire, fă-ţi clipite bucuroase.
***
Când te scoli în faptul zilei, lenevită şi-nplăcere
De-o să vezi că eşti în locul unde-asear’ ai adormit,
Nu fii tristă şi-mbufnată, fiindcă-n visul tău de miere
Fost-am eu cel Zburătorul, ce-am venit, şi te-a iubit.
LA O CAFEA
Când încă săruta-vei cana
Cu buze moi de catifea,
Vei redeschide iarăşi rana
Lasătă-n veci în urma ta.
Ca doi ştiuţi vom spune glume
Să tăinuim ce nu se ştie,
Iar ochii cei feriţi de lume
S-or tot sorbi, o veşnicie,
Şi-or tot vorbi ce-a fost în urmă,
Şi-or aminti ce-a fost odată,
S-or îndrăgii, ca-n vremea bună
Lăsându-ţi geana sărutată.
Când vei pleca, plângând în suflet
Şi-având de-acum inima grea,
Pe chip o mască-ţi pune-n râset
Să pari că nu vei regreta.
Şi-a tale lacrimi lasă-mi plată
În ceaşca goală de cafea,
Infiorând ca altădată
Ce-ai însfinţit, iubirea mea.
UITATELE SCRISORI
Lasă-ţi picurate lacrimi să-ţi sărute
Rânduri adormite puse pe scrisoare,
Ce demult, ca fată, scrisu-le-ai vrăjite
Când a ta simţire, vru să te-nfioare.
Şi te du cu gândul la acele timpuri,
Când doi ochi în rouă fost-au sărutaţi,
Când plăceri cuprins-au sângele din trupuri
Şi bujori pe-obrazu-ţi, pus-au ruşinaţi.
Când beţia clipei te-a topit pe dată
În visări de miere spre Dumnezeiesc,
Când ardeai de doruri, ce vroiau să facă
Din a ta fiinţă, flacără-n cresc.
Pus-ai pe hârtie vraja celor gânduri
Către cela care tainic l-ai iubit,
Şi-ndulcite vorbe, tremurate rânduri
Din fântâni de suflet, toate ţi-au pornit.
***
Azi, citind scrisoarea din cel timp de miere
Vin spre tine vremuri în văpăi trăite,
Ţi se-ascund în minte, suflet în durere
Că nimic acuma, nu-i ce-a fost’nainte
TÂRZIU
În gând, în vis, în lăcrimate şoapte,
Te-aştept iubire-n fiecare noapte
Să-mi stai o clipă-n inimă ascunsă,
Aminte să-mi aduci de viaţa-mi scursă,
De ce-am trăit odată-n desfătare,
De ce-am pierdut acuma şi-i uitare.
Să-mi aminteşti c-a fost cândva o fată
Cu suflet cald, cu inima curată,
Ce visul mi-a-nălţat spre nalte stele
Şi pironit acolo printre ele
M-a-nfiorat c-o dulce sărutare
Şi sclav i-am fost, pe-a vieţii ei cărare.
A fost iubire pură, ne-ntinată,
In focul tinereţii arsă toată,
Cu zbucium, cu tumult, cu aşteptare,
Cu vieţile trăite în urcare
Curate ca o lacrimă de rouă
Ce ne-a făcut o inimă, din două,
Şi ne-a-noptat sub stele tremurânde,
Ne-a răscolit simţirile flămânde
Ca un pârjol nestins de nici o apă,
Ca un izvor ce-un însetat adapă,
Ca un pojar ce-n trup ţi se întinde
Te-văluie-n plăceri şi te cuprinde.
Cum am jurat atunci că nu-s pe lume
Puteri să ne despartă-n stricăciune,
Că fi-vom împreună pe vecie
Aleşii sorţii, dulcea ei solie
Spre vremuri ce-or să ţină pân’ la moarte
Şi mai apoi spre cerurile nalte.
Mă-ntreb acum, de ce perfida viaţă
Ne-a înşelat cel vis de dimineaţă,
Când am crezut că soarele răsare
Să vadă de-om putea să fim în stare
Să umplem cu iubire, ca-n poveste,
Ce sufletul atinge, şi-nfloreşte.
***
Târzie toamnă-i, şi pe-a vieţii cale
Prea multe ape curs-au către vale,
Prea line şi domoale mi-s de-acuma,
Prea duse-n vânt, odată cu furtuna
Spre marginile vremii în uitare,
Si-n lacrima fierbinte, din visare.
DIN TAINIŢE DE INIMI
Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri
Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,
Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,
Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.
Când cele inimi pure, necunoscând minciuna
Topite în săruturi făcutu-mi-s-au una,
În vis plutind pe aripi de doruri legănate,
S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.
Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,
În focuri pârjolite din nopţile senine,
Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină
Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.
De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână
Acele inimi care jurat-au împreună,
Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi
Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.
De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc
Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,
Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit
Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.
De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,
Avere doar la unii, la alţii sărăcie,
Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,
Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.
Că cea dintâi iubire e lacrimă curată
Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,
De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,
Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.
ANII TINEREŢII
În anii tinereţii, din patimi şi trăire
Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,
Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată
Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.
Comoara neştiută va sta în veşnicie
Sub lespedea uitării, în dulce reverie,
Carate aduna-va în vremuri mergătoare
Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.
Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani
Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani
Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi
În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.
Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare
Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,
Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori
În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.
Aş cere de la Domnul fărâma de vecie
Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,
Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,
Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.
Vom arde ca-nainte în focuri de iubire
Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,
Cuvintele rostite din patimă şi dor
Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.
Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee
Le-om umple cu vecia iubirilor perene,
Şi-acol’ vom face raiul trecutelor iubiri
Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.
MARTORII
Las cariul , martorul din grindă,
Să spună despre ceea noapte
În lacrimi stinsă şi în şoapte ,
Ce-n mreje-a vrut să ne cuprindă ,
Şi-apoi, cu totul să ne-aprindă
Plăcerii , pentru mii de ani .
Mai am ca martor, stele-ascunse
Ce tainic ne păzeau cărarea ,
Şi-apoi, ne cufundau în marea
Dorînţelor ce n-au fost spuse
Şi care s-au jertfit răpuse
Iubirii , pentru mii de ani .
Şi-un ultim martor , luna mută ,
Care sub mantia de nori
Ne-nvăluia în dulci fiori ,
Şi prinşi în faldul ei din cută
Ne-a dat plăcerilor pierdută
Şi-uitării, pentru mii de ani .
AŞ BEA UN CEAI IUBITO…
Aş bea un ceai iubito cu tine ca-n trecut
Să-i simţi dulceaţa clipei, că eu ţi l-am făcut,
Din amintiri pe care uitările au nins,
Din dorurile mele ce încă nu s-au stins,
Din jurăminte spuse în nopţile cu lună,
Din sărutări ce pus-au pe-a sufletului strună
Fiori să ne înalţe fiinţa spre divin,
Şi cupa fericirii s-o umplem cu preaplin.
Din gânduri şi speranţe în vise înflorite,
Din nempliniri ce ars-au în focuri mistuite,
Din rugile nălţate la Domnu-n sfiiciune,
Din încâlcita viaţă, ce-i tainică minune.
***
Mai bea un ceai iubito nainte de plecare
Şi-o lacrimă fierbinte îmi lasă-n picurare,
Să cadă-n cana care, băută sărutată
Ţi-a răscolit iubirea, din vremea neuitată.
DE CE-AI PLECAT ?
De ce-ai plecat ca hoţul nevăzut
Lăsând iubire caldă-n aşternut ?
De ce-ai voit să nu mă mai trezesc
Ca lăcrimând să-ţi spun că te iubesc ?
De ce mă laşi mereu în aşteptare
Să tot cerşesc plăcere şi iertare ?
De ce mă laşi cuprinsă-n întrebări
Să-i pun speranţei aripi de visări ?
De ce mă laşi în chinuri să mă frâng
Şi-n îndoieli ce sufletul mi-l plâng ?
De ce mă amăgeşti c-o sărutare
Ca să-nfiori plăceri pentru uitare ?
De ce te joci cu mine-n mii de chipuri
Răpindu-mi clipe, ore-n nesfârşituri,
Ca să-mi areţi că tu eşti cel stăpânul
Ce-mi rânduieşte viaţa şi destinul ?
Nu-s jucărie, sclavă ori metresă,
Ci suflet pur visându-se prinţesă,
De vrei iubirea fie-ţi meritată
Iubeşte-mă, cum ai iubi o fată,
Cu patimă cinstită, unsă-n miere
Ca leac pe rană pusă la durere,
Ca rug aprins cu ’naltă vălvătaie
Ca un pustiu ce-mi cere veşnic ploaie.
Aşa voi şti că tu eşti cel sortitul
Să facem împreună împlinitul,
În doi să fim o singură fiinţă
Cu-acelaşi gând, topiţi într-o dorinţă.
***
De ce-ai plecat uşor şi nevăzut
Lăsându-ţi cea iubire-n aşternut,
Vei regreta amarnice tâlhar,
Că ai pierdut iubire de cleştar.
SĂRUTUL
Mă-nvăluie-n iubire, mă urcă pân’ la stele
Şi picură-mi în simţuri durerile de miere,
Mă poartă în tărie, mă-mbată în cuvinte
Şi spune-mi jurăminte, ce n-au mai fost rostite.
În rai vei fi cu mine muşcând aceleşi măr,
Şi chiar de-s mincinoase şi goale de-adevăr
Topindu-ne-n iubire om săvârşi păcatul
Plăcerilor divine, şi ne-o-nghiţi neantul.
Pe lume nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună
Simţirile trăite sub vraja cea nebună,
Când gura ta fierbinte atins-a pe a mea,
M-ai prefăcut în noapte, tu urcătoare stea.
M-anfiorat clipita căldurii din adâncuri,
Şi-am ars în rugul celor înalte începuturi
Candide, pure toate, atunci adevărate
Din inimă pornite, necoapte, nepătate.
***
Din cerul vieţii anii s-au tot cernut de-acuma,
S-a domolit aprinsul, s-a potolit furtuna,
Dar n-am uitat sărutul ce-ntâiul mi l-ai dat,
Tu, taina vieţii mele şi îndulcit păcat.
CÂND DATU-MI-AI SĂRUTUL
Când datu-mi-ai sărutul nălţată pe călcâi
Ai săvârşit cuminte păcatul cel dintâi
Şi-atunci, în foc de iaduri topitu-m-ai în chin
Tu înger fără pată, sămânţă de divin.
Sorbitu-m-ai cu ochii albaştri cum e marea
Şi-n cântec de sirenă vrăjitu-ţi-ai chemarea,
Făcând din cele clipe un dulce rai ceresc,
Iar eu un rob de-a pururi, ca-n veci să te iubesc.
Din vremi în vremi aprins-ai iubirea pâlpâindă,
Mereu mai însetată, mai dornică s-aprindă
În mine vâlvătaia, să-ntindă focul care
Un scrum mă lase-n urmă pe-a timpului cărare.
Aşa că-n veci dorit-am iubirea ta de fată,
Din inimă pornită, mereu adevărată,
Din sâmburul fiinţei în toate pătimită,
Cu cela drag alături doar fie-ţi împlinită.
Prin trecătoarea lume făcutu-ne-am cărare,
Iar din vecia clipei luat-am fiecare
Un bob de timp pe care să-l trecem împreună
Cu dragostea în suflet, ţinându-ne de mână.
Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral
Să fim aleşii lumii pe coama unui val,
Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire
Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire.
CÂNDVA
Când ochii tăi, fântâni morgane
Sorbitu-m-au ca-ntr-un ceresc,
Eu închinat ca la icoane
Mărturiseam cât te iubesc.
Când frământările din noapte
Le tot stingeam într-un suspin,
Tu preasmerită-n rugi şi-n şoapte
Mă înălţai în spre divin.
Când inima-ţi simţea aproape
Căldura dintr-o-mbrăţişare,
Eu sărutând a tale pleoape
Mă cufundam într-o visare.
Când noaptea ne-ocrotea în taină
Punând pe lună giulgi de nori,
A ta iubire diafană
Mă prefăcea într-un fior.
Când stele numărai pe ceruri
Plutind prin lumi de nedescris,
Eu mulţumeam în mii de feluri
Că fericirile m-au nins.
***
Iar când te-ai dus pe-a ta cărare
Napoi uitându-te-ntristată,
In lacrimă, spre neuitare
Ţi-am pus iubirea-ţi, înstelată.
ÎNTR-UN COLŢ DE PARADIS
Într-un colţ de paradis
Mirosind a mere coapte,
M-oi ascunde-n al tău vis
Furişat în miez de noapte.
Tu mă cată ca odată
Peste tot în largu-ţi gând,
Şi te lasă-nfiorată
Când te strâng în braţe blând.
Cu-ndulcitele-mi cuvinte
Te-oi vrăji-n morgane ape,
Şi ţi-oi pune-apoi cuminte
Sărutări pe-a tale pleoape.
În cuibarul plin cu vise
Ne vom crede în palate,
Ia din cer cădea-vor ninse
Toate stelele din noapte.
Pe cărări de neuitare
Ne vom pierde printre astre,
Şi-ntr-o steauă lucitoare
Pune-om sufletele noastre.
Îndulciţi în cea iubire
Vom trăi vecii de clipe,
Şi ne-om face împlinire
Sub a visului aripe.
Când sclipirile din stele
Se vor stinge rând pe rând,
Din nălţimile acele
Coborâ-vom, lăcrimând.
Şi-ţi voi umple despărţirea
Cu speranţe sărutate,
Ce-o să-ţi mângăie iubirea
Până vin, şi mâine noapte.
***
Viaţa dacă e trăită
Nopţi de vis ţi-oi da într-una,
Nemurindu-te iubită
Şi-nsfinţindu-te cu luna.
POVESTE
Du-te! spusu-me-ai în şoaptă
Îndulcită de iubire
Şi, pe pleoapa-ţi tremurată,
Bobi de lacrimi în neştire
Picuratu-ţi-au de-odată.
Până mâine doar aşteaptă
C-am să vin mânat de dor
Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă
Să-ţi stârnesc plăcut fior
În ce-a inimă ce-aşteaptă.
Nu vor fi pe boltă stele
Câte datu-ţi-oi săruturi,
Tu, fura-vei dintre ele
Câteva, şi cu-mprumuturi
Le-i schimba cu ale mele.
Uite-aşa o noapte-ntreagă
Târgui-vom sărutări,
Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,
Tu, în strânse-mbrăţişări
Îmi vei da a gurii fragă.
Şi vom fi copii în visuri
Rătăcind prin raiuri sfinte,
Colinda-vom necuprinsuri
Adăpându-ne cuminte
Din iubire şi eresuri.
***
Şi-n cel timp care va trece
Cu frânturi din paradis,
În uitare vom petrece
Vraja nopţilor de vis
NU-MI PARE RĂU
Nu-mi pare rău de câtele păcate
Făcutu-le-am în anii tinereții,
Ci că de-acuma asta nu se poate,
C-așa stă scris în legile vieții.
Nu-mi pare rău că am iubit minciuna
Și că jurat-am strâmb într-o iubire,
Aș face iar de s-ar putea acuma
În fie-ce clipită, în neștire.
Nu-mi pare rău c-ați lăcrimat iubite
În nopți de veghe prinse în nesomn,
Da-mi pare rău că de acum ’nainte
Gândind la voi n-oi mai avea eu somn.
Nu-mi pare rău de tot și câte toate
Făcutu-le-am cu mintea mea de-atunci,
Da-mi parea rău că nu mă cheamă-n șoapte
Iubiri de tain-n nopți, prin crâng și lunci.
Nu-mi pare rău c-am ars ca o văpaie
În clipe îndulcite de divin,
Cu focul de acum, n-aprind un smoc de paie,
Iar clipele trecute nu mai vin.
*
Mărite Doamne nu îmi cer iertare
Pentru nimic din tot ce am făcut,
Așa a fost mereu la fiecare
Și drept să-ți spun, că tare mi-a plăcut.
*
Acuma Tu m-ai pedepsit Mărite
Să nu mai fiu de dragoste flămând,
Pedeapsa-i meritată, stau cuminte,
Dar toate-s tăinuite-n al meu gând
Și de acolo-n nopți neadormite
Le scot și le trăiesc, tot rând la rând.
DIN ADUCERILE-AMINTE
Dintre toate câte încă tăinuiesc în a mea minte,
Eu voi ține amintirea chipului cel îngeresc,
Cu doi ochi ca marea-albastră, vii luceferi ce lucesc
Pe cerescul meu lăuntric, din cea vreme dinnainte.
Stau acolo rânduite clipe, zile, anotimpuri,
De din vremea tinereții, când sub umbră de noroc,
Am avut în raiul cela mult visatul nostru loc
Și-am gustăm divinul clipei, mierea florii celor timpuri.
Cum a fost, nici nu-s cuvinte altora a le și spune,
Ele-s gând, visari, dorințe, ce atuncea le-am avut,
Puse-n vrerea celor simțuri, ce așa atunci s-au vrut,
Ca să-și facă împlinitul, în vremelnica cea lume.
*
Toți avem în gândul nostru dulcea taină-a tinereții
Ce-o păstrăm icoană sfântă în a inimii găoace,
Ea ne-ncântă-n seri de vrajă, colo, către coada vieții,
Preaștiind că niciodată vremea ceea nu se-ntoarce.
O trăim doar în visare, într-o tainiță de gând
Și-ntr-o boabă lăcrimată de aducere aminte,
Bucura-ne-vom clipita ce va trece îngânând
Prin grădina tinereții, raiul dulcișor cuvinte.
Azi, în lumea mincinoasă, plină toată de păcate
Ce ne prinde-n a ei mreje clipe, zile, ani la rând,
Candelă ne e visarea lumii celeia plecate
Să se facă amintire, într-o țandără de gând.
***
Să vă-nfioare gându-mi cea ziuă-n fericire,
Frumoasă s-o petreceți în pace și-n iubire!
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș