DE MOLIMĂ NE MOR BĂTRÂNII
De molimă ne mor bătrânii, rămâne neamul sărăcit,
De înțelepții ceia care,cel drumul vieții l-au suit
Și-au dat din ei înțelepciune la ceia ce veneau la rând,
Din tot ce-au strâns în a lor viață, păstrat cu grijă-n a lor gând.
De molimă ne mor bătrânii, nepoții fi-vor sărăciți
De-a lor poveștii și de istorii, prin care dânși, nevoiți
Au fost să treacă-n a lor viață, ca să le spună lor acum,
Ce să îmi facă, bine fie, urcând mereu al vieții drum.
De molimă ne mor bătrânii, nenorocoși înnevoiți,
Ei care-au stat în fața morții, acum o-așteaptă stând spășiți,
Vroiau în glorie sfârșitul le fie binemeritat,
Nu-nsingurați, fără cuvinte și de mai nimeni, lăudat.
De molimă îmi mor bătrânii ce noi ținutu-i-am ca sfinți,
În gând icoană îi vom pune, că fost-au demni, curați, smeriți,
Și-n lacrimă, când ei s-or duce, vom pune-o rugă de iertare,
Măritul nostru, Iertătorul, să-i ia în raiul Dumisale.
Și-acol să-i țină-n priveghere vecii cît toate înc-or fi,
Cu neamul lor, bătrân săracul, că și noi încă vom veni,
Și-om fi utați toții dimpreună, din întinatul nost’ lumesc,
În lumea cea fără durere, din nesfârșitul Lui, ceresc.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
5 aprilie 2020