În anul 1930, Nicolae Iorga a vizitat douăzeci de orașe în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu comunitatea româno-americană și cu președintele Herbert Hoover, a fost „oaspete onorabil“ al Universității Case Western Reserve și a ținut câteva conferințe, după care a publicat lucrarea America și românii din America: note de drum și conferințe (Vălenii-de-Munte: Așezământul tipografic Datina Românească, 1930 – 341 pagini, 140 lei). Cele două volume ale cărții Ancăi Sîrghie, veritabilă ambasadoare a literelor românești dincolo de Ocean – pornită după mai bine de 70 de ani parcă pe urmele marelui cărturar – se numesc America visului românesc, iar primul a apărut în anul 2017 la editura sibiană D ⃰ A ⃰ S și are 408 pagini bogat ilustrate cu fotografii-document în culori.
Titlul parafrazează mult-circulata sintagmă a „visului american“, celebră definire succintă a dorinței de realizare, de îmbogățire, așadar de succes în viață, prezentată ca ofertă pentru toți: The American Dream. Încă de pe la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, dar cu precădere din zorii celui de-al douăzecilea secol, visul american i-a mânat pe foarte mulți români, majoritar ardeleni, să ia trenul spre Hamburg și de acolo vaporul transatlantic spre Statele Unite, locul în care se putea împlini măcar un fragment al visului… Din acești temerari, unii au rămas, devenind cetățeni de nădejde ai statului federal nord-american, alții au făcut mii de dolari și au revenit în Țară, alții s-au întors la sursa visului american de mai multe ori, înainte de a se înapoia acasă cu dolarii câștigați acolo, departe. Alături de multe alte cărți semnate de Anca Sîrghie, și acest prim volum despre America visului românesc se alcătuiește ca un răspuns dat apelului lansat cu câteva decenii în urmă de Mircea Eliade, în articolul său România în eternitate, apărut în revista „Vremea”, an VIII, 1935, nr. 409, din 13 octombrie, p. 9, reprodus în „Viața capitalei”, an I, 1990, nr. 3, din 25 ianuarie, pp. 1, 2: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.
Autoarea sibiancă precizează, dincolo de bucuria firească a intelectualului de a împărtăși cititorilor impresii din călătoriile sale, unul din motivele – poate cel dintâi – ce au determi
nat-o să înceapă scrierea despre America visului românesc: …„cel puțin o jumătate de secol, imaginea românilor americani a fost privită în oglinzi deformante și corectarea unghiului din care diaspora va trebui să fie estimată pe viitor depinde și de noi, cei care o putem cunoaște la ea acasă“ (p. 88).
⃰ ⃰ ⃰
Cartea este alcătuită dintr-un Cuvânt înainte al autoarei, dintr-o mărturisire lămuritoare: My American Dream și din alte trei secvențe, dintre care cea mai cuprinzătoare este intitulată Reportaje, urmată de A da și a lua interviuri și, respectiv, Recenzii și eseuri, dar și cu un Cuvânt înainte semnat de pr. Gheorghe Naghi din Sacramento, California. Deconcertantă, în economia altfel bine documentată a întregului prezentării, în calitatea asumat-declarată de „istoric și preot“ a părintelui Naghi, ca veche cunoștință a autoarei din vremea studiilor teologale de la Sibiu, părerea potrivit căreia „sărăcia, care i-a determinat să plece“ pe români în America ar fi singura motivație a emigrării, făcând astfel uitată motivația politică, aceea a azilului cerut de mulți români fugiți legal sau nu peste Ocean. Omisiunea nu trebuie să ne mai mire, din moment ce istoricul și preotul își permite să menționeze ca „detectată frecvent în viața cotidiană“ o realitate „încă vizibilă la început de secol XXI“, dar să o considere în același timp „aberantă“ și anume „stigmatizarea“ drept legionare sau comuniste a bisericilor românești din America.
Din textul My American Dream aflăm, între alte amintiri din vremea copilăriei, că familia autoarei se întinde de o parte și cealaltă a Oceanului Atlantic, mult dinainte de venirea comuniștilor la putere. Patru din cei șapte copii ai bunicii Eva din satul făgărășan Sâmbăta de Jos emigraseră cu ani buni în urmă, iar trei mai trăiau încă: unchiul Victor Bițu în Winona-Minnesota, mătușa Istina în Warren-Ohio și unchiul Ion, care s-a întors după o vreme, construindu-și o „casă mândră în satul lui de amintire brâncovenească de sub Fereastra Mare a Munților Făgăraș“. Iar în anii din urmă, exodul a continuat, din cu totul alte motive decât sărăcia, cum spuneam, și astfel, ambii băieți ai familiei Vasile și Anca Sîrghie au plecat din România și s-au stabilit definitiv sau nu tocmai în Statele Unite ale Americii.
Din Reportaje aflăm impresiile de călător avizat ale autoarei, filolog specializat și în biblioteconomie, cu precădere atrasă de bibliotecile din S.U.A. Reținem două reacții, ambele firești la un vizitator al Lumii Noi, descins din vechea Românie socialistă&comunistă timp de 50 de ani. Pe de o parte, vexațiunea autoarei în fața unei demonstrații sui generis de democrație americană aplicată: „Statele Unite ale Americii, țara tuturor posibilităților, rabdă azi ostentația fabuloaselor averi adunate, ce nasc scandaloasa aroganță, cu care, în marile metropole, vip-urile, ca și familiile unor șeici arabi putred de bogați (ce expresie dubioasă!) prin practica alungării cumpărătorilor de rând golesc, mai întâi de lume, magazinul ales pentru a face cumpărături, iar apoi în liniște și discreție, cu milioanele lor de dolari agonisesc tot ce le poftește lor sufletul“ (p. 24). Dar apare și încântarea cu care descoperă manifestări ale veritabilei griji pentru cetățeni, așa cum a întâlnit doar în S.U.A.: „Încerc cu disperare să uit modul cum manualele școlare defineau cândva «umanismul socialist», ca să pot accepta că pe bună dreptate despre o grijă reală față de om se poate vorbi în Statele Americane, unde, total opus logicii europene, marile magazine reprimesc produsele vândute, chiar după ce un articol vestimentar sau de încălțăminte a fost purtat ceva timp. Nici produsele alimentare nu fac excepție, fie și dacă, deschizând pachetul, explici vânzătorului că te-ai răzgândit să-l consumi“ (p. 27).
Răzbate adesea din rândurile cărții dezamăgirea, chiar indignarea, durerea și regretul că unii români deopotrivă cu descendenții lor stabiliți în America își lasă uitate originile: „După ce am văzut în bibliotecile din Anglia și din Franța atâția oameni preocupați să se documenteze asupra vieții înaintașilor lor, gata să reconstituie arborele genealogic al familiei, mă întreb, fără aerul de a le cere socoteală, cum ar putea fi explicat faptul că mulți dintre «urmașii urmașilor» nu mai au dorința de a se reîntoarce în România spre a vizita meleagurile de pe care au plecat străbunii lor? […] ei nu cunosc astăzi nici povestea exactă a propriei familii și nici pe cea a unor români renumiți din debutul emigrației spre Lumea Nouă“ (p. 31); „În comunitățile românilor stabiliți în statul Michigan preocuparea culturală este într-un declin ce se pronunță de la un an la altul“ (p. 140); în orașul Troy, „La Biserica Ortodoxă «Sf. Petru și Pavel», MI [statul Michigan], al cărei preot, originar din Ocna Sibiului și din Nocrich, în mod regretabil nu folosește la slujbele religioase cu suficientă temeinicie limba noastră, «limba sfântă, limba vechilor cazanii»“ (p. 87). O documentată și echilibrată trecere în revistă a descendenței românești dincolo de Atlantic este desfășurată între paginile 31 și 46: de la cei doi imigranți nord americani, frații Titus Dunka (născut la Iași, în 1845) și Nicolae Dunka, fiii lui Ștefan, la rândul său fiu al cavalerului scoțian MacDuncan stabilit în Maramureș, la actualul urmaș Iosif Ioan Dunca, cel care susține că Nicolae Dunka și fratele său, căpitanul Carol Dunca au participat la Războiul de Secesiune [sau Războiul Civil American dintre Nord și Sud, 1861-1865, n. ns., m.p.], sau George Pomuț, căpitan în Regimentul 15 voluntari Iowa, participant cu grad de maior la asaltul Atlantei, cel care va ajunge consul general al Statelor Unite la Petrograd și va participa la cumpărarea de către americani a peninsulei Alaska de la ruși, în 1867 – proiectantul orașului nerealizat New Buda; dar și ziaristul american-canadian-mexican Iuliu Popper născut în 1857 la București, explorator al Țării de Foc și întemeietorul unui domeniu personal unde bate monedă proprie, dar a cărui imensă avere a dispărut în mod misterios… Este amintit sălișteanul sibian Ilie Martin, inițiatorul societăților românești de întrajutorare, la începutul veacului al XX-lea [împreună cu consăteanul Nicolae Barbu, primul președinte al Uniunii Societăților Românești din America, n. ns., m. p.]. De asemenea, primele publicații românești din Statele Unite, dar și istoria zbuciumată și evoluția dezbinată a vieții bisericești la românii din America, de la preoții greco-catolici sau ortodocși Epaminonda Lucaciu, Moise Balea, Lazăr Gherman, Trandafir Scorobeț, arhimandritul Policarp Morușca, întemeierea reședinței episcopale Vatra Românească la 1937, în Jackson, Michigan, pe 73 de acri de teren cu o fermă și o casă cu 25 de camere pentru care s-au plătit 25.000 de dolari, la preoții Simion Mihălțan, episcopul Antim Nica, pr. Andrei Moldovan, apoi arhiepiscopul Valerian Trifa și contemporanii pr. Irineu Duvlea și episcopul Nathaniel Popp, cu rezolvarea acceptată de autoare ca un „deziderat pentru viitor“: „Soluția propusă de profesorul Mircea Păcurariu [preot prof. univ. de teologie al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, istoric al Bisericii Ortodoxe Române, membru titular al Academie Române, n. ns., m. p.] ar fi crearea unei Mitropolii românești cu 3 eparhii sufragane, respectiv o Arhiepiscopie și două Episcopii, care să se pună în legătură cu Biserica mamă din Țară“ (p. 46).
Transpare descumpănirea provocată cercetătorului împătimit de documentare, când constată nu fără „o legitimă revoltă, văzând că teme de interes european pot fi lămurite mai degrabă în Lumea Nouă decât acasă, pe Bătrânul Continent“, acolo unde orarul bibliotecilor, cu totul diferit de cel din Europa, le permite acces la documentare și cetățenilor cu program de lucru prelungit: „căci inclusiv duminica lectura începută la 8 dimineața putea continua până la orele 2 tot… dimineața, ca, după doar 6 ceasuri de răgaz, programul să fie reluat“ (p. 51).
Urmează vizitarea cazinourilor din Atlantic City și croaziera pe Mississippi. Un spațiu special le este destinat, firește, templelor cărții: Biblioteca Centrală Universitară din Ann Arbor, Michigan – cu încântarea descoperirii că „în școlile americane lecturii i se acordă o importanță cu totul specială“, deoarece „între îndeletnicirea cititului și folosirea computerului nu trebuie să existe nicio discordanță, tocmai pentru că ele nu se pot substitui una alteia“ (p. 52), sau modernul lanț de librării Barnes & Nobles, apoi The Old Library Restaurant din orașul Olean, statul New York, unde a fost îmbinată o veche bibliotecă cu un restaurant elegant, cu sălile ticsite de cărți, până la inegalabila, ca mărime a colecției de carte și ca prestigiu, Library of Congress din Washington – Biblioteca Congresului. Drumul „în spirit, de la Sibiu spre America“ este continuat cu relatarea călătoriei în Statele Unite din decembrie 2007, anul Capitalei culturale sibiene, cu vizita la Kennedy Space Center – Centrul spațial Kennedy din Florida, unul din multele sedii ale N.A.S.A. – National Aeronautics and Space Administration, unde se aniversau 40 de ani de când platformele de transport al rachetelor, acționate cu motoare de 2.750 C.P., erau folosite cu succes până în prezent și unde fosta profesoară a unui angajat ulterior la N.A.S.A. constată cu mândrie că: „se aude vorbindu-se românește“, la fel cum și „în clădirea Microsoft din Seattle, WA, 30% dintre angajați sunt conaționali de-ai noștri, drept care s-a afirmat că a doua limbă utilizată acolo, după engleză, este româna“ (p. 72). Florida nenumăratelor parcuri de distracții din Orlando cu obligatoriul de vizitat Epcot Park, pavilioanele națiunilor europene etc., unde Anca Sîrghie constată că „americanul este neînchipuit de răbdător și disciplinat când este vorba de stat la rând, căci el deține toate atributele omului civilizat“ (p. 80). Bucuria întâlnirii autoarei – consilier local la Primăria orașului de pe Cibin-, cu concitadinii membri ai Corului Cædonia din Sibiu, condus de prof. Florin Soare, aflați în periplu concertistic american tocmai în anul când colegii de acasă primeau, laolaltă cu primarul Iohannis, la 28 decembrie, în Palatul Cotroceni, distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru reușita Anului 2007-Sibiu, Capitală Culturală Europeană a fost enormă. La reușita turneului coral și-a adus contribuția și nora autoarei, profesoara Simona Sîrghie. Întâlnirea cu inimoasele Marge Predețeanu la Catedrala Sf. Gheorghe din Michigan și Rodica Raica, la Școala românească inițiată de dânsa în nordul suburbiilor metropolei Detroit, la Troy, MI – ambele originare din Sibiu – a părut și ea providențială.
Vizitele din anii 2009-2010 au un jurnal al lor, pe ruta aviatică Sibiu-München-Chicago-Denver rătăcindu-i-se și regăsindu-i-se o serie de bagaje despre care autoarea mărturisește cu umor: „Am păcălit toate formularele cărora nu le-am încredințat secretul transportului de vegetale, brânză de burduf și dulcețuri de trandafir sau tarhon murat. Eram absolut conștientă că riscul este al meu“ (p. 93). Las Vegas – „orașul viselor fără somn“, complexul hidro-energetic Hoover pe râul Colorado – „a șaptea minune a lumii moderne“, vizitarea în statul Nevada a unei alte minuni, geologice de data asta, despre care aflăm: „Marele Canion este un ținut al indienilor care sunt pretutindeni băștinași în America, iar privilegiile dobândite pe această bază stârnesc astăzi invidia, măcar dacă ne referim la cazinourile pentru care ei nu plătesc impozite“ (p. 105). Impresia în fața canionului cu hăuri de 2.000 de metri impune, iar Anca Sîrghie descrie cele trăite, în termeni poetici:„Aici, uimirea ta este ecoul tăcerii încremenite a pietrei. Ne îmbătăm sufletul cu acea simfonie a tăcerii“ (p. 109), sentimentele fiind diferite de cele trăite la întâlnirea altui mare spectacol al naturii pe tărâm american: „Ce mici și neputincioși părem în fața naturii! Și aici ea ne arată o față splendidă, covârșitoare, cu infinitele ei croiuri de forme geometrizate ale pietrei. Alta este senzația decât la Cascada Niagara, unde apele năvălesc de pe suprafețe de pământ largi, ca să se prăbușească în clocot nimicitor“ (p. 108). La Școala McCollough-Unis din Dearborn, MI, întâlnirea cu o profesoară de origine română: Leonora Lupastian, va prilejui sesizarea unui necaz social: „Nemulțumirea este că statul nu ajută școlile publice și nici marile întreprinderi nu se mai pot implica să susțină educația. Cândva fuseseră bogați și speră să se redreseze economia“ (p. 113). La grădinița din Belleville, Michigan, frecventată de nepotul Alex Sîrghie, bunica lui observă spontaneitatea supravegheată atent și libertatea de manifestare acordată copiilor, stimularea creativității și personalității fiecăruia, servirea meselor și gustărilor de câteva ori pe parcursul unei zile de educație, odihna de acolo și temele primite pentru acasă.
Canada descoperită ca un dar din partea soților Emilia și Eugen Matei, mai întâi la Toronto (oraș care la sfârșitul veacului al XVII-lea s-a numit York), în prezent cel mai mare din Canada și al cincilea din America de Nord. Împresionantul Turn CN de 553,3 m, care la 1995 era cel mai înalt din lume… Cenaclul „Nicăpetre“ din localitate poartă numele sculptorului român care a trăit aici și a realizat o serie de lucrări în bronz și marmură, expuse la Câmpul Românesc din Hamilton. Ziarul OBSERVATORUL, fondat în 1990 la Toronto și condus de Dumitru Puiu Popescu, neobosit spirit coagulant al energiilor artistice românești din această parte de lume. Ele sunt bogate în număr și realizări.
În reportajul „Cinci pași prin diaspora“ sunt descrise comunitățile românești din New York, unde preotul prof. univ. dr. Theodor Damian este „omul care sfințește locul“ – profesor de filosofie, sociologie și etică la Metropolitan College of New York, fondator al Bisericii ortodoxe române Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Astoria, NY, directorul revistei Lumină lină, fondator și președinte al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă și al Cenaclului Mihai Eminescu din NY, organizator al Simpozionului Internațional Mihai Eminescu desfășurat anual la New York, cu participarea autoarei la cea de-a XX-a ediție, din 2003, unde au prezentat comunicări, pe lângă amfitrion: comparatistul și anglistul Ștefan Stoenescu, prof. Sebastian Doreanu venit tocmai de la Denver, Colorado, criticul și istoricul literar M. N. Rusu, președintele Societății Creștine Dorul – ing. Cristian Pascu, profesorul de matematici la Metropolitan College of NY – Doru Tsaganea, profesorul de filosofie la Long Island University Global, NY – dr. Alina Feld, profesorul de limba franceză la LaGuardia Community College, NY – Valentina Ciaprazi, scriitoarea Ana R. Chelariu, președintele Asociației Dacia Revival International Society – medicul Napoleon Săvescu; eveniment îmbogățit cu recitaluri muzicale, recitări, expoziții de artă etc. și moderat de prof. Mariana Terra și Elena Solomon.
Este menționată Filiala locală NY a Institutului Cultural Român, condusă de poeta Doina Uricariu. Este amintit în carte și momentul din 2011, când în cadrul manifestărilor „Zilele Lumină lină“, prof. univ. dr. Mihaela Albu împreună cu pr. Th. Damian au poposit la Universitatea Alma Mater din Sibiu, unde a avut loc un dialog al scriitorilor locali cu cei invitați din țară și din străinătate și cel similar din 2012, desfășurat la Râmnicu Vâlcea. Despre sărbătorirea Unirii Principatelor în supermetropola nord americană: „Este splendid să joci Hora Unirii la New York, gândind cât de puțini sunt cei care o mai fac în țară, unde chiar și manifestările oficiale nu sunt ferite de anumite turbulențe politice, total neavenite“ (p. 136). Iarăși Cenaclul Nicăpetre din Toronto, Canada, apoi al treilea pas: vizita la Denver, capitala statului Colorado unde, în comunitatea ortodoxă românească păstorită de pr. Ioan Bogdan și cu inițiativa profesorilor Sebastian Doreanu și Simona Sîrghie – nora autoarei – au loc ședințele Cenaclului Mircea Eliade – cu sesiuni pe teme majore și unde apare publicația “Gândacul de Colorado”.
Dacă „în comunitățile românilor stabiliți în statul Michigan – constată Anca Sîrghie – preocuparea culturală este într-un declin ce se pronunță de la un an la altul“ și dă ca exemplu inactivitatea Societății „Avram Iancu”, succesele spirituale și culturale din alte comunități românești o îndeamnă la concluzia: „Până la urmă, tot ce se realizează vine din inițiativa unor preoți, care comunică eficient cu membrii parohiei lor, ajutați de Internet în cea mai mare parte“ (p. 140). Ca bun exemplu, Episcopul Irineu Duvlea de la Vatra Românească din Grass Lake, Michigan, sediul Episcopiei Ortodoxe Române din America – al patrulea pas: „un spirit binecuvântat, om al inițiativei culturale, care m-a invitat la Mânăstirea ortodoxă Înălțarea Domnului, unde am ținut în fața unui public dornic de cunoaștere conferința Sfântul Andrei Șaguna în optica scriitorilor români, urmată de un film ilustrativ. Preoții Călin Barbulovici de la Troy sau Radu Roman au manifestat un interes similar“ (p. 140). La Chicago, al cincilea pas, la „cea mai mare biserică ortodoxă de pe întregul continent“. Românii din New York, vizitați de mai bine de zece ani de autoare, impresionează prin sărbătorirea zilei de naștere a lui Eminescu, eveniment cu care începe fiecare an literar. În „Povestea românilor din Michigan“ vorbește despre cartea lui Ștefan Străjeri, Românii americani de la Marile Lacuri și lansarea acesteia în America și în România. „Ziua Limbii Române la Montréal“ prezintă asociațiile scriitoricești ale românilor canadieni, evenimentele legate de sărbătoarea limbii naționale. Apoi un amplu reportaj despre cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului anual Mihai Eminescu desfășurat în 14 și 15 ianuarie 2017 la New York, la care au participat: Th. Damian, Anca Sîrghie, Elena Solomon, Doina Uricariu, Ștefan Stoenescu, M.N. Rusu, Doru Tsaganea, Valentina Ciaprazi, Napoleon Săvescu, Lucia Columb. Cu acest prilej, Anca Sîrghie și-a lansat în metropola nord-americană volumul Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai (2016). „Jurnalul unei săptămâni culturale românești în Canada“ cu istoricul și evenimentele locului: Câmpul Românesc de la Hamilton, unde autoarea a întâlnit „românismul cel mai autentic al diasporei americane“ (p. 174), cu Cenaclul Nicăpetre și revista “Observatorul” din Toronto, conduse de neobositul Dumitru Puiu Popescu, cu poezia părintelui Dumitru Ichim, cu lecția cascadei Niagara… La Montréal, Cenaclul Mihai Eminescu, activ în cadrul Asociației Canadiene a Scriitorilor Români – A.C.S.R., publicațiile “Candela de Montreal” (Victor Roșca), “Destine literare” (Alexandru Cetățeanu), „Miorița USA” din Sacramento, California (Viorel Nicula) și ziarul “Zigzag”.
Capitolul „A da și a lua interviuri“ conține dialoguri inițiate de autoare cu: pr. Remus Grama de la Catedrala Sfânta Maria din Cleveland, Ohio; pictorița Alexandra Iulia Stoenescu de la New York; campioana olimpică de maraton Constantina (Pușa) Diță din Denver, Colorado; tenorul Costel Busuioc, întâlnit la Cleveland, Ohio; pictorița Cătălina Antonia Stoenescu-Sidea de la New York; fizicianul Wladimir Paskievici din Montréal; pictorița Ruxandra Didi Alexe din Detroit – dar și interviul luat Ancăi Sîrghie de profesorul Sebastian Doreanu din Denver, Colorado.
Câteva „recenzii și eseuri“ prezentate de Anca Sîrghie la evenimentele din America, între români, recenzii publicate de autoare în periodicele românești de acolo, conferințe cu care a participat în colectivitățile din Statele Unite și Canada, completează acest prim-volum incitant despre viața și activitățile spiritual-culturale ale românilor de dincolo de Atlantic, scris cu vervă eseistică și cert talent de povestitor, într-un stil plăcut; o carte din care cititorul are foarte multe lucruri interesante și bine documentate de aflat.
–––––––
Mihai POSADA
Sibiu, 1 septembrie 2018