„Caut întotdeauna ceea ce e etern uman într-o piesă, ceea ce vorbeşte sufletului. Fiecare rând îl scriu mai întâi pentru om şi apoi pentru spectator.” (Magdalena Brătescu)
Anul acesta, pentru mine, primăvara a venit pe la mijlocul lunii februarie. Odată cu primirea volumului: „Rendez-vous cu teatrul israelian” scris de doamna Magdalena Brătescu, volum însoţit de o onorantă scrisoare de recomandare din partea distinsului domn Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.
Le-am mulţumit din inimă celor doi pentru acest minunat cadou şi am trecut imediat la lectură, dat fiind că eu cunosc scrierile admirabile ale doamnei Brătescu şi eram chiar foarte curios. De data aceasta, autoarea abordează un nou domeniu de interes, fapt care m-a incitat să citesc. Încă de la primele pagini am înţeles că mă aflu în faţa unei adevărate lucrări ştiinţifice, de o anvergură şi o profunzime cu totul specială, aşa că a trebuit să-mi recalibrez apetitul de cititor înclinând balanţa spre acela de studiu al unei asemenea opere, recunosc, pentru mine, inedită.
Şi dacă am curajul de a rosti unele judecăţi la adresa acestei cărţi este pentru că, deloc întâmplător, sunt favorizat de două experienţe benefice. Prima ar fi că în ultimii doi ani am fost cam câte o săptămână în Israel, nu doar ca turist, deşi nici această componentă nu a lipsit, ci mai mult ca oaspete al unor dragi prieteni pe care îi pot numi fără nici o îndoială ca fiind o elită culturală a evreilor vorbitori de limba română din această minunată ţară. Am putut astfel, în multele ceasuri de taifas prietenesc, să înţeleg mai bine, nu neapărat problematica extrem de complexă a vieţii în spaţiul cultural specific, ci mai multe din tainele acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, dar pus mai mereu în primejdie din cauza unor interese contrare istoriei şi adevărului.
A doua ar fi faptul că unii dintre prieteni, inclusiv doamna Magdalena Brătescu împreună cu Vladimir, soţul, au avut amabilitatea de a-mi întoarce vizita, iar discuţiile noastre de la Iaşi au fost tot atât de plăcute, pe cât de interesante. Având această înţelegere a oamenilor, dar şi a spaţiului de reverberaţie culturală, aici pun alături spiritualitatea specifică evreilor din Israel cât şi a românilor formaţi de-a lungul veacurilor în acelaşi creuzet cu evreii plecaţi de o vreme din România, am putut avea acces mai uşor la înţelegerea celor citite. Prin urmare, congruenţele acestor dimensiuni culturale comune sunt cele care au făcut posibile, în ultimă instanţă, nu doar dialogurile ci şi înţelegerea mai profundă a textelor.
Tematica volumului una extrem de complexă, dar şi definitorie pentru o societate, teatrul, este analizată de ochiul şi gândirea autoarei, cu acea acurateţe şi profunzime caracteristică inteligenţei, subtilităţii, dar şi culturii de tip renascentist a domniei sale, punând în balanţă începuturile fenomenului, de la un teatru oarecum rămas în zona facilului, până la un teatru matur, efervescent, modern şi responsabil care promovează nu numai valorile universale, ci şi pe cele autohtone însă, mult mai mult decât atât, a format o adevărată şcoală naţională, implicată profund în problematica socială. Prin urmare un teatru responsabil, un adevărat vârf de lance al culturii.
Construcţia volumului dă aparenţa unei antologii de cronici teatrale. Este doar forma de prezentare fiindcă de fapt, cu mult talent, dar şi cu o perseverenţă admirabilă, autoarea, într-un mod foarte rafinat, te face, pe tine, cititorul, părtaş la trăirile publicului din sala de spectacol. Are acea subtilă abilitate de a prezenta sub forma unei cronici clasice o reală analiză a piesei, dă informaţii despre ambientul sălii, scena, impactul textului, dar şi al interpretării, asupra publicului, calitatea decorurilor, dar şi a costumelor, ba mai mult, fiind vorbitoare fluentă în şapte limbi, face aprecieri absolut pertinente despre modul de exprimare al actorilor mai ales atunci când aceştia se confruntă cu unele cuvinte sau expresii provenite din alte limbi.
Cu alte cuvinte te face, în modul cel mai plăcut, părtaş la tot ceea ce ea vede, simte şi trăieşte în acel spectacol. Pe mine unul nu mă miră, deoarece talentul de scriitor al doamnei Magdalena Brătescu îmi este cunoscut. Dar asta nu m-a împiedicat deloc să citesc cu sufletul la gură cele trei sute de pagini ale lucrării, deşi poate ar fi mai bine să spun că exact această implicare mi-a stimulat interesul faţă de lectură.
Am călătorit, chiar dacă numai cu mintea, prin marele teatre din Israel: Teatrul Naţional Habima, Teatrul Municipal Hacameri, Teatrul Beit Lessin, Teatrul Gesher, Teatrul Idishpil, Teatrul de Operă, Teatrul Hasifriya, Teatrul Municipal din Haifa, Teatrul din Beer-Sheva şi Teatrul Han din Ierusalim.
Am trăit împreună cu autoarea emoţiile marilor spectacole devenite clasice, dar şi pe cele din noua şi viguroasa dramaturgie israeliană, cea care nu se sfieşte să abordeze problematica uneori delicată a relaţiilor interumane în contemporaneitate, harul actorilor, al regizorilor, scenariştilor şi al celor pe care nu-i vedem niciodată deşi fără ei nu se poate concepe reuşita unui spectacol de teatru, în fine, pot spune că am înţeles teatrul contemporan israelian fără să ştiu mai mult de cinci cuvinte în ebraică.
Mă alătur într-un fel distinsei doamne Ioana Toff, editorul cărţii, cea care reuşeşte pe coperta a IV-a o impresionantă sinteză a volumului şi rostesc din inimă, conştient de faptul că omul este sufletul teatrului: „Magdalena, chapeau bas!”
–––––––––––-
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, februarie 2018