EROI ÎN CARANTINĂ
E pandemie-n lume de-absența omeniei,
S-a virusat Pământul cu ură și minciună,
Mă uit cum bat cu pumnii la poarta veșniciei
Și-aud o voce gravă: ‘ iar vine o nebună! „
M-am pomenit că scutur tot cerul din jugaștri,
Adun bucăți de stele și calc pe frunze sparte,
Copacii mei, deodată, au umerii albaștri
Și-ntr-o ciudată limbă mă cheamă de departe.
Am pus căpăstru clipei și-alerg să-mi știu strămoșii,
Suspinul lor mă arde, durerea lor mă strigă
În lanțuri încarnate cu lacrimi reci și roșii
Din care-ntotdeauna lipsește o verigă.
Mai sunt ca mine semeni, îi văd, îi simt cum sapă
Prin gropile comune, spoite cu rugină,
Dăm peste noi si cerem o lingură cu apă,
Ne-ntâmpină anunțul ,,Eroi în carantină,,
Căci suntem în răceala eternă, doar strănuturi,
O tuse prăvălită într-o mulțime vidă,
Căutători de aripi, bolnav popor de fluturi,
În noi ne tot întoarcem, să devenim omidă.
—————————-
Mihaela BORZEA
(din volumul ,,Poteca dintre stuf și cer”)