CÂND INIMA TE URLĂ PÂNĂ DEVII TĂCERE
Murdar de doruri albe, din tălpi până-n arcadă,
Te joci trăind secunda ce-ți ticăie în oase,
Cu bulgări grei și acri de var vândut ,, la stradă,,
Din coviltire negre și palme unsuroase.
Voiai să-nalți cu trudă o altfel de cetate,
Dar a-nflorit o umbră sub coastele luminii
Și-nghite pui de îngeri muriți pe jumătate
În Raiul ce-și așază pe socluri asasinii.
Desfaci vulcanii minții în fibre răsucite
Pe tibia subțire a crinului de cupă,
În pâlnii de lalele aproape ofilite
Îi torni cu-ncredințarea că-nvață să erupă.
Faci arc din ulmi în flăcări, țintești spre ceruri pline
Cu stele cimentate de-atâta necădere,
Ce mai rămâne, oare, copil matur, din tine,
Când inima te urlă până devii tăcere?
Prin zid trec iar țiganii, clepsidra nu-i atinge,
Sunt an de an aceiași, vând var pentru spoială,
Nu-i chip să stai din treabă, căci în curând va ninge
Cu zurgălăi în coajă și muguri de sineală!
—————————-
Mihaela BORZEA
28 octombrie 2019