Copii ai nimănui şi-ai tuturor …
Un gând tresăltă-n vis pe-aripi zburând:
Copii uitaţi de cei din lumea-ntreagă,
Pe care toţi părinţii îi reneagă,
Aş vrea să vă văd feţele râzând!
Din trupuri prea plăpânde care gem
Sub haina nemiloasă a uitării,
Tresăltă, ca Neptun, din spuma mării,
Speranţa să vă-nchin un nou poem.
Născuţi din neiubire şi destin
Ori fii ai sărăciei nemiloase,
Pe masa voastră stat-au mai mult oase,
Paharul vostru fost-a un suspin.
Viaţa vă este-un crâncen câmp de luptă
Voi, îngeri cu aripile tăiate,
Cu suflete plăpânde, tulburate,
Voi păsări ce zburaţi cu-aripa ruptă.
Nu vreţi la masă frimituri scăpate,
Avizi sunteţi de-o şoaptă de iubire
Cum este orice om, fără-osebire,
Cu visele întregi, imaculate.
Copii ai nimănui şi-ai tuturor,
Făcuţi de viaţă ca să stea-n genunchi,
Din trupurile lor ‘nălţa-voi trunchi-
Stol de cocori din sufletele lor!
Şi-n drum ameţitor de carusel
Vă voi urzi-n războiul vieţii fire,
Iar printre lacrimi, împletind iubire,
Voi face scutul vostru de oţel!
Speranţa să vă-nchin un nou poem
A devenit talaz pe-ntinsul mării,
Iar haina nemiloasă a uitării,
E numai petice, nu mă mai tem …
Iubesc orice picur …
Iubesc orice picur, risipă de cer,
Ce curge spre mine cu pasul stingher.
Mănunchi de șiroaie-mpletite-n fuior
Stingând cu stopi tainici frântura de dor,
La care mai sper.
Prelins lin pe trupu-mi și-n suflet ajuns,
Iubesc orice picur, al bolții răspuns,
Ce cade de-a valma-ntre cer si pamânt,
Rostind parcă-n șoaptă un singur cuvânt,
Ce nu-i îndeajuns.
Și ploaia zurlie răzbește prin nori,
Culege în drumu-i cântări de viori.
Iubesc orice picur pe umeri prelins,
Ce-n păr diademe de perle mi-a prins,
Ca roua din flori.
Calzi picuri de ploaie prin vânturi răzbat,
Săruturi aștern peste sâni, apăsat.
Stau singură-n ploaie gândind la cel drag.
Iubesc orice picur ce-mi face șirag,
Din visul uitat.
Zăbrelind zadarnic zborul
– Sonet –
Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.
Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate-
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimţii-şi zăngănind.
Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,
Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.
Curcubeu …
Din stropi de ploi şi raze blonde
Şi din lumini de nepătruns,
Un curcubeu cu forme ronde
Până pe pajişte-a ajuns.
Un pod din picuri şi culoare
Stă răstignit pe cer senin.
Cine îl construise oare?!
Era zidit din ploi şi soare?!
Cine-l vopsise-n graba mare?!
Astfel de întrebări îmi vin …
Dar nici n-am apucat prea bine
Să caut la-ntrebări răspuns,
Că podul meu, numai ruine,
În nori de spumă s-a ascuns.
Chiar ţi-aş fi dat o întâlnire,
Iubita mea cu ochi căprui,
Dar podul meu e-o nălucire-
Mai ia-l acum de unde nu-i!…
Mă-amăgesc precum poeții …
Mă-amăgesc precum poetii,-
Dulcele sărut al vieții
Sorb.
Pe al tău trup luciferic,
Rătăcesc prin întuneric
Orb.
Sărutări redeșteptate,
De pe buzele-ți uscate,
Sorb.
Gura mea pe al tău sân,
Nu te-mbună și dau în
Morb.
Chiar în clipa învierii,
Cupa plină a durerii
Sorb.
Zburând lin, peste himere,
Se strecoară în tăcere
Corb.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
7 iunie 2019