În urma lor neșterse urme lași
– Sonet –
Cât de ghiduși îți sunt sfioși-ți pași,
Ce merg aiurea, lunecând desculți.
Nevrând auzul nopții să-l insulți,
În urma lor neșterse urme lași.
De înger pașii-ți, solii tăi oculți,
La fericirea mea-s veșnic părtași.
Tăcerea ta îi face mai gingași …
Ființă scumpă, când te miști, exulți.
Aș vrea să mi te-alături la altar
Cu pasul lin, asemeni unui zbor.
În calea ta petale să presar,
Din coșul încărcat cu flori de dor.
Să sorb râvnitul buzelor nectar,
Fiind chezașe șoaptele de-amor.
Mi-ai dăruit cu el un colț de rai
Mi-aduc aminte când mi-ai dat în dar,
De ziua mea, c-așa mă răsfățai,
Un ultim trandafir; era brumar …
Mi-ai dăruit cu el un colț de rai.
Stătea plecat cu capul în pământ,
Văzând cum flori aidoma-ntomnau.
Părea că ați făcut un legământ,
Iar ochii tăi o pavăză-i erau.
Era de-un roșu nemaiîntâlnit.
Sărutu-ntre petale ascunzând,
Tăcerea-ți povestea cât mai iubit;
Mi l-ai întins cu ochii surâzând.
De când ai îmbrăcat veșmânt de lut,
Al tufelor de trandafiri suspin,
Mi-aduce-aminte ultimul sărut,
Uitând pe buze roșii răni de spin.
Azi, tufele de trandafiri n-au flori.
Lipsind chiar mâna ta ce le-ngrijea
Și nesimțind ai dragostei fiori,
Refuză a-nflori de ziua mea …
Noapte de toamnă
Murmură lin vântul, streșini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună și în bălți se strâng.
Ploaia, peste ramuri, pică tot mai des.
În șoptiri de ape noi povești se țes,
Cu un înțeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc,
Ce-au cuprins și luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Șterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis
Salbe lungi de picuri cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorțit,
Readus la viață, ochii și-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu plutește către tine-n zbor.
Te aștept pătrunsă de tainic fior
Și mi-e tare dor.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
2 octombrie 2019