UN PLUGUȘOR
CU SPERANȚE,
NU ÎN CÂNTEC,
CI ÎN STANȚE
Aho, aho, copii și frați,
Opriți „steaua”, nu mânați,
Că anul se înoiește,
Nu gândiți copilărește!
Voi copii ai Țării mele,
Ați trecut prin vremuri grele,
Școală multă,
Minte smulsă,
Nu pâine, ci pogăcele!
Mânați măi,
Nepoți, flăcăi
Și sunați din zurgălăi,
Hăi, hăi, hăi și… iară Hăi!
Om de om nu are loc,
Suflă flăcări, suflă foc,
Neavând grijă de voi,
De s-a iscat un „război”!
Sunați măi din zurgălăi
Și sculați dacii din văi!
Hăi, hăi, hăi, lupii sunt răi!
S-au cam nărăvit la stână,
Urda rece, brânza bună,
Iar mioarele dulcele
Sunt bune de frigănele.
Nu v-a plăcut? Luați leapșa!
Și-n Spania găsiți „Capșa”!
Sunați măi, din corn, a murge
S-audă babele surde!
Sunați dragii mei flăcăi!
Că pierdeți din zurgălăi!,
Hăi, hăi, hăi, Pe alte căi!
Veți un viitor mai bun,
În al Anului Ajun,
Când veselia e mare,
Și unii merg la votare?
Luați-vă după ei!
Dar să nu votați mișei!
Sunați iar din zurgălăi,
Poate s-or speria cei răi,
Hei, hăi, hai și o ulcea,
Nu știu cine-o petrecea!!!
Sunați măi flăcăi prin munți,
Poate s-or trezi cei mulți
Să își spună păsul clar,
Să nu mai plângă-n zadar!
Hăis și cea, cu veselie,
Mai bun anul să ne fie,
Să ne omenim frățește
Nu doar din coadă de pește!
Mânați, dragii feții mei
Și sunați din clopoței
Să audă mic și mare
Și să meargă la votare!!!
Sunați măi, și sunați măi!
Hăi, hăi, hăi, și iarăși hăi
Să-i convertim pe cei răi!
La Anul și la Mulți Ani!
Cu trai euro, NU BANI!
NU ȘTIU DE CE MĂ AMESTEC…
Sună ciudat acest titlu
Și cam echivoc…
Este un mare curaj,
Fără avantaj.
Să sper că o voi scoate la capăt,
Ieșind curată, ca basmaua,
Sau măcar aproximativ…
Aș fi curioasă să aud răspunsul Elisei.
Sau furtuna elyseelor…
Pe unde umblu nu întâlnesc acest neam,
Ba chiar mă tem de IQ-ul lor…
IQ-imea lor…
Am constatat că unii sunt imperturbabili,
Alții sunt recalcitranți,
Alții vor să „moară cu dreptatea în mână”
Singura dreptate pe care ei o recunosc,
Deși balanța stă cam într-o rână.
Nu știu ce neam sunt,
Dar sunt extraordinar de hotărâți.
Alții sunt foarte susceptibili și atenți
La numărul de complimente
Pe care le doresc,
Mai ales pe cele privind etajele superioare.
Pe lângă acest tratament de bază
Practică, și zicătoarea populară,
Subliniind contrarul…
Am zis ceva despre a fi fudul?
Nu, pentru că termenul este prea neaoș,
Și cam zgârie…
Tema e grea și cu multe piruete,
Iar humorul nu este disponibil la toate orele…
NICI NU VREAU SĂ ȘTIU
Cât sufletul îmi este viu
Și drag ca floarea de fonfiu,
Senin în cerul azuriu,
Vreau, tot mereu, doar eu să fiu.
Această lume e ciudată,
Acum. A fost și altădată,
Nesățioasă și fardată
Și multor rele aplecată.
Trecut-am munți întregi de groază
Și-n cuibul meu, ca într-o oază:
Am însetat, n-am zis nimic,
Deși n-a plouat nici un pic…
Acum când plouă cu atenții,
Cu internet, club și invenții
Mi-am scos complet din a mea minte
Trecut, prezent… merg înainte…
Unii trăiesc în frig, în smârc,
Se-nchină și nu zic nici… „cârc”,
Alții, țin post pentru-a slăbi,
Alți masochiști…: A chinui
A devenit un crez păgân!
Eu mă țin bine, aci rămân!
Nu vreau s-aud de cimitire
Și-a senectuții, albe fire
Și pot trăi chiar împăcată,
De n-am făină în covată…
Am prieteni pe la marțiale,
Ei nu mănâncă! Nici o jale!
Mi-au demonstrat, chiar cu cinism
Ce este acela: „Stoicism”
Deci trece-or toate: rost cu rost,
Nu devenim precum am fost!
Fiindcă se spune: „E pur si muove”,
Nu stau pe loc nici două slove!
. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . ..
Cu-un Hendel la televizor
Viața trece-n zbor ușor…
VIESPI
Creatori de vorbe pline
Cu piper și insomnie,
Așezate în terține
Sau în iz de parodie…
*
Picură în struguri bolta
Cu arome tari de vin,
Viespile își umflă tolba
Mare, cât un… zepelin!
*
Au găsit arome-n pere
Și mătase în urzici;
Storc de la albine miere,
Iar oțet… de la furnici!
*
Sau sunt rele, sau nu-s bune,
Nu mai ști ce să mai crezi!
Veninoase? Nu pot spune!
Cum te văd și cum mă vezi!
UN OM EMIGRANT, EL, MÂNDRUL ROMÂN
„A fi mândrul român”, adevăr auzit
În limbajul cărunt, îndrăgit din străbuni;
Oprimat, oropsit, fără-un leagăn tihnit
S-a jertfit acest om, pentru anii mai buni.
Emigrantul român, e un „trist” dovedit
Ce- a născut obeliscuri și sub ger și sub ploi;
Idealri de foc, vâlvătăi sau mocnit,
În românii din veac și de astăzi, cei noi…
A fi mândrul român, adevăr întâlnit,
În dureri e născut, în valențe sublime,
Imprimând imboldul: „Tu, cel asuprit
Nu-ți uita poporul, în evul ce vine!”
A fi un emigrant: adevăr răspândit:
Ce-a chemat spre răspântii, să cauți un rost;
Ai plecat cu speranță și-un tărâm te-a primit;
Cu drag ai rămas, neuitnd ce ai fost!
„A fi mândrul român”, e mereu auzit,
Scris ades în carte: „emigrant român”,
Ori unde, sub soare, neamul tău e cinstit,
Limba ta păstrându-o! Pe a ta soartă stăpân!
–––––––––––
Melania RUSU CARAGIOIU
Montreal, Canada
20 noiembrie 2019