Da, azi cerșești căpruiului întunecat lumină, în timp ce un ieri te cufundai în albastrul cel mai limpede al unui cer de iubire, albastru din care ai smuls SOARELE și l-ai ascuns în sertarul cu amintiri, fără să-ți pese că i-ai încarcerat razele. Din când în când, mai arunci câte o privire să-i simți respirul fierbinte, atunci când norii îți invadează orizonturile strâmte ale însingurării …
Da, ai ales să pierzi IUBIREA, „NEDEFINFINITUL”, așa cum îți plăcea să spui odată, nu demult, în schimbul unui joc ale cărui reguli ai crezut că le poți controla, doar pentru că le-ai fost inventator nesăbuit, iar JOCUL te-a jucat, te-a pierdut pe tine însuți, de tine … acum, de ce plângi ?! văd lacrimi de sticlă brăzdându-ți obrajii … diamantul ce-l șlefuisem și-a pierdut strălucirea, la fel cum eu mi-am pierdut instrumentele de șlefuitor undeva, pe drumul către tine … dar eu am fost șlefuitorul, fie că-ți place, fie că nu !! EA a văzut ceea ce eu am scos la lumină, mâinile mele ți-au dat splendoarea fascinației, EA, bun colecționar, doar te-a expus în vitrină … fațetelor tale, EU le-am dat perfecțiunea, iar tu, TU te prezinți aidoma unui ciob cerșetor !!… biet om … că bine zici !… poate de plângi o îndupleci și poate-ntr-o zi ți se va da … EA … cea pentru care mi-ai răstignit iubirea … și-n licărul căpruilor ei, când vei privi, pe viu, te va invada albastrul, atinsul ei te va lăsa rece aidoma stâncii pe care mi-ai prăvălit-o peste suflet, paralizându-mă … între tine și EA se va fi mereu imaginea mea, oglindă ție întru iubire … eram IUBIRE … ți-am fost APA VIE, fie că recunoști, fie că nu !!… cu peste 600 de izvoare ce s-au devenit fântâni pe care, una câte una, le-ai îngropat sub pietrele minciunii … ți m-am fost !!… ți-aș mai fi putut fi, peste toate veșniciile lumii acesteia, nu cinci, ci o infinitate !… dac-ai fi știut să păstrezi izvorul primordial …
Știu că, pe furiș, încă mă mai sorbi de undeva, de sub mormanul de roci sub care m-ai îngropat luminii, să nu mă mai văd …
Nu, nu mă mai doare trădarea ta, ci timpul petrecut întru pierderea mea în promisiuni iluzorii, jurămintele din care m-ai adăpat cu un ghem de vise … ai uitat, nu-i așa ?!… eu nu …negrul, cine oare l-a vrut ?… eu alesesem alb și roșu, puritate și iubire … moartea de noi ai adus-o tu …
Mai știi visul ei, în care Diavolul i te smulgea ? Răstălmăcirea, o vrei ști?
Ispitele în care mereu te arunci sunt cele care i te-au smuls, atât ei, cât și mie …
Ea, poate încă te mai crede pur, eu însă te-am văzut așa cum ești, PROTEUS !!… dar după ce mi-ai înșelat mai bine de 600 de izvoare, întinându-le cu nămol, în numele iubirii !! Cum ai putut ??!!
Te vei ieși din ALBII, am auzit … dar peste tot li se vor fi OGLINZI, nu am renunțat la ceea ce îmi aparține de drept, în cuvânt !!
Îmi va fi greu să reflect lumina de-atunci, după cele ce știu … dar voi izbândi ! Sau încă nu știi ?!… nu poți ține SOARELE închis într-un mizerabil sertar mai mult de o noapte, iar mâine e iarăși zi !…
Locul lui e pe cer !!
–––––––––––-
Marta-Polixenia MATEI
30 iunie, 2017