TU ERAI MAREA DIN SURÂSUL MEU
Ciclul: Răspântii
… mai aveam de trecut un val și încă nu ne ieșiserăm
din al treilea !… aveam amândoi penițele înspumate,
dar nu căutam geamanduri,
nu nisipuri mișcătoare să ancorăm iluzii,
știam că nu știi înota !
și-ți făcusem din brațele mele colac de salvare,
Dimineața adusese leagăn de soare la țărm de cer
și ne-mbia, surâzătoare,
să punem de-o cafea !
norii s-au întins la bronzat pe plaja zenitului,
pământul se lăfăia sub umbrele de zare albastră,
iar chipul tău era, și el !… o mare de surâs …
eu, mare de surâs, Mărțișor, eu ?
tu te erai marea din surâsul meu,
tu, tangajul din suflet,
tu, focul ce mi se tot aprinde în mine, peste ardul meu,
tu, scânteia !
tu, feștila cu care resfir labirintul nerăbdării
cu care-mi trag viața supra mea:
-viață, te treci la colț, m-ai înșelat !
și viața se căzu în genunche,
creșindu-mi îngădui să treacă peste 85…
Lumina nelumescului scânci,-n abia auzit,
acolo era cifra aceasta, dinspre ghicitoarea țigancă …
simțeam privirea Dimineții ațintită pe noi,
ne urmărea fiece mișcare, noaptea-și legase de picioare
câteva semne, de-ntrebare !
și le abanndonase, la mal de zi …
luceferi stinși își dăduseră cu deodorant în subțioare,
să nu le simțim mirosul cenușii risipit în stihii …
și câte stihii se veneau peste Poem !
toate păleau, dând de Sfântul Îndemn …
timpul se intra în tevatură,
zorii-și plezneau obrajii, în ură !
dar fraților, e rouă, nu brumă !
iar la noi și gheața ia foc, nu doar ardul
și că, deși-n ard, flacăra prinde scânteie, nouă !
nu este o simplă juxtapunere,
două vieți stau, distinct fiecare, în UNUL,
și cel mai tare ne unește izvorul …
pe maluri, ALBIILE DORULUI vin cu buchete de flori,
așteptam valul !
sarea ne învățase plutirea pe râul de lacrimi,
dinainte de a ne fi !
și chiar ne lăsasem plută,
nicio undă nu ne mai putea desparte UNULne,
doar ne știam dinainte de-a ne ști !
și tot de atunci, și IUBIREA …
dar cui să spui, Marin ?
ei ne-ar fi vroit doar despărți, răspântile însă,
ne erau pline cu îngeri – îngerii ne-au știut povesti,
și iată-ne, de sub fâlfâii de aripi îngerii, cum ne ivim …
ARIPI ÎNGERII !
uau, ce tablou, Mărțișor faci franjuri tabloul universal !
și scoate sânge de curcubeu …
ARIPI ÎNGERII sunt pleoapele care țin în strâns-strâns
atâta-și-atâta ascuns,
ARIPI ÎNGERII, rândunica de ochi,
ce desfată plânsul lacrimei și-apoi o înfașă în valu-i,
și lacrima purcede-n cobor,
târându-ne UNULne pe fir de mărțișor …
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
————————————-
Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
3 septembrie, 2018