ȘIPOTE CLIPA
Ciclul: Răspântii
…stăteam aci, îngâtuit de emoția
de a mă ști în fiece semn de mișcare
al fiecărei fibre din ființa ta …
nici nu mi-i de mirare
credeam că sunt atoate-știutorul,
dar nu …
chiar nu eram !
viul tău era o mișcare-n neoprind
și toate ale timpului și faptului
ți se altuiau în fibra-ți mustindă de viață,
fiecare și-ar vrea cineva să-l mustească …
toți uităm de viață !
o trecem cu atâtea trepte în jos …
eu !
iată cheia nebuloasei,
dar aura ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm
prea mult de mamă,
acolo sunt toate chintesențele victoriei,
da,
victoria asupra vieții !
însemnând că i-ai construit chiar tu
cel de-al doilea templu …
șipote clipa !
trăiește-te-n mine …
stau tot mai adâncit dinlăuntru-mi
și-ți resorb somnul prăvălit
peste ecuația sistemului care mi te-a rupt,
este o eviscerare făcută de întâmplare
ceea ce nici nu este un mare păcat,
dar canonul se trebuie menținut
cu plecare din SUPLICIU ÎMPĂRȚIT DE DOI,
deci este o lăgătură cu IUBIREA – IUBIRE,
iar ținta – de acum atinsă !
UNUL-ne,
venit cu voia lui DUMNEZEU
și de printre dimensiunile timpului
(chiar, timpul s-ar ruga tot din genunche ?)
este curăție,
este dârzenie,
este cicatrice
este păstrată și o petală din temeri,
lanțul trofic al iubirii aduce în capul mesei
rugăciunea …
și, Doamne,
câte se dezlănțuie !
pleoapa Dimineții aproape că nu are tremur,
grădina este îmbibată de după furtună
și se păstrează ecoul căderii stropilor pe acoperiș,
avuseseră zurgălăi legați de călcâie !
și câtă frumusețe tăcerea din noapte,
te audeam fășnindu-ți filele,
iar concentricele-ți căderi de priviri scoteau
din minte elucubrațiile care să-ți dea forța
penetrării în fundul de ochi al cunoașterii …
te știam căsăpită de oboseală
și-ți trimiteam cu gândul poțiunile de apă vie
că din abur de cafea atâtea ne-am scos
de niciodată careva să ne dărâme-nzidirea
întru Slava Ta, Doamne …
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
––––––––––-
Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
13 iunie, 2018