POEM DIN ZGÂRII DE PENIȚĂ
.. .ieri chiar m-am fost într-o răspântie !
una de durere și a durerii,
dureri împletite pe două nivele, fizic și emoțional …
mă transpusesem cu totul într-o viitură a durerii
menită să umple răspântiile zilei în care
până și oboseala îmi venise în ”ajutor”
buldozer !
geana nu îmbrățișase odihna decât în intervalul
leagănului roților de tren,
în cântecul acela monoton și chinuit,
drumul până acasă părea un șarpe care-și mușcase coada,
părea ceva infinit, interminabil,
doru-mi de tu se amestecase
printre metaforele TITANIEI și se ieșise
așa o superbie de poem din zgârii de peniță …
ah da !
și zgârâiul ăla de peniță se sfâșie prin baierile inimii
și-n atrii încă se erau inseminări de Atrium,
ah tu, ATRIUM !
acolo s-a fost marea descălecare a iubirii !
nu cred, Comoară, să-mi ies din această viață
și să nu păstrez atât de viu acest moment …
și ce moment care crește cu fiece clipă,
care crește cu fiece fărâmă,
care crește din fiece crepuscul ce ne ține-n Lumină,
Lumina, Comoară Mărțișor, Lumina este Calea,
iar noi ne-am lăsat chiar de Cale,
nu-mi este dat un cât de exist să nu ne fim acolo
și Acolo duc tumultul scrierii …
zgârie-ne și zgârie-ne întru mereu, peniță !
mai știți când vă pomeneam de un Înger ?
l-am adus de mărturie în GARĂ PENTRU DOI,
apoi ni s-a alăturat în RĂSPÂNTII,
nicio poezie de dimineață fără de protecția aripilor lui,
cum s-au adeverit vorbele lui
din trenul dinspre București spre Brașov,
îmi aminteam acum, în trenul acesta,
care mă aducea dinspre Brașov acasă,
acolo unde inima mi se lăfăia în hamac de liniște
și neliniști, acolo unde IUBIREA își frământa așteptul
întru întâmpinare, din dor, în cele mai calde brațe !
dar, care brațe, Comoară ?
mă tem că te-ai fost în confuzie după șocul colicii renale,
nu brațele mele arau acelea calde,
Comoară !
inima mea-și scosese brațele afară și și le mulase pe tine
cumva, cum să-ți spun, cum să-ți spun …
în ciuda ciudelor !
ca eu să mă scurg în lacrimă,
dar nu m-am scurs !
era atâta iubire, încât SUPLICIU ÎMPĂRȚIT DE DOI
îmi turna-n gene suspansul,
cum SUPLICIU fără IUBIREA – IUBIRE !?
iar inima mea știa asta de dinainte de SUPLICIU,
încât nu e de mirare că ea mi te-ar iubi mai mult ca mine,
uf, mereu mă las înapoi,
dar am Sărutul !
și el mi s-a mutat în GARA PENTRU DOI !
AȘTEPTUL ÎN HAMACUL DEPĂRTĂRII
… și da,
ea, TITANIA, își avea jocul ei
cu care trecea de secantă asupra lumii,
asupra a tot ce era al lumii …
îi plăcea ce-i plăcea ochiului din orice cădere de pleoapă,
ba nu disimula această plăcere,
împletea orice priveliște într-un hamac
prin care aduna așteptul în depărtare …
îi știam jocul pe dinafară !
mă și amenințase de câteva ori, doar era TITANIA !
eh, amurg, amurg …
dar am prins-o la colț de răbdare și s-a predat:
– foiță de aur …
călătorie interioară în căutarea frumuseții interioare …
ceasuri de rugăciune … sfințenia lumii nevăzute …
izvor de lumină … fereastră către cer …
am ieșit să cercetez văzduhul … arată-mă pelerinului atent …
ferește-mă de călătorul grăbit … mda!
și mi se trebuia să-mi deschid cascadele astfel încât
prin ceea ce scriu tabloul universal să mă cuprindă
și să ne cuprindă,
Mărțișor căutând să treacă prin ac fânul cu car cu tot !
și ne-am pornit,
uluind clipa atât de criptată-n sfâșiul peniței …
foiță de aur mi-ai cerut, probabil să-ți învălui în ea
posada căutărilor cu care și din care
ți-ai adus talentul în pieptiș …
urcușurile prin creștet de munte, abaterea ochiului
de la real la nelumescul magiei din fotografie,
foiță de aur am smuls metaforei
și te uită Poemul cum te incinerează ca făptură
pentru a te intomisiona ca parte de trăire și trăiești cu noi !…
nu la întâmplare, nu, cât printr-o călătorie interioară
în căutarea frumuseții interioare …
pleonastic îndemn, dar frumosul de expresie obligă !
hai să ne călătorim !
interiorul acceptă provocarea și-i cobor prin fâlfâi de geană
chiar dacă simt cât fierb în punga lacrimei…
trecusem lacrima din rouă-n lacrimă născută din iubire …
ți-aduci aminte cum și tu te-ai bucurat pentru Poem ?
frumusețea interioară este un interior la interior,
am căutat să fac această distincție … poate am și reușit,
poate, zic !
frumusețea avea gondolă proprie – sistolicul gondolier !
din fiece mișcare de pericard toate întunericurile inimii
scânteiau nebănuitele încorduri din care plecau automat
toate freamătele rațiunilor ce se bălăceau în sângele
ce risipea amirosurile tălpii …
și câtă frumusețe acest schimb de paliere ale aceleiași trăiri
că numaidecât ți-ai fi imaginat un joc de iubire-n hamac,
dar cum să tulburi frisoanele depărtării ?
sigur cu o porție dublă de aștept !
și cum cel mai frumos aștept ?
ceasuri de rugăciune !
mereu îmi las genunchii să-mi vorbească-n rugă
și ruga-i știe, îi cocoloșește, chiar mângâie,
nimic să fie desuet,
eh, amurg-amurg …
dar câteodată, parcă-parcă, simți coada lui,
ispita are muguri, doar s-o-nbii și gata, nuri,
dar trec pe malul celălalt al vorbei și strig !
coboare sara de pe deal și Dochia-Baba, plină de cojoace,
se strâng metaforele-n umbra înserării și pun de foc,
rumenă, zicala să se-ntoarcă-n jar, rac !
dar am atâta liniște în mine, împart atâtea supărări,
TITANIA,
dar lumea toată-toată e cum eu,
calc strâmb și sufăr gelozia ce mă leagă de lecturător,
asmut cuvântul înainte de-a mi se ieși vorbire,
cum trece buza, el întreabă doru-mi unde-mi e,
dar dorul a urcat costișa, după ea !
îi simt dogoarea tălpii și doru-mi îmi aduce carte, dinspre ea:
eu o duc bine, tu ai grijă … sunt copii !
plec dinspre palmă către piept să știu bătaia
care mi-a aduce-ntâi ceva din glasul ei,
dar nimic nu-i și mă adun în sfințenia lumii nevăzute,
unde încerc să știu de ce
atâta plin de DUMNEZEU în mine, azi …
ochi !
aseară pomeneam de Semn, dar e ?
izvor de lumină mă coboară din tremur,
adâncesc atâtea chemări dar nimeni nu vine,
TITANIA,
atâția ticăloși în listă că mi-i greu să-i spun,
i-ai scoate tu ?
și cât minciună, crimă !
poate crezi că-i doar cuvânt … eh !
fereastră către cer închinăciunea fără de blestem
dar într-o zi nu știu să mai suport,
atunci te ții cât sară fulgi …
m-am ieșit să cercetez văzduhul,
vulturul era la locu-i, locu-i șoimul,
dar am să-i las să mai aștepte,
și tu arată-mă pelerinului atent să-mi știe voba,
ducă-mi-o părintelui Radu întreagă și curată
și, TITANIA,
am văzut câte taine-mi știi,
ferește-mă de călătorul grăbit,
în el pot fi atâtea stihii …
P.S.
… foița de aur ?!…
da, TITANIA,
icoana timpului se cerea îmbrăcată în foiță de aur
și se vroia zidită în templul iubirii,
să se rămână de frescă …
timpul fusese mai mereu cenușiu și nu știam
de unde să-mi iau culori,
făcusem o călătorie interioară
și-mi scotocisem curcubeul uitat în catacombele
ce adăposteau schelete de clipe,
și-n ceasuri de rugăciune
îmi dezgropasem genunchii din tină,
să pot simți sfințenia lumii nevăzute
ce mă sălășluia pe dinlăuntru …
sufletu-și avea mereu o fereastră deschisă către cer
și de acolo mi se-nșiroia un nesfârșit izvor de lumină
ce mă tot îmbia cu șipotu-i să mă adun din rugă
în căutarea frumuseții interioare,
iar ruga mă tot îndemna să cer :
– izvor de lumină, arată-mă pelerinului atent,
acoperă-mă cu limpedele tău !
uite, m-am ieșit să cercetez văzduhul,
mi-ai dat aripi de gând, și gândul mi-i curat, dar tu,
tu ferește-te de călătorul grăbit
și păzește-mi piciorul de piatră !… și izvorul mă auzi,
nu știu cum, dar mă auzi !
glezna simți moiul buzelor ierbii-n mângâi
și sărutul bobului de rouă …
eram într-un vis descheiat la bluză,
care-și aruncase până și papionul peste grămada stelelelor
înțelenite-n pajiștile somnostihiilor tale,
dar sufletul meu era îmbrăcat în frac
și-și cerea dreptul la solemn …
dar solemnul mi se descălecase-n sublimul Sărutului,
când fără de respir, pereții Atriumului
ne deschiseseră porți în zidurile inimilor
și sufletele ni se contopiseră în UNUL, cu TRUP cu tot …
eh, tu, Atrium,
ne vei povesti celor ce vor poposi în încăperile tale ?!
ni te-am făcut părtaș IUBIRII-IUBIRE
să ne duci amprenta dincolo de cele cinci veșnicii …
iar timpul, cum spuneam,
timpul cerea frescă !
și uite cum, din cuvânt,
și culori, și foiță de aur, ba chiar și diamant !
ce spui, TITANIA ?…
dar voi ?
ne recunoașteți de iconografi ?!
–––––––––––––-
Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
10 iunie, 2018