CONCERTUL SE VEDEA ÎMPLINIT
Ciclul: Răspântii
… retina primea explozia de lumină în durere,
ochiul, schingiuit de nesomnul din noapte, însă
se bucura de buchetele de raze cu petale de albastru
după tăcerea unei Duminici de plumb
și-atâta tril sfâșia cerul !
greierii își acordaseră instrumentele încă din sputa nopții
Luna orchestra Concertul liniștii ce mocăia pe portativul
cântatului de cocoși …
nu e fărâmă de clipă ne-nmuiată în supa de rumori
și totul îmbia :
poftiți la un sorb !
poftiți !!
se aruncau bobii de rouă,
se aruncau vânturile,
se aruncau undele ascunse-n florile de dovlecei …
și Concertul se vedea împlinit de Colonadele de strigoi
venite să-mi aducă ștafeta,
vuia Dumbrava !
freamătul Sărutului anunța că-și vrea și el parte
la festinul zorilor și-mprăștia bezele în stânga-dreapta …
dar nu te-am uitat !
strigă colțul de buză venit în frac …
mie însă,
mie-mi plăcea despoiul !
și mă repedeam din flămând să-mi iau cât mai mult
din moiul care nu doar îmbia,
vrajă !!
călcam pe freamătul pieptului în pas de respir,
măsura bătăilor depășise 14 cu 1o,
totul și-ar fi voit incandescent,
dar aveam o cenușă de vers …
haide tu, Sărut !
haide și prinde-n înfăș toată Dimineața,
simt lumile, simt lumea, simt strada ce încă vuiește …
simt vulcanul în 188 !!
iubirea ne poartă pe aripi în Țara de Foc,
nici nu mi-am imaginat vreodată că și-ar putea feri
penele de dogoare, dar uite,
totul e incandescent și zborul nu se frânge !
veneau pinguinii Antarcticii să ne-nvețe dansul lor
și-i vedeam invidioși pe colțul de buză că se venise în frac,
uau !
câte-un vulcan noroios își bolborosea în barbă,
ar fi vrut să strice armonia,
dar nu era invitat !
uitase de spuma de ras, uitase de săpun …
pfuuu … du-te de-aci !… o pată de pe cer
Ecuatorul trăsese un braț de liane și învăța
cum să se intre-n escaladă pe Kilimanjaro,
Leopold Sedar Senghor – un președinte și poet,
era răstignit, la peste 4000 !
și-și spărgea toate oalele și ulcelele,
de necaz !
iubirea-i i se fusese de canibal !
eh TU, Doamne cum ni le-nduri, dar eu,
eu Ți-am auzit îndemnul,
ți-am simțit pasul mângâiului în moalele capului
și nu m-am oprit,
dar să nu mă-ntrebați de pornire, nu spun !
acum mă tot gândesc la câte bunătăți am adus
prin Grădina Maicii Domnului,
dar un George mi-a sărit în gât:
-grădina e o tagmă de la voi, de la ortodocși,
lasă-ne poezia în pace !
dar l-am lăsat în hlamida-i din spini …
UNUL-ne ni-i acuma în flacără,
Sărutul ni l-am urcat în Sublim,
te dă-ntr-o parte timpule,
venim !!
–––––––––––––––––––––
Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
4 iunie, 2018